- Ioan Glăjar din Ucea condamnat la un an de închisoare a devenit preot
- 52 de ani paroh în satul Ucea de Jos
În comunitatea din Ucea de Jos, preotul Ioan Glăjar, are păstrată vie memoria, iar la 8 ani de la trecerea lui în veşnicie, sătenii vorbesc despre implicarea şi realizările acestuia în satul lor. Pr. Ioan Glăjar a păstorit satul vreme de 52 de ani, fără întreruperi, renunţând la o carieră în Teologie pentru a fi alături de comunitatea în care s-a născut. De numele preotului Ioan Glăjar sunt legate acele investiţii care sunt utile şi astăzi comunităţii. Biserica din sat, sediul Primăriei, şcoala, sunt obiectivele pentru care pr. Ioan Glăjar a bătut drumurile judeţului pentru a obţine aprobări, dar a convins şi sătenii să i se alăture pentru realizarea lor. ,,Cea mai grea încercare a fost prăbuşirea bisericii noastre parohiale. Şi, se înţelege, cea mai mare mulţumire personală a fost reconstruirea acesteia şi dotarea ei cu toate cele necesare, inclusiv pictarea ei în tehnica frescă. Tot pe plan administrativ, am avut satisfacţia de a redobândi şi legaliza dreptul de proprietate şi de folosinţă al parohiei pentru casa parohială şi clădirea fostei şcoli confesionale” explica pr. Ioan Glăjar. Tot pr. Ioan Glăjar a fost cel care a modelat comunitatea şi s-a implicat în educaţia acesteia. Avea întotdeauna cuvinte de înţelepciune şi de mângâiere pentru toţi localnicii în momente de bucurie sau de tristeţe, avea puterea şi abilitatea de a-i privi pe toţi la fel, indiferent dacă persoana era licenţiată sau deţinea vreo funcţie ori era un simplu agricultor. Pr. Ioan Glăjar a fost un exemplu de urmat în ceea ce priveşte demnitatea, onestitatea, hărnicia, promovarea valorilor creştine şi naţionale. Nu şi-a îndrumat doar copiii şi nepoţii pe calea acestor principii, ci şi pe elevii şi studenţii săi. L-am cunoscut pe pr. Ioan Glăjar, iar întâlnirile pe care le-am avut atât la redacţie, dar şi acasă la dânsul în Ucea de Jos, erau o încântare. Într-un interviu a vorbit despre perioada comunistă, cu toate relele ei, anchete, persecuţii, închisori, moarte. Generaţia lui de la Radu Negru, putea fi elita Ţării Făgăraşului şi nu doar, dar a fost aruncată în închisori şi lagăre, mulţi dintre ei ucişi.
Arestarea elevilor de la Radu Negru, în iunie 1948
Ioan Glăjar s-a născut în 24 martie 1929 în Ucea de Jos. Aici a învăţat primele patru clase, urmând apoi şapte clase secundare la Liceul Radu Negru Făgăraş în perioada 1941-1948, iar a opta după un an de întrerupere, cei ortodocşi la capela din cetate, iar cei greco-catolici la biserica Brâncoveanu. La vremea aceea profesorii lor de religie slujeau la altar şi predicau, iar elevii cântau în strană. Toate acestea au durat până în 1945. În şcoli era obligatorie o gazetă de perete care trebuia pavoazată cu articole progresiste. Clasa în care era elev Ioan Glăjar a cerut ca la acea gazetă de perete să apară materiale cu titlul „Regele şi patria“, însă solicitarea elevilor a fost respinsă. Până în în 1947, elevii erau educaţi de profesorii lor într-o atmosferă naţională, patriotică, religioasă şi anticomunistă, lucru ce a deranjat noul regim. Nu a fost de mirare când primii arestaţi din 1948 au fost şi unii profesori de la Radu Negru şi elevii lor. În luna iunie 1948, Securitatea a început arestările în rândul membrilor Frăţiei de Cruce. Victor Roşca, Ioan Mogoş, Nicolae Mazilu, Iuliu Scorei, Nicolae Lungoci, Gheroghe Motoc, Gheorghe Sergiu Bârsan şi Ioan Glăjar au fost arestaţi în ultimele zile ale lunii iunie, iar ceilalţi s-au ascuns şi cu timpul au devenit partizani în Munţii Făgăraşului.
