Foto arhivă

Un tânăr de 23 ani, care conducea un moped pe DJ104B, pe raza localității Săsciori, era aproape de comă alcoolică, etilotestul poliţiştilor indicând 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta   n-a oprit nici la semnalul poliţiştilor,  continuându-și deplasarea, iar ulterior,   a pierdut controlul asupra direcției de deplasarea și a căzut, fără a suferi leziuni. S-a întâmplat luni, 27 aprilie a.c., în jurul orei 18.30.

,,Procedându-se la testarea tânărului din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,25 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la spital  pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” se arată în comunicatul IJP Braşov.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here