,,Să nu ne răzbunaţi, dar să nu ne uitaţi!” Acestea ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Mircea Vulcănescu. Regizorul Toma Enache se pare că şi-a însuşit dorinţa fostului deţinut politic Mircea Vulcănescu şi a transpus-o într-un film artistic care redă atrocităţile de la închisoarea Piteşti. Filmul artistic ,,Între Chin şi Amin” prezintă iadul din închisoarea Piteşti, acolo unde deţinuţii politici au fost supuşi demascărilor prin cele mai cumplite metode de tortură fizică, psihică şi spirituală. Filmul spune povestea unui tânăr compozitor, Tase Caraman, proaspăt logodit, care ajunge în iadul reeducării de la închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul comandant Ciumău. Prin credinţă, supravieţuieste torturilor şi după eliberare compune o Odă lui Dumnezeu, iar muzica o va salva pe logodnica lui, Lia. ,,Dacă la finalul filmului spectatorii vor vărsa o lacrimă în memoria oamenilor excepţionali care, în ciuda torturilor, au luminat prin credinţă şi dârzenie iadul închisorilor comuniste, consider că tot efortul depus la realizarea acestui film va fi meritat pe deplin. „Între chin şi amin“ este un film independent, în care am investit tot ce am putut eu şi familia mea. Am avut norocul să avem alături şi câţiva prieteni care au crezut în proiect şi l-au sprijinit. Mizez pe faptul că tinerii vor dori să-şi cunoască istoria, să afle adevărul despre o perioadă neagră care nu e menţionată în manualele de istorie. Cred că acest film îi va îndrepta către cărţile extraordinare scrise de zeci de supravieţuitori ai oribilelor închisori comuniste. Depinde de cei care vor veni să dea acest adevăr mai departe, să-şi invite prietenii, să fie în cunoştinţă de cauză. Noi am venit şi am scos la iveală un adevăr ascuns. El trebuie dat mai departe, văzut , simţit, transmis şi continuat cu aflarea adevărului într-o măsură şi mai mare. Categoric, filmul este inspirat din fapte reale care au avut loc la Piteşti şi în alte închisori comuniste! Am încercat să păstrăm un echilibru, să arătăm lucruri foarte dure de-acolo, dar în acelaşi timp personajul are şi amintiri frumoase din viaţa de dinainte de a fi arestat. Am creat un echilibru ca să poată fi suportabil şi oricum nu am arătat toate grozăviile care s-au petrecut la Piteşti, ci doar o parte din ele. Este o combinaţie de actori tineri şi extraordinar de talentaţi cu actori cunoscuţi, de marcă: Cotimanis, Dichiseanu, Cezara Dafinescu, iar dintre cei tineri Vali V. Popescu, Chira Hagi,Ciprian Necula, Ioachim Ciobanu, Bogdan Sălceanu” explică regizorulToma Enache.
Un tribut adus celor care au cunoscut suferinţa
,,Între Chin şi Amin” este un tribut adus celor care au cunoscut suferinţa, afirmă regizorul Toma Enache, care a scris şi scenariul filmului, împreună cu soţia sa, Elena, şi Eugen Cojocariu, din recunoştinţă pentru toţi martirii temniţelor comuniste. Cei trei s-au documentat în închisorile Piteşti, Jilava şi Aiud, din mărturisiri ale supravieţuitorilor regăsite în cărţi sau din întâlniri directe. Tache Rodas este unul dintre supravieţuitorii trecuţi prin mai multe închisori şi care l-a inspirat pe regizor în scrierea scenariului, după ce l-a cunoscut în 2014. „Am fost la închisoarea Piteşti şi am asistat alături de domnul Tache Rodas la slujba din capela creată chiar pe locul camerei de tortură. Am stat de vorbă cu el după slujbă. Venea, de obicei, la toate întrunirile legate de suferinţele lor. Alături de noi a fost şi fiica domnului Mihai Buracu, alt supravieţuitor al Experimentului Piteşti. Domnul Rodas avea atunci 90 de ani şi m-a uimit cu vivacitatea lui şi cu felul senin în care vorbea după experienţa dezumanizantă prin care trecuse. L-am cunoscut şi pe domnul George Cuşa de la Constanţa, care a avut un destin fabulos, apoi pe domnul Ion Baurceanu de la Galaţi, pe domnul Octav Bjoza, entuziastul preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, care apare episodic în filmul meu. Și eu apar un pic la început, în propriul rol, cel al regizorului care face un film despre aceste orori”, povesteşte Toma Enache. El mai spune că subiectul lungmetrajului este inepuizabil: „Sunt sute şi sute de poveşti de viaţă trăite de tineri, mulţi dintre ei studenţi la acea vreme, care ar trebui făcute cunoscute publicului cinefil prin documentare şi prin intermediul filmului de ficţiune”.
