În satul Ucea de Sus dăinuie un vechi obicei care se practică de aproape 100 de ani de Bobotează. Această tradiţie este aşteptată de întreaga comunitate, dar mai ales de feciorii din Ceată, cei care sunt personajele principale ale evenimentului. Ei pleacă de la gazda Cetei dezbrăcaţi, doar în slipuri, traversează satul până la râu, unde joacă hora în apă, iar când preotul aruncă crucea, ei o recuperează din apă. În trecut feciorii se aruncau în râu complet dezbrăcaţi, dar preotul satului Alexandru Stanciu a schimbat obiceiul impunându-le să poarte slip.
Moment imortalizat
Luni, 6 ianuarie 2020, în jurul orei 7.40 feciorii din Ceată au plecat de la gazdă acompaniaţi de muzicanţi, ei răspunzând acordurilor musicale cu strigăturile specific satului. Deşi erau doat – 5 grade Celsius, feciorii dezbrăcaţi au străbătut uliţele satului de la gazdă până la râu. Pe pod, tinerii curajoşi erau aşteptaţi de localnicii care au ţinut să imortalizeze momentul. . ,,Şi noi am fost ca ei şi venim în fiecare an de Bobotează să-i vedem. Cu această ocazie ne aducem aminte de perioada când eram feciori. Acest obicei este moştenit de la bunici şi străbunici şi este unic în Ţara Făgăraşului. Feciorii din Ucea se scaldă în râu ca în toiul verii. Pe vremea noastră făceam baie dezbrăcaţi, dar tradiţia s-a mai schimbat”, au spus ucenii.
Foc pe malul râului Ucea
În toate bisericile ortodoxe Botezul Mântuitorului este sărbătorit cu mult fast. În biserica ce poartă hramul ,,Buna Vestire” de la Ucea de Sus slujba a început de la ora 4.30 când credincioşii au fost chemaţi de glasul clopotelor care s-au auzit în sat. După slujbă toată comunitatea s-a îndreptat spre râu, unde au ajuns şi feciorii. În jurul orei 7.30, s-a dezlănţuit tradiţia! Pe malul râului cetaşii au făcut un foc, dar cetaşii l-au aşteptat pe preotul paroh în apa rece a râului Ucea. La ora 8.00 a ajuns şi preotul Alexandru Stanciu care a sfinţit apa râului şi apoi a aruncat crucea. Mihai Borzea a fost feciorul care a prins crucea în acest an. Aşa cum spun bătrânii satului acest băiat va fi binecuvântat şi va avea noroc tot anul.
,,Nimeni nu răceşte de Bobotează”
,,Pentru noi este normal să facem baie în râu de Bobotează, nu ţinem cont de temperatura de afară. La gazdă ne-am încălzit cu un pahar de vin şi apoi am plecat la râu acompaniaţi de munzicanţi. Abia am aşteptat acest moment. Deşi este foarte frig şi apa e rece, nimeni n-a răcit niciodată de Bobotează. Sunt veteranul cetei de feciori, de 12 ani fac parte din ceată. În urmă cu trei ani a fost ger mare, de -15 grade Celsius” a spus Nicolae Sarsamă de 29 de ani. În jurul orei 10.00 sătenii din Ucea de Sus s-au strâns din nou în centrul satului, unde cetaşii şi nu numai au organizat parada cailor. Cei mai frumoşi cai din sat au fost prezentaţi în vatra satului pentru a fi admiraţi de localnici. Ceata de la Ucea de Sus încheie sărbătorile de iarnă cu un joc organizat astăzi, de Bobotează, la căminul cultural, începând cu ora 14.00.
Ceata de feciori
Ceata de feciori din satul ucea de Sus este formată din şapte feciori:
- judele Cristian Florea
- viţi-judele Nicolae Sarsamă
- crâşmar Radu Vlad
- cetaş Alexandru Cătană
- cetaş Radu Purece
- cetaş Mihai Borzea
- cetaş Ghindea Marian