,,Vei fi forţată să te muţi!” ,,Forţat te duci şi lucrezi acolo!” ,,Te duc în comisia de disciplină”. Acesta este modul în care managerul Spitalului Municipal Făgăraş, Mihaela Pandrea, proaspăt înscăunată în funcţie de binomul Câju-Sucaciu, se impune în faţa medicilor din unitatea medicală. Deciziile ei nu ţin cont de pacienţi şi nici măcar de măsurile de prevenire a infectării cu coronavirus. Dr. Florentina Bica a trăit experienţa ambiţiilor managerului Pandrea începând de luni, 2 martie 2020. Stresul suportat şi indiferenţa managerului faţă de pacienţi au determinat-o pe dr. Florentina Bica să-şi depună demisia miercuri, 4 martie a.c. Bica este singurul medic dermatolog din Spitalul Municipal Făgăraş, iar plecarea ei înseamnă desfiinţarea compartimentului dermatovenerologie. Situaţia creată de managerul Pandrea este similară cu cele din regimul comunist, când cei ajunşi în funcţii de conducere se credeau ,,mai mari ai vremii” şi dictau, iar subalternii erau nevoiţi să accepte şi chiar să le ridice osanale.
Filmul incidentului
Luni, 2 martie 2020, s-a anunţat înfiinţarea unui izolator la Spitalul Municipal Făgăraş pentru cazurile de coronavirus. Ideea a pornit de la DSP Braşov, comunicată de Anca Bâtiu, purtătorul de cuvânt al unităţii. Conducerea spitalului a decis ca acest izolator să fie organizat în clădirea în care funcţionează Secţia Infecţioase, dar în partea de imobil unde funcţionează Compartimentul dermatovenerologie coordonat de medicul Florentina Bica. Fără să analizeze situaţia şi fără să se discute cu medicul coordonator Florentina Bica, managerul a anunţat-o doar că trebuie să se mute. I-a fost alocat un spaţiu în clădirea în care funcţionează Centrul de Sănătate Mintală (CSM), dar care nu era amenajat şi era impropriu desfăşurării activităţii unei unităţi/compartiment cu paturi.
Angajaţii compartimentului, la şmotru
,,Am cerut detalii, ce dotări am acolo pentru pacienţii internaţi. Mi s-a răspuns că nu au altă variantă şi trebuie să mă mut. Am vrut să aflu în ce condiţii mă pot muta şi în ce condiţii mă pot întoarce la vechea locaţie atunci când se termină campania coronavirus. Astfel am luat legătura cu d-na doctor Han, epidemiolog de la Braşov, care mi-a explicat că lucrurile pot fi ţinute sub control cu dezinfectanţi. Atunci am fost de acord să ne mutăm. Am chemat tot personalul de acasă să facem curăţenie, să spălăm şi să amenajăm spaţiul. Am cerut managerului nişte angajaţi să ne ajute pentru a termina mai repede. Mai ales că aveam pacienţi internaţi, dar şi alte programări pentru internare. Mi-a spus că şi ea a făcut cu angajaţii din secţie curat, deci să fac şi eu. Până la urmă a trimis două infirmiere de la Policlinică, dar acestea n-au stat prea mult. Problema cea mai mare era însă dotarea noului spaţiu în care se muta compartimentul dermato” a spus medicul dermatolog Florentina Bica.
Un spaţiu impropriu pentru funcţionarea compartimentului
Compartimentul dermatovenerologie are 5 paturi pentru spitalizare continuă şi 3 paturi pentru spitalizarea de zi. ,,Avem nevoie de minim 3 saloane, două pentru pacienţii internaţi, femei şi bărbaţi, şi al treilea pentru spitalizarea de zi. La noul spaţiu avem doar două saloane, unul cu 5 paturi şi o încăpere pentru 3 paturi. Nu aveam paturi, nu aveam saltele. În salon nu era chiuvetă, iar la baie era doar un duş defect, fără chiuvetă, era un singur wc atât pentru pacienţi cât şi pentru personal” a spus dr. Florentina Bica
,,Am cerut minimul necesar pentru funcţionarea compartimentului”
În plină campanie ,,anti-coronavirus” când prima măsură este spălatul pe mâini, menagerul Pandrea îi cere medicului Bica să se mute într-un spaţiu în care nu este chiuvetă nici la baie şi nici în salon. ,,Nu sunt surse de apă, nu sunt chiuvete la baie şi în salon. La baie este doar un duş care este defect. M-am dus la manager să-i spun că nu am chiuvetă la baie, că nu merge duşul, că nu e chiuvetă în salon. Toaleta este pe hol şi este comună pacienţi şi personalul medical, dar nu are chiuvetă. Pacientul internat pentru a merge la baie trebuie să treacă printr-un hol comun cu Hospice şi să folosească wc-ul comun. Nu are chiuvetă la wc pentru a se spăla pe mâini. Am pacienţi cu psoriazis care trebuie să facă duş după ce se cremuiesc, iar după o jumătate de oră din nou. Avem nevoie de duş funcţional şi de chiuvetă la baie. Este minimul pe care l-am cerut” a spus medicul dermatolog.