Distribuţia
În film joacã actori foarte tineri, unii abia trecuţi de 20 de ani, exact vârstele la care au fost încarceraţi cei mai mulţi oameni în perioada 1949-1951. Personajul Tase Caraman este interpretat de Vali V. Popescu, actor la Teatrul „Aureliu Manea” din Turda. Din distribuţie mai fac parte: Ana Pârvu (Lia), studentã la teatru la Universitatea din Warwick; Kira Hagi şi Ciprian Nicula, actor la TNB (sora şi fratele lui Tase Caraman, toţi copii de preot, crescuţi de bunic în absenţa tatãlui care se pare cã sfârşise în închisoare); Remus Stãnescu (rolul unui poet); Bogdan Sãlceanu, student la teatru în Cluj; Csaba Ciugulitu, actor la Târgu Mureş, şi Ioachim Ciobanu, fiul actorului Ilarion Ciobanu (ambii torţionari în film); Dragoº Stoica, Adrian Anghel şi Mircea Taiss (gardieni); Laurenţiu Stan (preot); Teodora Calagiu Garofil; Constantin Cotimanis (şef al puşcãriei); Ion Dichiseanu (general al Securitãţii); Cezara Dafinescu; Victoria Cocias; Petre Moraru; Alexandru Mereuþã (bunicul celor trei fraţi în film); publicistul George Stanca, trecut la cele veşnice în luna februarie a acestui an.
- Constantin Cotimanis joacă rolul commandantului închisorii, Ciuman
„Între chin şi amin. Aşa a fost perioada istorică în care filmul nostru îşi are rădăcinile, aşa am fost şi eu atunci când Toma Enache mi-a propus să joc una dintre cele mai odioase fiinţe care a călcat în picioare istoria acestui popor. Am făcut-o pentru că am simţit că trebuie să lăsăm mărturie, să ne cerem iertare pentru tot ce s-a întâmplat şi nu trebuie să se mai întâmple. Amin!” - Laurenţiu Stan, joacă rolul Părintelui Stavros: „Am petrecut 20 de zile în Fortul 13 de la Jilava, unul dintre reperele de pe harta Gulagului românesc. Am trăit povestea filmului, am fost contaminat de ea. Intensitatea trăirii creştea cu fiecare zi, o resimţeam nu doar în faţa camerei de filmat, ci şi în pauzele dintre filmări, seara, în drum spre casă sau noaptea, încercând să adorm. Filmul spune o poveste despre dragoste, suferinţă şi credinţă. Filmul este un omagiu pios adus martirilor închisorilor comuniste, un memento absolut necesar pentru neamul românesc ”
- Ioachim Ciobanu, rolul lui Jurcanu (Eugen Ţurcanu-călăul): „ Am râs, plâns şi luptat împreună, încercând să aruncăm o fărâmă de lumină asupra unuia dintre momentele cele mai negre ale istoriei noastre recente.”
- Kira Hagi, rolul Tana: „Pentru mine, filmul acesta va rămâne un punct de reper în maturizarea mea emoţională. De la citirea scenariului şi filmarea la Jilava până la oamenii pe care i-am cunoscut ulterior şi care aveau poveşti despre Experimentul Piteşti, toate sunt momente puternice, pe care mi le voi aminti toată viaţa.”
- Vali V. Popescu- rol Tase Caraman: „După zilele de filmare de la Corbu am simţit că am fost aruncat în iad când am ajuns la Jilava. O cană cu apă e un lucru banal pentru noi, pentru ei era un lux. La un moment dat, pe la jumătatea filmărilor, acumulasem atâta tensiune încât simţeam că o să explodez. M-am întrebat în acel moment dacă nu cumva eram nepotrivit pentru acel rol. Am ieşit din clădirea plină de mucegai şi m-am aşezat pe un palet acoperit cu o pătură de lână. După câteva momente în care am tras puternic aer în piept a început să-mi sune în minte un cântec bisericesc pe care îl ascultam seara, în căşti, la Corbu. Atunci am ştiut că sunt exact unde trebuie şi că oricât de dificil ar fi, trebuie să rezist. Sunt convins că experienţa pe care am trăit-o la acest film va rămâne drept reper pentru mine mulţi ani de acum înainte, un reper la care mă raportez cu bucurie şi cu durere în acelaşi timp. ”
- Ana Pârvu, rol Lia: „ Durerea personajului meu, Lia, este o durere trăită de mii de familii care nu puteau decât să spere şi să se roage la Dumnezeu că cei dragi se vor întoarce într-o bună zi acasă. De abia după ce am terminat prima rundă de filmări am conştientizat cu adevărat amploarea filmului şi cât de important este ca el să ajungă în cinematografe. Sacrificiile acelor oameni, victime ale unui sistem opresiv, nu trebuie uitate, ci cu atât mai mult redate pentru a fi comemorate şi înţelese. ”
