Polițiștii de la Secţia 3 Poliţie Rurală Voila au reţinut   două persoane  sub acuzaţia de furt.  S-a întâmplat  miercuri, 15 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00,  pe raza localităţii Cincu.  Oamenii legii  au efectuat semnal de oprire pentru o căruţă, care se deplasa pe DJ 105A, pe raza localității Cincu. Întrucât conducătorul atelajului nu s-a conformat semnalelor polițiștilor, s-a procedat la urmărirea acestuia, reușindu-se imobilizarea în scurt timp. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în atelaj erau doi bărbați, cu vârste de 23, respectiv 58 ani din localitatea Cincu, care transportau mai multe grinzi metalice de diferite mărimi, pe care le-ar fi sustras dintr-o clădire dezafectată. În baza probatoriorului administrat, bărbatul de 58 ani a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Foto arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here