Cele două cuvinte aparţin fondului principal lexical al limbii române şi sunt de provenienţă latină. Nu credem că dacii n-ar fi cunoscut creşterea acestor animale înainte de cucerirea romană. Cu mult înainte, păstoritul era ocupaţia predilectă în Balcani şi spaţiul Orientului Apropiat. De bună seamă, coloniştii romani rămaşi în Dacia nu erau străini de această ocupaţie pastorală, au dezvoltat-o în gospodăriile lor şi au impus denumirea latină. Când numărul de oi şi capre a crescut, s-au format turmele, care, în satele tot mai stabile, erau duse, printr-o înţelegere comună, la păscut. Persoana în grija căruia se află turmele se numeşte cioban, cuvânt de origine turcească. Un indiciu că odată cu venirea turcilor în Europa şi expansiunea Imperiului Otoman, cererea de oi, pentru consumul de carne şi brânzeturi, a crescut vertiginos, iar pentru crescătorii din ţările române devenise o preocupare rentabilă. Astfel, dintre păstori s-au diferenţiat ciobanii, desemnându-i pe proprietarii de oi, ori persoanele angajate la păscutul şi îngriirea oilor. La termenul generic s-a adăugat şi unul de rang: baciul, ciobanul care conduce o stână, stăpânul. Din punct de vedere gramatical: oaia, oile, capra, pluralul capre sunt substantive de genul feminin. La forma articulată oaia, oile, capra, caprele termenii pot apărea în sintagme de felul ,,lâna oii” (cu –ii), ,,coarnele caprei”, fără riscuri de a greşi ortografia. Perechile masculine sunt cuvinte diferite: berbece-berbeci şi respectiv ţap-ţapi, cu pluralul articulat în ,,-ii”: berbecii, ţapii. Numărul exemplarelor feminine este incomparabil mai mare decât al celor masculine, astfel că ideea de turmă cuprinde doar formele: turmă de oi, de capre. Prezenţa acestor animale în munca şi viaţa ţăranului a dat naştere la o serie de expresii ilustrative pentru împrejurări diverse: ,,A merge ca oile” se referă la mersul cu grămada, ,,a o face de oaie” înseamnă a face o prostie, ,,a suge la două oi”, a trage foloase din două părţi (proverb ,,Mielul blând suge la două oi”), ,,a fi deştept ca o oaie” se spune, ironic, despre un om naiv sau prost, ,,prea e de oaie”, prea e de tot, prea e din cale-afară. De la capră: ,,a împăca şi capra şi varza” presupune a împăca două interese sau opinii opuse, ,,capră râioasă” îl denumeşte pe un om înfumurat, antipatic, ,,să moară capra vecinului” exprimă răutate, invidie, jubilarea diabolică în extinderea nenorocirilor, ,,capra sare poarta, iada sare casa”, năravul se moşteneşte amplificat. (Prof. Liviu IOANI)