La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 2.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 29 ani, care conducea un autovehicul pe strada D-na Stanca din Făgăraș, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.48 mg/l alcool pur. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. Şi polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, cadrele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că pe raza localității Șoarș a avut loc un eveniment rutier, soldat doar cu pagube materiale. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 38 ani, în timp ce efectua manevra de mers înapoi cu un autovehicul, a acroșat un alt autovehicul, parcat regulamentar. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 1.01 mg/l alcool pur şi a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.