Elevii din Frăţia de Cruce
Frăţia de Cruce de la Liceul ,,Radu Negru” a adunat pe cei mai buni elevi la carte. Făceau parte din Frăţia de la Radu Negru: Victor Roşca (şeful organizaţiei), Nicolae Mazilu, Iuliu Scorei, Silviu Socol şi Nicolae Lungoci, toţi din clasa a opta (actual clasa a 12 de liceu), iar din clasa a şaptea (respectiv clasa 11-a de liceu): Gelu Novac, Remus Sofonea, Ioan Ilioiu, Ioan Bărcuţean, Ioan Novac şi Ioan Glăjar care era casierul organizaţiei. Din clasa a şasea erau Gheorghe Motoc, Gheorghe Sergiu Bârsan. ,,Elevul din Frăţia de Cruce devenea treptat un militant de factură naţional-creştină şi anticomunistă. Ca elev trebuia să fie harnic la învăţătură, onest, stăpân de sine, ordonat, disciplinat, prietenos şi devotat adevărului şi binelul neamului şi ţării până la jertfa supremă” explica părintele Ioan Glăjar. Frăţia de Cruce de la Radu Negru se întâlnea întotdeauna seara pe întuneric şi în afara oraşului, pe dealul Galaţului şi în tufişurile de la marginea Oltului. Ședinţele constau dintr-o comunicare pe tema morală, religioasă, istorică sau patriotică pregătită dinainte de către unul dintre noi, urmată de analiza vreunei situaţii deosebite. Începea întrunirea cu o rugăciune şi se încheia cu un cântec religios. Frăţia era în legătură şi primea îndrumări de la organizaţia similară a studenţilor de la Academia Comercială din Braşov. În anii 1947-1948 studentul de legătură era Arapu, care în 1948 a fost arestat şi ucis. Cred că Securitatea a aflat despre organizaţia noastră de la Făgăraş din declaraţiile unor studenţi braşoveni. Eu am fost pregătit pentru Frăţie în 1945 când aveam 16 ani de către Traian Corşatea, originar din Ileni, ce era student la Facultatea de Drept din Cluj” a explicat întrun interviu din anul 1999 pr. Ioan Glăjar.
Şeful Frăţiei de Cruce
Ioan Glăjar a preluat conducerea Frăţiei de la Radu Negru, când Victor Roşca a absolvit liceul, până atunci fiind casierul organizaţiei.,,La încheierea anului şcolar 1947-1948, conducerea organizaţiei mi-a fost încredinată mie, pentru că Victor Roşca absolvea liceul. Despre elevul Nicolae Lungoci nu s-a scris în nici o carte şi în nici un articol. El era din Dridif şi fusese născut în America. După eliberarea din închisoare el a plecat la scurt timp în SUA unde a studiat medicina şi a ajuns medic. Victor Roşca, Ioan Mogoş, Gelu Novac, Remus Sofonea, Ioan Bărcuţean şi cu mine aveam vocaţie pentru matematică, iar Nicolae Mazilu pentru literatură şi poezie. El iniţiase cenacluri literare care se ţineau în casa colegului său Stroia, fiul medicului Stroia. Gelu Novac visa să ajungă aviator, iar eu profesor de matematică. Remus Sofonea venise la liceu îmbrăcat ţărăneşte cu cioareci, cămaşă cu strafuri, pieptar înflorat, brâu tricotat în loc de şerpar şi pălărie cu ciucure ca la Drăguş. În clasele I si a II-a a obţinut premiul I pe liceu. Mogoş şi Mazilu erau prieteni buni. Aveau o fire de oameni voluntari, dârzi, neînduplecaţi, aprigi chiar” a mai relatat pr. Glăjar.
