Starea de urgenţă a afectat şi turisml montan. Toate cabanele montane au fost închise, iar drumeţiile au fost interzise. Anunţata stare de alertă, care se va aplica începând cu data de 15 mai 2020, va da posibilitatea iubitorilor de munte să facă drumeţii, dar acestea vor fi posibile în condiţii de protecţie chiar dacă totul se desfăşoară în natură.
- ,,Din 15 mai 2020 turiştii pot face drumeţii pe munte, însă trebuie să poarte mască de protecţie şi să păstreze distanţa între persoane. În prezent, în Munţii Făgăraşului traseele montane din golul alpin sunt închise. Potecile din Munţii Făgăraşului în sezonul de iarnă sunt un real pericol şi din acest motiv s-au închis începând din luna noiembrie 2019. În funcţie de starea vremii aceste trasee se vor redeschide’’ a spus salvamontistul Tomas Bross.
După 15 mai 2020 rămân însă închise cabanele din Munţii Făgăraşului, iar turiştii nu se pot caza.
- ,,Din data de 1 martie 2020 am închis Cabana Valea Sâmbetei. În prima săptămână din martie am făcut curăţenie generală şi apoi am închis. Începând cu data de 1 iunie 2020 sperăm să redeschidem cabana’’ a spus Nicolae Zdrăilă, cabanierul de la cabana Valea Sâmbetei.