Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade a avut loc marți dimineață în Albania la aproximativ 40 de kilometri de capitala țării, Tirana, anunță Centrul Seismografic European-Mediteranean, citat de Mediafax. Cel puțin șase persoane au murit, inclusiv un copil în vârstă de 10 ani, şi sunt peste 325 de răniți.După cutremur au avut loc peste 20 replici. MAE a anunțat că nu există niciun român printre victimele cutremurului din Albania. „Ambasada Româniiei la Tirana a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații cu proivire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate în urma cutremurului produs la data de 26 noiembrie 2019, în apropierea orașului Durres, Republica Albania. Până la acest moment, autoritățile locale nu au notificat misiunea diplomatică cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul ambasadei nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident”, se arată într-un comunicat MAE. România va trimite, astăzi, ajutoare,  o echipă formată din 50 de persoane pentru căutări sub dărâmături. 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here