L-a salvat bunica lui
,,Când am văzut cum au fost arestaţi unii dintre colegi, eu m-am hotarât să plec acasă. Decizia a fost hotărâtoare pentru soarta mea şi cred că atunci Dumnezeu m-a condus spre preoţie. Am ajuns acasă după masă şi eram foarte tulburat, pentru că am lăsat lucrurile să se desfăşoare în voia sorţii. Mă gândeam că în fiecare oră ar putea veni securiştii să mă aresteze. N-am spus nimic părinţilor mei. M-am hotărât să rămân acasă şi să mă ascund. A doua zi era sărbătoarea Sf. Petru şi Pavel (29 iunie 1948). Doi securişti din Făgăraş au venit la noi şi mi-au zis: Trebuie să mergi cu noi până la Făgăraş să dai o declaraţie. După aceea te aducem noi cu maşina acasă. Nu credeam într-o asemenea întoarcere. Am intrat în casă să mă îmbrac pentru plecare. Au intrat după mine şi au început să caute printre cărţile mele. În momentul acela a venit în casă bunica mea. Am reuşit să-i şoptesc doar că sunt securişti şi că mă arestează. I-am înmânat bunicii o hârtie cu evidenţa cotizaţiilor noastre fără să mă vadă securiştii. Bunica a luat-o şi imediat a băgat-o în gură şi a înghiţit-o. Intuiţia şi gestul bunicii m-au uimit şi în acelaşi timp mi-au adus multă uşurare. Eram bucuros că securiştii n-au apucat să descopere la mine lista cu numele membrilor organizaţiei noastre. M-au dus la Făgăraş prin Drăguş , iar la Sâmbata de Sus m-au întrebat de Ion Ilioiu. Mi-au cerut să li-l arăt pe Ilioiu pe stradă unde erau grupuri de fete şi băieţi îmbrăcaţi de sărbătoare. Au oprit în dreptul casei lui Ilioiu, dar nu l-au găsit acasă. În Drăguş nu m-au întrebat de Remus Sofonea. M-au dus la sediul securităţii din strada Inului, în casa fostului avocat Cosgarea. M-au băgat într-o celulă neagră, umedă şi cu apă pe jos. Mi-au confiscat cureaua de la pantaloni, şireturile de la pantofi şi tot ce aveam în buzunare. M-au ţinut până seara în acea încăpere. În faţa celulei negre era o încăpere mai mare cu priciuri unde se aflau elevii de clasa a VIII a care au fost deja anchetaţi. Erau acolo Ioan Mogos care într-un moment de neatenţie al paznicului mi-a spus pe cine au declarat ei ca făcând parte din organizaţie. M-am înţeles cu el să recunoască securiştilor că el m-a introdus în organizaţie pentru a-l putea scăpa pe studentul Traian Corşatea. În acea seară ancheta a fost însoţită de bătaie pentru că nu am recunoscut că făceam parte din organizaţia ilegală a elevilor de la Radu Negru. Nu atât bătaia şi suferinţa cât teama că aş putea rămâne infirm pentru toata viaţa în urma loviturilor m-a făcut să recunosc că sunt membru al Frăţiei împreună cu colegii pe care securiştii îi ştiau deja. După încheierea anchetelor am fost introdus în încăperea cu priciuri unde se aflau ceilalţi colegi. Acolo l-am întâlnit pe profesorul de matematică Mihail Novac, tatăl colegului meu Gelu Novac. Acesta era pentru mine un profesor model, un om de caracter, aproape un zeu. Lui îi datorez în bună parte dragostea pentru matematică şi voinţa morală. El avea curajul să ne vorbească împotriva comunismului, anticipând de atunci soarta românilor în privinţa colectivizării, naţionalizării bunurilor şi bolşevizării aşa cum se întâmpla în Rusia. Profesorul a fost arestat în locul fiului lui care se ascunsese” a spus părintele Glăjar despre anchetele din sediul Securităţii Făgăraş.
