Spania, un dezastru la scară națională
Guvernul spaniol, de orientare socialistă, se pare că a pierdut controlul situației în Spania. Guvernul condus de socialistul Pedro Sanchez- din partea socialiștilor și vice-președintele Pablo Iglseias- din partea partidului ,,La Podemos” (partid de extremă stângă) deține foarte greu controlul.
- ,,Spania trece pragul de 72.000 de persoane infectate cu virusul Covid 19, iar până la această dată sunt 5.400 morți, iar 9.500 de medici și sanitari sunt infectați. Situația este gravă și se vorbește că dacă în 48 de ore se continuă așa, se va declara ,,starea de excepție” în urma căreia se va închide absolut tot sistemul comercial, industria și vor mai funcționa doar industria sanitară și cea alimentară. Guvernul a cerut ajutorul OTAN și vor fi ajutați. Oamenii sunt aici de părere că s-au comis foarte multe greșeli guvernamentale, iar din partea ministerului de sănătate greșeli și mai grave, pentru că nu a fost achiziționat material sanitar la timp iar testele achiziționate de la un furnizor chinez nu erau omologate. Garda civilă, armata și poliția l-au dat în judecată pe ministrul justiției, Marlaska, pentru neprotejare, neglijență și ,,omicidio imprudente”. Madridul se află într-un colaps total, la fel ca și zona în care trăim noi, Castilla la Mancha, unde cazurile urcă. Lumea este tristă, speriată și dezamăgită. Eu nu cunosc prea mulți făgărășeni aici, doar câțiva prieteni și rude apropiate, dar toți împărtășesc aceeași stare de îngrijorare ca și familia noastră. Unii dintre ei sunt acasă, pentru că s-au închis construcțiile și hotelurile unde lucrau. În acest moment nu cunosc niciun făgărășean infectat de Covid și nici nu am auzit până acum de persoane infectate în rândul făgărășenilor de aici. Morga de la ,,Palatul gheții” nu mai face față. Chiar astăzi am văzut pe canalele de știri că o persoană în vârstă de 77 de ani de la spitalul ,,Virgen de la Luz” din Granada s-a sinucis, aruncându-se de la etajul 7. Mulți sanitari spanioli nu au protecție corespunzătoare contra Covid. Aceasta este realitatea pe care o trăim noi aici în momentul de față: spitale aflate în colaps, armata pe stradă, lume care își pierde răbdarea, bolnavi ce nu pot fi ajutați. Sanchez, aici, este președinte de guvern, cum este președintele Johannis la noi, doar că aici avem rege” a relatat Diana Botoran din Cabanillas del Campo pentru Monitorul de Făgăraș.
(Ștefan BOTORAN)
Foto: asistente medicale istovite;