Pandrea: ,,Totul rămâne aşa cum am hotărât eu”
,,Mi-au adus saltele de la subsol, mucegăite. Paturile aduse erau ruginite. Au şmotruit fetele, dar degeaba. Paturile sunt defecte şi lăsate. S-a lăsat patul cu o pacientă şi am fost nevoiţi să o mutăm. Ce vină au pacienţii să treacă prin aşa ceva! Un pacient imobilizat la pat l-am trimis la Braşov. În condiţiile în care la compartimentul vechi aveam paturi şi saltele pe care le puteam aduce la noua locaţie. Am sunat la manager, dar pentru că nu a răspuns, i-am trimis mesaj despre această situaţie. În noua locaţie este frig, am pus pături pe o pacientă şi am pus un reşou. Nu sunt condiţii. Managerul n-a ţinut cont de nimic şi mi-a scris că totul rămâne aşa cum a hotărât ea. N-am avut niciun dialog cu ea. Nu se pune nicio chiuvetă şi nici alte paturi nu ne dau, eventual doar saltele. Asta a fost discuţia cu managerul!” a mai spus medicul Bica.
Şi-a dat demisia
,,Miercuri m-am dus din nou la manager şi i-am spus că iau paturile şi saltele de la vechea locaţie. Mi s-a spus că nu pot să iau nimic. I-am spus că nu pot să funcţionez în astfel de condiţii, este un minim necesar. Atunci mi-am scris demisia în care am trecut motivele. Managerul a trântit uşa şi a intrat în biroul ei. Parcă eu eram ultimul om şi ceream ceva pentru mine, nu pentru pacienţii mei. A vorbit apoi de comisia de disciplină. Întradevăr şi-a trimis secretara să mă invite la comisia de disciplină la ora 13.00. Conducerea nu se gândeşte la bolnavi, ei sunt pe ultimul loc. Ce face managerul este un abuz. Cum să spună; Forţat te duci şi lucrezi acolo!” a încheiat medicul Florentina Bica.
De 15 ani la spitalul din Făgăraş
,,Am venit ca medic dermatolog, la Făgăraş, în 2005. Mi s-a propus, atunci, să lucrez în Ambulator, dar am refuzat şi am cerut înfiinţarea unui compartiment de specialitate în spital. M-am implicat să creez acest compartiment, două luni am fost în curtea spitalului pentru a deschide acest compartiment. Direcţiunea a fost totuşi deschisă atunci şi mi-a repartizat personal medical şi am putut începe activitatea. De atunci până astăzi am avut o serie de obstacole care m-au pus în situaţia de a-mi da demisia. Au fost menageri care au vrut să închidă compartimentele de dermatologie şi de recuperare, alţii care mi-au propus să lucrez cu o jumătate de normă în spital şi în Ambulator. În 2014 a scăpat compartimentul de la desfiinţare pentru că pacienţii au fost hotărâţi şi s-au dus la presă să ceară ajutor. Atunci, ziarul Monitorul de Făgăraş a ajutat foarte mult, i-a ajutat pe pacienţii din Ţara Făgăraşului care ar fi fost nevoiţi să facă naveta la Braşov sau Sibiu. Nu mi-au aprobat atunci demisia, dar de atunci lucrez cu o jumătate de normă în spital. Iniţial au fost 10 paturi pentru spitalizare continuă pentru compartimentul dermatovenerologie” a spus medicul Florentina Bica. Vom reveni. (Lucia BAKI).
Primare pierzi cam mult teren…