Pr. Arsenie Boca şi av. Virgil Mateiaş, colegi de celulă
,,Toţi am fost transferaţi la Securitatea din Braşov şi întemniţaţi în aceeaşi celulă cu avocatul Virgil Mateiaş, comandant legionar şi cu părintele Arsenie Boca de la Mănăstirea Brâncoveanu. Și aici ne-au fost luate şireturile şi curelele. Avocatul Mateiaş le-a spus securiştilor: legionarul nu se sinucide. Părintele Arsenie Boca privindu-l pe Mogoş i-a zis: Tu de ce eşti îmbrăcat în negru? Timp îndelungat după aceea Mogoş se gândea ce a voit să spună părintele Arsenie prin acele cuvinte, căci el nu era îmbrăcat în negru. La poarta Securităţii din Braşov lumea aştepta să predea mâncare gătita pentru părintele Arsenie, aflând că este arestat. Părintele împăţtea mâncarea tuturor celor din arest. Se spune că atunci când părintele Arsenie Boca a fost urcat în maşina Securităţii pentru a fi adus în arest, spre surprinderea comuniştilor, respectiva maşină nu a mai pornit cu toate că era în stare bună de funcţionare. Abia când părintele a spus securiştilor: Acum putem pleca, maşina s-a urnit din loc. Și la Braşov am fost bătuţi. Era un securist fără o mână şi unul Brăila, fostul şef al Securităţii din Arpaşul de Sus” a relatat părintele Glăjar.
Greva elevilor din închisoarea Braşov
,,Ne-au transferat apoi la penitenciarul din Braşov, într-o cameră la parter. Eram 44 de elevi, studenţi, profesori universitari şi de liceu, medici, muncitori, ingineri, avocaţi şi artişti în acea încăpere. Suferinţele noastre erau în primul rând de ordin sufletesc. Mă gândeam că mi-am ratat viitorul şi că am provocat părinţilor mei o durere prea mare. Eram unica lor speranţă şi unicul lor copil. Pe la vârsta de 11 ani am fost grav bolnav, vreme de 6 luni, în pericol de a mi se tăia un picior. Îmi aminteam cum părinţii mă purtau în braţe de la un medic la altul şi de la un spital la altul. Datorită presiunilor psihologice din partea securiştilor şi administraţiei penitenciarului, toti cei 44 care eram arestaţi ne-am hotărât să ripostăm refuzând mâncarea. Eram slabi de puteai atârna traista de şoldurile noastre. Riposta noastră l-a determinat pe şeful închisorii să ne pedepsească mai grav şi ne-a închis pe toţi în celula neagră. Când pericolul de moarte prin asfixiere a devenit evident, mai ales că unii dintre noi au leşinat, am început să batem în uşă şi să strigăm că ne sufocăm. Roman, primul gardian, ne-a lăsat să revenim în camera noastră chiar dacă şeful închisorii nu a permis acel lucru” a spus pr. Glăjar. La 17 februarie 1949, a început procesul care s-a desfăşurat la Tribunalul Militar din Braşov. Sentinţele stipulau: delict de uneltire împotriva ordinii în stat. Victor Roşca 2 ani de închisoare, Ioan Glăjar un an, Ioan Mogoş şi Nicolae Mazilu câte 2 ani, iar Gheorghe Motoc şi Gheorghe Sergiu Bârsan au fost achitaţi pentru că erau minori. Cei achitaţi şi cei condamnaţi cu suspendarea pedepsei au fost eliberaţi după 2-3 luni, iar cei cu un an cu execuţie au fost eliberaţi după un an şi trei luni, adică la 1 octombrie 1949.
