- Primarul Gheorghe Osalciuc şi viceprimarul Mariana Fodor s-au întâlnit, săptămâna trecută, cu sătenii din Dridif, Sâmbăta de Jos şi Voila
Comuna Voila este printre singurele din Ţara Făgăraşului care beneficiază de cadastrarea gratuită a terenurilor. Aşa cum susţin surse din OCPI şi Prefectura Braşov, la Voila au fost eliberate cele mai multe titluri de proprietate şi au fost finalizate documentele cadastrale pentru peste 5900 ha de teren. Problemele sătenilor au fost prezentate conducerii Primăriei Voila în cadrul adunărilor generale organizate în Dridif, Voila şi Sâmbăta de Jos, dar astfel de întruniri publice vor continua şi în celelalte sate ale comunei. O investiţie care se apropie de sfârşit, aşa cum sune primarul Gheorghe Osalciuc, este reţeaua de gaz metan pentru satele Dridif şi Sâmbăta de Jos, fiind necesară doar cota de gaz. De 24 de ani se lucrează la această reţea, dar n-a fost finalizată, aşa cum spun sătenii.
Cadastru general în comuna Voila
O prioritate pentru conducerea Primăriei Voila este eliberarea titlurilor de proprietate pentru terenurile aflate pe raza comunei, între graniţele celor şase sate componente. ,,A trecut aproape 30 de ani, iar oamenii vor o situaţuie clară a proprietăţilor. Unii proprietari doresc să vândă, iar alţii vor să-şi rezolve situaţia juridică. Sunt cazuri în care oamenii au cumpărat terenuri şi case în baza unor acte de mână. Am început procedura pentru cadastru general şi vom întabula terenuri, case, străzi, drumuri, râuri, absolut tot. Din acest motiv rugăm cetăţenii comunei să se prezinte la sediul Primăriei Voila cu documentele care le atestă proprietatea’’ a spus primarul, Gheorghe Osalciuc.
Titluri de proprietate pentru 5.982 de hectare
Primarul comunei Voila, Gheorghe Osalciuc, a organizat, săptămâna trecută, adunări generale în trei sate din comună, la Sâmbăta de Jos, Voila şi Dridif . ,,În toate satele vom organiza adunări generale. Până în prezent ne-am întâlnit cu sătenii din Sâmbăta de Jos, Voila şi Dridif şi i-am informat despre lucrarea de cadastrul general. Fiecare proprietar care deţine imobile şi terenuri trebuie să depună la Primăria Voila documentele care atestă proprietatea cu extras CF, contracte de vânzare cumpărare şi certificate de moştenitori. Toate aceste documente ne ajută la lucrarea de cadastru general. De mai bine de doi ani lucrăm cu trei echipe de topometrişti. Toate terenurile au fost măsurate, parcelate şi s-au întocmit procese verbale de punere în posesie’’ a spus viceprimarul, Mariana Flodor. Comuna Voila este fruntaşă la eliberarea titlurilor de proprietate, aşa cum arată o statistică întocmită de OCPI şi Prefectura Braşov. Aici s-au eliberat titluri de proprietarte pentru cea mai mare suprafaţă de teren. În perioada 1991 – 2016 în comuna Voila s-au eliberat titluri de proprietate pentru suprafaţa de 3.282 hectare, iar în perioada 2016 – 2020 au fost eliberate titluri de proprietate însoţte de CF pentru 2.700 de hectare.
