- Labirintul de la Grădiniţa de limba germană din Făgăraş
- La grădiniţa germană vrerea părinţilor şi eticheta bat toate prevederile din legea Educaţiei
- Cursurile opţionale primează la stabilirea unei grupe de copii
- Patru apartamente au fost transformate în spaţii pentru activitatea unei grădiniţe
- La ,,Voinicelul” funcţionează o grupă de limba maghiară
Pare a fi o mândrie locală pentru părinţii ai căror copii frecventează cursurile grădiniţei cu predare în limba germană. Se întrec între ei pentru a-şi înscrie pruncii la această instituţie, ajungând chiar să dicteze modul în care se organizează activitatea aici. Sunt trei educatoare cu ştate vechi la grădiniţa germană care păstoresc cele trei grupe de copii. În documente funcţionează o grupă mică, o grupă mijlocie şi o grupa mare. Aşa cum impune legislaţia din Educaţie, la grupa mică ar trebui să găsim copiii de 3 şi 4 ani, la grupa mijlocie pe cei de 4 şi 5 ani, iar la cea mare de 5 şi 6 ani. La această grădiniţă însă cele trei grupe nu respectă întocmai categoriile de vârstă, copiii fiind repartizaţi după alte criterii. La fiecare dintre cele 3 grupe învaţă copii de toate vârstele. Educatoarele nu găsesc în aceste practici vreun impediment, nici directoarea grădiniţei nu găseşte vreo mare vină. Explicaţiile lor ne duc cu gândul la activitatea grădiniţelor din mediul rural unde din cauza numărului redus de copii se practică grupele simultane. La multe din grădiniţele din satele făgărăşene toţi preşcolarii din sat sunt coordonaţi de o singură educatoare prin cursurile simultane, un fel de amalgam educaţional. Numai că la grădiniţa germană, cea cu pretenţii aşa cum este catalogată în Făgăraş, cursurile simultane pentru o clasă cu cel puţin 25 de copii par o întoarcere în timp. Asta chiar dacă unitatea şcolară ar avea cadrul prielnic de a organiza cursurile pe grupe de vârstă. La Grădiniţa germană vrerea părinţilor şi eticheta bat toate prevederile din legea Educaţiei.
Grupe de copii amestecate
Conducerea grădiniţei a avut amabilitatea să stea de vorbă cu reporterii Monitorul de Făgăraş, un gest normal de altfel, dar ţinând cont că la Făgăraş unităţile subordonate Primăriei Făgăraş au ,,regim inchis” în sensul că transparenţa este călcată în picioare, deschisă doar cu acordul conducerii primăriei, care dă publicităţii doar informaţiile care-i sunt favorabile imaginii. Directoarea Silvia Florea spune că la grădiniţele pe care le coordonează lucrurile decurg echilibrat. ,,Nu sunt probleme, activitatea decurge normal, grupele nu sunt amestecate cum pare, la fiecare grupă avem doar câţiva copii de alte vârste. I-am primit la solicitarea părinţilor. Ştiţi cum este, vine părintele şi ne roagă să-l primim şi pe fratele cel mic să se obişnuiască în colectivitate. Dar sunt cazuri izolate” a spus directoarea Silvia Florea. Nu toţi părinţii agreează însă acest sistem practicat de mulţi ani la Grădiniţa germană. Au fost părinţi care au încercat să scape de aceste metehne ,,izoate”, însă a decis majoritatea. Astfel că părinţii ,,revoltaţi” şi-au mutat copiii la alte grădiniţe, dar nu înainte de a face cunoscute aceste practici la IŞJ Braşov şi la primar. Aşacum susţine directoarea Florea s-au înregistrat în acest an 5 transferuri.
