Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că s-a înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României. Este vorba de pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova. Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer). Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a declarat în direct la TVR că boala preexistentă este cea care a dus la decesul pacientului, nu infecția cu coronavirus. Grupul de Comunicare Strategică anunțase sâmbătă la ora 13.00 un bilanț de 367 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID 19. O nouă informare cu bilanțul total este așteptată azi, la ora 13.00.