Cişmele stradale la Sâmbăta de Jos
Conducerea Primăriei Voila s-a întâlnit luni, 17 februarie a.c., cu sătenii din Sâmbăta de Jos într-o adunare generală organizată la căminul cultural. Prima problemă dezbătură s-a referit la cadastrarea suprafeţelor de teren ale satului, când primarul le-a explicat sătenilor situaţia acestei acţiuni coordonate de primărie. Localnicii şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la faptul că Sâmbăta de Jos este singurul sat din comună care nu beneficiază de utilităţi, apă, canalizare şi gaz metan. ,,În perioada 2014 – 2015, SC Apă Canal Sibiu SA a depus un proiect la programul POIM pentru reţele de apă potabilă la Sâmbăta de Jos. Proiectul nu s-a aprobat pentru că localitatea are mai puţin de 2.000 de locuitori şi nu a îndeplinit condiţiile necesare. În 2017, Primăria Voila a depus un proiect PNDL II pentru realizarea reţelei de canalizare în localitatea Sâmbăta de Jos neştiind la vremea respectivă că proiectul de la SC Apă Canal Sibiu SA a fost respins. Din păcate şi proiectul depus de noi pentru canalizare nu a fost aprobat. Investiţia pentru reţele de apă şi canal nu poate fi finanţată din bugetul local, comuna nu are bani pentru a susţine o astfel de investiţie. Însă aşteptăm să se deschidă linii de finanţare pentru aceste investiţii. Pentru a rezolva temporar această situaţie vrem să montăm cişmele stradale în sat. Dacă primim avizele necesare vom monta câteva cişmele stradale” a mai spus viceprimarul, Mariana Fodor.
Fără gaz metan la Sâmbăta de Jos
Sâmbetenii s-au arătat nemulţumiţi că nu au gaz metan în sat deşi se lucrează la investiţie de 24 deani. Conducerea Primăriei Voila i-a asiguratn adunarea generală că în cel mai scurt timp vor avea reţea de gaz metan. ,,S-au făcut probe de presiune la nivelul satului Sâmbăta de Jos. Urmează o altă probă de presiune din capătul satului până la staţia de reglare a gazului. Nu mai avem mult, dar localnicii nu mai au răbdare pentru că această investiţie a început în urmă cu 24 de ani. Lucrăm şi la caietul de sarcini pentru licitaţia prin care se va desemna un distribuitor. Următorul pas va fi la ANRSC pentru cota de gaz’’ a mai spus viceprimarul. Investiţia pentru reţeaua de gaz stradală din Sâmbăta de Jos a fost începută în 1996 şi s-a finalizat în 2005. Deşi reţeaua nu a fost folosită aceasta s-a deteriorat în timp. În 2017, Primăria Voila a comandat un studiu de fezabilitate şi în baza acestuia au fost executate reparaţii la reţeaua de gaz. În localitatea Sâmbăta de Jos sunt 215 case şi 529 de persoane.
La Voila a început campania electorală
Anul 2020 este unul electoral, iar persoanele care vor să intre în cursa pentru primărie, încep să se afirme, folosindu-se de problemele cu care s-au confruntat aleşii locali în acest mandat şi nerezolvate până în prezent. Executivul de la Voila susţine că în comună se face deja campanie electorală. ,,La noi în comună a început campania electorală, contracandidaţii dezinformează foarte mult populaţia. Şi aici mă refer la alimentarea cu gaz şi la reţeaua de apă – canal. Interesul nostru este să rezolvăm aceste probleme, însă aceşti contracandidaţi influenţează populaţia şi ne îngreunează munca. Rugăm cetăţenii să vină la primărie pentru orice informaţie şi să nu se mai ia după gura contracandidaţilor’’ a spus vicerimarul din comuna Voila.
Dridif, satul cu cel mai puţin asfalt
La căminul cultural din satul Dridif s-au întâlnit aleşii locali cu cetăţenii joi, 19 februarie a.c., într-o adunare generală. Satul Dridif beneficiază de toate utilităţile, cu excepţia gazului metan pentru care se aşteaptă repartizarea cotei necesare. În adunare generală sătenii şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la străzile neasfaltate, dar şi la lipsa gazului metan. ,,În satul Dridif oamenii sunt nemulţumiţi pentru că străzile nu sunt asfaltate. Aşteptăm un program de finanţare să putem asfalta toate satele din comună. Primul sat asfaltat va fi Dridif pentru că acolo sunt toate utilităţile. O altă problemă discutată a fost lipsa gazului metan. Şi aici s-au făcut probe de presiune şi se va depune documentele necesare pentru cota de gaz’’ a mai spus viceprimarul, Mariana Fodor. (Carla TATU)