De 9 ani în apartament
Grădiniţa germană funcţionează din 2011 la parterul blocului nr. 4B de pe B-dul Unirii şi aparţine de Grădiniţa ,,Pinochio”. 4 apartamente au fost transformate spaţii în care poate să-şi desfăşoare activitatea o grădiniţă. Un adevărat labirint parcurgi pentru a ajunge la grupele de copii. Sufrageriile şi dormitoarele apartamentelor construite în regimul comunist au ajuns săli de clase, cabinete pentru educatoare, medic, dormitoare, băi sau loc de joacă şi vestiar. Copiii par obişnuiţi cu locul şi cunosc traseele labirintului chiar mai bine decât adulţii. Doamna Neli, aşa cum se adresează copiii educatoarei Cornelia Ivan, este zilnic cea mai solicitată. Doamna Neli are grupa mare, dar însoţeşte zilnic copiii şi la restaurantul unde mănâncă. După ora 12.00 rămâne doar cu îngrijitoarea şi asigură permanenţa pentru copiii de la programul prelungit. Grădiniţa nu are sală de mese, motiv pentru care copiii străbat distanţa până la restaurant, o distanţă de câteva sute de metri. ,,Este bună mişcarea pentru copii” explică educatoarea.
Program normal , dar redus
Programul normal înseamnă 8.00-12.00, iar cel prelungit 8.00-16.00. În acest interval copiii sunt în sălile de curs, grupa mică la educatoarea Olga Coman, grupa mijlocie la educatoarea Adela Mihalcea şi cea mare la educatoarea Cornelia Ivan. Dar zilnic se mai rup 30 de minute din programul normal pentru a pregăti copiii încadraţi la programul prelungit pentru plecarea la restaurant. De altfel şi părinţii copiilor de la programul normal s-au obişnuit cu această practică şi vin să-şi ia copiii încă de la ora 11.30. Dacă urmărim însă programul afişat la intrarea în grădiniţă, acesta prevede un timp de 30 de minute înainte de ora 8.00 pentru pregătirea copiilor pentru cursuri, aşa numitul ,,program administrativ”, valabil şi după ora 12.00 . Ce zarvă se instalează atunci în camera-vestiar unde copiii se îmbracă de plecare!
Opţionalele, bată-le vina!
Dacă în anul 2018, de exemplu, erau înscrişi aici peste 90 de copii, în acest an şcolar sunt 80 de copii la această grădiniţă, dintre care 25 rămân şi la programul prelungit. Părinţii aleg educatoarea în funcţie de oferta opţionalelor şi mai puţin pentru grupa de vârstă. La această grădiniţă se organizează la orele de opţional dans, pictură şi educaţie rutieră. Este recunoscută aici preferinţa părinţilor faţă de orele de dans coordonate de educatoarea Adela Mihalcea.
Nu se vede implicarea Forumului German
Pentru copiii de la programul prelungit părinţii plătesc 7 lei/zi/copil pentru masa de prânz. ,,Părinţii plătesc doar pentru zilele în care frecventează copiii cursurile şi servesc masa. Li se eliberează chitanţă pe care se stipulează numărul de zile şi costul” a spus directoarea Silvia Florea. Întrebaţi unii dintre părinţi cât plătesc pentru aceste servicii, răspunsul a fost simplu, 10 lei/zi/copil. Informaţia a fost contrazisă de personalul grădiniţei, contabilă şi de directoarea Florea care susţin că grădiniţa încasează doar 7 lei şi nu 10 lei. ,,Nu avem cunoştinţă de diferenţa de 3lei. Noi încasăm 7 lei, iar chitanţele sunt edificatoare” au explicat directoarea şi contabila. ,,Copilul meu este la programul normal şi am ales această grădiniţă pentru că este aproape de locuinţa noastră şi nu neapărat pentru că este de limba germană. La Făgăraş nu se pot continua cursurile până la liceu şi chiar liceu la limba germană şi atunci ce face copilul? Dacă ar fi ca la Sibiu, ar fi un avantaj pentru o secţie de limbă germană” a spus o mămică. Deşi funcţionează şi la Făgăraş Forumul German la fel ca la Sibiu şi are 3 consilieri locali în Legislativ, implicarea lor nu s-a concretizat pentru unităţile de învăţământ de limbă germană. Un exemplu ar fi funcţionarea grădiniţei în apartamentele de pe b-dul Unirii, un spaţiu adaptat, dar impropriu. Asta chiar dacă această formaţiune politică a mers mână în mână cu actualul primar în privinţa deciziilor pe bani publici.
