COMUNICAT DE PRESĂ  Prefectura Braşov

■ COVID-19. În acest moment, în județul Brașov, 83 de persoane se află în carantină, iar 1.194 sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.
■ Prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții conducerilor Spitalului Clinic Județean de Urgență, Spitalului de Boli Infecțioase, Unității de Primire Urgențe, Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, pentru a stabili noi măsuri organizatorice în vederea gestionării cât mai eficiente a situației create de noul coronavirus.
■ În ultimele 24 de ore, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” și Poliția Locală au acționat atât în echipe mixte, cât și separat, pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgență.
Astfel, au fost verificate 831 de persoane aflate în autoizolare la domiciliu pe raza județului, acțiune în care au fost angrenați 202 polițiști, jandarmi și polițiști locali.
■ 18 jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean au asigurat paza locurilor de carantinare aflate în răspunderea IJJ Brașov.
■ Echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean și ale Inspectoratului de Jandarmi Județean (efectivul total fiind de 79 de polițiști și jandarmi) au însoțit 8 convoaie care au tranzitat județul Brașov. De asemenea, un echipaj al Grupării Mobile de Jandarmi a însoțit un convoi preluat din județul Sibiu.
■ Polițiștii brașoveni au verificat 28 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, sub aspectul respectării prevederilor ordonanței militare emise după declararea stării de urgență.
■ Pentru nerespectarea prevederilor OUG 1/1999, privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, precum și pentru nerespectarea autoizolării la domiciliu, s-au dispus următoarele sancțiuni:
– o amendă de 20.000 de lei, aplicată de Direcția de Sănătate Publică Brașov (care se adaugă altor 4, în același cuantum)
– 3 amenzi a câte 5.000 de lei, aplicate de Poliție
– 7 amenzi în valoare de 3.100 de lei aplicate de jandarmii Grupării Mobile

■ Precizăm că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate și numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică. Vă mulțumim pentru înțelegere!
Instituția Prefectului județului Brașov

1 COMENTARIU

  1. Prefectu,secretos spune unde sunt (localitati), mormolocule esti liberal sau psd-ist? Muntii Fagaras sunt „cheliti„ de paduri dar tu nu vezi sau te faci ca nu vezi?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here