România traversează o perioadă de creştere economică care nu poate fi negată, în ciuda tuturor criticilor. La fel, nu pot fi negate nici măsurile bune luate de Guvernul PSD în ultimii trei ani, măsuri care au venit în sprijinul tuturor categoriilor sociale, dar şi în sprijinul mediului de afaceri. Dar, perioada economică bună pe care o traversăm astăzi se datorează unor măsuri economice care au generat creştere şi care au influenţat în mod pozitiv parcursul economiei naţionale. Astăzi, salariul minim, indicator de bază în economie, arată o creştere de la 1250 de lei în ianuarie 2017, la 2080 de lei, respective 2350 de lei pentru cei cu studii superioare, la finalul celor trei ani de guvernare PSD. Este o creştere de peste 65% a veniturilor celor care lucrează încadraţi cu plata salariului minim pe economie. În paralel, punctul de pensie a crescut cu aproape 50%, de 871 lei în 2017, la 1265 de lei cât este în prezent. Asta a dus la o creştere a pensiei minime de la 400 de lei la preluarea guvernării de către PSD, la peste 700 de lei în prezent. Da, măsurile PSD au fost orientate către creşterea salariilor şi a pensiilor, în condiţiile în care România trebuie să găsească urgent soluţii la migraţia forţei de muncă şi la asigurarea unui nivel de trai decent pentru pensionari. Privind în economie, şomajul este la un mimim istoric, în jurul a 3,8%. Faţă de 2016 avem mai puţin cu 160.000 de şomeri. Dar, cel mai important este că a scăzut şomajul în rândul tinerilor, adică în rândul categoriei de angajaţi activi, în putere. Faţă de 2016, numărul şomerilor cu vârsta sub 30% a scăzut la jumătate, până la 40.000 de persoane la nivel national. Criticii guvernării PSD pun accent pe inflaţia care a crescut cu 3% în 3 ani şi pe datoria publică a României. Adevărul este că inflaţia a crescut ca o consecinţă a economiei de piaţă. Când veniturile populaţiei cresc, se întâmplă aproape concomitent o creştere a preţurilor la bunuri şi servicii. Ține de mecanismele de auto-reglare din piaţă, de politicile monetare şi mai puţin de politicile guvernamentale. Dacă vorbim de datoria publică trebuie spus că aceasta a scăzut în trei ani de la 37,3% în 2016 la 35% din PIB în 2019. Indicatorul de referinţă este procentual, aşa cum se întâmplă în toate ţările lumii. Nominal, valoarea datoriei publice a crescut, pentru că PIB-ul ţării aproape s-a dublat în 3 ani de guvernare PSD. Guvernarea PSD a fost criticată pentru aşa-zisă creştere a datoriei publice, fără a corela acest indicator cu datoria externă a României, care a scăzut de la  21,7% în 2016 la 18,7% în 2019.stăzi, din punct de vedere economic, România este stabilă şi cu perspectivă de creştere, în condiţiile unui climat politic liniştit. Campania prezidenţială şi decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a dinamita climatul politic prin dărâmarea Guvernului PSD nu face altceva decât să tulbure economia. Previzibilele tăieri sau îngheţări ale pensiilor şi salariilor aruncă România într-o luptă pentru conservarea forţei de muncă de pe piaţa internă şi pune în pericol stabilitatea economică pe termen mediu şi lung. Pericolul există şi ne paşte la colţ! Pentru că de rezultatul alegerilor prezidenţiale depind veniturile pensionarilor, ale angajaţilor de la stat şi de la privat, dar mai ales evoluţia economiei româneşti în viitor. (Biroul de presă PSD Braşov)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here