,,Voinicelul’’, o grădiniţă de cartier
O altă grădiniţă cu program prelungit şi program normal este ,,Voinicelul’’ de pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 8, din Făgăraş. Aici sunt înscrişi 180 de copii, 90 dintre ei la program prelungit şi ceilalţi 90 la programul normal. La această instituţie îşi desfăşoară activitatea şapte grupe de copii structurate pe nivele de vârstă, aşa cum impune de altfel legea Învăţământului, patru grupe sunt la program normal şi trei grupe la program prelungit. După reguli stricte stabilite de conducerea grădiniţei, poarta instituţiei se deschide la ora 6.30 şi se închide la ora 17.00. ,,Grupele sunt formate în fucţie de vârsta copiilor. La grupa mică sunt copii cu vârste de la 3 la 4 ani, la grupa mijlocie sunt copii de la 4 la 5 ani, iar la grupa mare copii au vârste cuprinse între 5 şi 6 ani. Micuţii care urmează programul prelungit mănâncă în instituţie. La etaj am amenajat un spaţiu pentru servirea mesei. La începutul anului şcolar 2019 – 2020 am încheiat un contract cu restaurantul ,,Laguna albastră’’ care ne furnizează mâncarea micuţilor. Costul meniului zilnic este de 11,50 lei şi cuprinde micul dejun, masa de prânz şi o gustare la ora 16.00. Meniurile şi preţurile au fost stabilite împreună cu părinţii’’ a spus directoarea Mioara Marinca.
Grupă în limba maghiară
Grădiniţa ,,Voinicelul’’ este singura grădiniţă din municipiu care are o grupă în limba maghiară şi care îşi desfăşoară activitatea la biserica romano- catolică, ,,Pateri” aşa cum este cunoscută de localnici. În cadrul acestei instituţii preşcolarii desfăşoară mai multe activităţi instructiv educative, cele cuprinse în programă şi opţionalele care sunt alese de părinţi . La ,,Voinicelul” copiii fac limba engheză şi canto. Aşa cum arată statul de funcţii, aici sunt 17 angajaţi, 10 cadre didactice, patru îngrijitoare, un asistent medical şi două persoane încadrate ca personal didactic auxiliar. ,,Grădiniţa ,,Voinicelul’’ este o grădiniţă de cartier, majoritatea copiilor înscrişi sunt din cartierul Tudor Vladimirescu. În urmă cu doi ani grădiniţa a fost dotată cu mobilier nou pentru dormitor, iar anul trecut am reuşit să facem lucrări de igienizare şi reparaţii la exteriorul clădirii. Colaborăm, în baza unor parteneriate, cu alte instituţii din Făgăraş alături de care organizăm diferite activităţi. La sfârşitul anului trecut am fost la grădiniţa cu program săptămânal şi am oferit copiilor fructe, legume şi jucării. În perioada sărbătorilor de iarnă am pregătit un pragram artistic pe care l-a denumit ,,Să-i bucurăm pe bunici” şi am fost cu copiii la centrul de bătrâni AVIV’’ a mai spus directoarea Mioara Marinca. (Lucia BAKI, Carla TATU)
Buna ziua!
Și noi avem copilul la secția germană, dar nu înțeleg care este problema cu timpul alocat îmbrăcării copiilor. Acest articol nu are nici o valoare. Daca vrem sa schimbam ceva ar trebui sa venim cu solutii, nu cu critici. Ce legătură are politicul cu spațiul grădiniței? Și cum adică :” La Făgăraș nu se pot continua studiile în limba germană. ” ? Din câte știu avem secție germană inclusiv pentru liceu. E mai bine sa se desființeze secția germană, chiar daca suntem mulți doritori pentru aceasta? Aveți sa ne oferiți ceva mai bun, aveți alta variantă sau nu contează ce dorim noi cei care avem copiii la secția germană?