Respins de la toate facultăţile
S-a înscris la Facultatea de Construcţii din Iaşi, dar a fost respins pentru că avea dosar la Securitate. S-a înscris apoi la Facultatea de Matematică şi Fizică din Iaşi, din nou a fost respins. A vrut să dea examen la Institutul Pedagogic din Iaşi de 3 ani, dar secretarul instituţiei care, era din Porumbacu, i-a spus că nu va fi admis. S-a înscris la Institutul Teologic Universitar din Sibiu pentru că acolo nu se cereau acte de stare materială, socială şi politică. A reuşit. După un an de teologie a încercat din nou la Facultatea de Matematică şi Fizică din Cluj, dar din nou a fost respins din cauza cazierului politic. În 1954, Ioan Glajar şi-a luat licenţa în teologie şi a renunţat definitiv la facultatea de matematică şi s-a căsătorit. A solicitat postul de bibliotecar la Institutul Teologic din Sibiu care era vacant, dar a fost refuzat. S-a pregătit apoi un an de zile pentru examenul de doctorat în teologie, cursuri care durau trei ani. În 1958, după încheierea cursurilor de 3 ani, a solicitat din nou un post în administraţia bisericească a Centrului Eparhiahal din Sibiu unde erau 13 posturi libere, dar nu i-a fost oferit niciunul. Mitropolitul Nicolae Colan l-a îndrumat să ceară o parohie. A concurat pentru ocuparea postului de paroh la Axente Sever, lângă Copşa Mică. A stat paroh 3 luni, după care i-a fost retrasă numirea.
Preot în satul natal 52 de ani
,, Între timp, a rămas liber postul de paroh la Ucea de Jos, pentru că preotul Marcu Budac ajunsese în conflict cu autorităţile de stat de la Făgăraş. S-au înscris la concurs şase candidaţi, dar am fost numit eu de către Arhiepiscopia Sibiu în 9 decembrie 1959. Ajuns preot, am continuat să-mi ajut camarazii din rezistenţa anticomunistă rugându-mă pentru ei la fiecare liturghie. Am urmărit în slujbe imunizarea enoriaşilor mei faţă de ideologia ateistă prin îndoctrinarea lor cu învăţătura creştină. După şase luni de activitate am fost chemat de securitate şi anchetat. Ancheta s-a repetat după încă o lună, când securiştii au încercat să mă convingă să devin informator. I-am refuzat categoric spunându-le: Conştiinţa mea morală şi religioasă nu mă lasă să fiu fals în relaţiile cu oamenii şi să le fac rău. Am fost lăsat în pace până în ianuarie 1972, timp în care am fost supravegheat. La solicitarea rectorului Institutului Teologic Sibiu am fost transferat în postul de lector, unde am predat vreme de 14 ani. Am rămas la Sibiu până la revoluţie. Pentru că am refuzat să fiu informator pentru Securitate am atras unele deservicii: propuneri de burse la Oxford în 1968, Viena 1969, Paris 1972. Pentru că ei n-au renunţat la condiţii, eu am renunţat la burse. Cea mai mare mulţumire a vieţii mele a fost aceea de a activa împotriva ateismului communist. A doua mare mulţumire a fost aceea de a respinge categoric toate încercările şi presiunile Securităţii şi argaţilor ei care urmăreau să facă din mine un colaborator al lor, un informator, o unealtă fără suflet. Consider aceasta victorie a mea o revanşă faţă de umilirile suportate în 1948. Până la urmă, după unele indicii, cred că am ajuns să fiu stimat de ei ca om serios. Dar aceasta nu i-a făcut să-mi dea o viza de ieşire din ţară spre a-mi petrece un concediu de o lună de zile în Elveţia unde am fost invitat de catre Consiliul Mondial al Bisericilor. O a treia mulţumire în viaţă a fost revenirea în ţară a regelui Mihai şi a reginei Ana şi vizita lor în Țara Făgăraşului”a încheiat preotul Ioan Glăjar. 
