Reabilitarea drumului ce leagă Becleanul de Ludişor prin Luţa a intrat în linie dreaptă. Lucrările la DJ 109 au fost atribuite firmei Diferent SRL care va demara procedura de proiectare în perioada următoare, iar de anul viitor va executa lucrările. ,,Licitaţia a fost adjudecată, iar în termenul prevăzut pentru contestaţii nu s-a înregistrat nicio contestaţie. Acest lucru înseamnă că drumul Beclean –Luţa va putea fi reabilitat” a spus primarul Claudiu Motrescu. DJ 109 are 9 km şi se află pe raza comunelor Beclean şi Voila, aflându-se în administrarea Consiliului Judeţean Braşov. De ani de zile sătenii din Luţa au cerut forului judeean să asfalteze drumul, dar de 30 de ani acesta a rămas tot la stadiul de drum de ţară. CJ Braşov a încercat să treacă drumul în proprietatea Comunei Beclean, ca mai apoi să se implice financiar în reabilitarea lui. Intenţia edililor judeţeni s-a lovit însă de opoziţia localnicilor expusă într-o adunare generală desfăşurată în acest an. Aşa se face că proiectul privind reabilitarea DJ 109 a rămas în ograda CJ Braşov care a scos la licitaţie lucrările de proiectare şi execuţie luna trecută. Un alt proiect al Primăriei Beclean priveşte reabilitarea drumului comunal Beclean-Hurez, DC 68. Executivul a obţinut votul plenului CL Beclean pentru indicatorii tehnico-economici (DALI) pentru modernizarea DC 68, urmând să găsească sursa de finanţare. Este singurul drum din comună care face legătura dintre Beclean şi Hurez, un drum de 3,1 km de pământ şi slab pietruit . Drumul este însă în litigiu, cauza aflată pe rolul instanţei referindu-se la lucrările de pietruire facturate în urmă cu câţiva ani, dar neexecutate de firma de construcţii.
Lucrări la bazele sportive de la Beclean şi Hurez
Baza sportivă de la Beclean este în şantier, iar până la sfârşitul acestei luni se vor încheia lucrările de amenajare. Este vorba despre îprejmuirea terenului de sport şi de extinderea reţelei de iluminat la vestiare. ,,Din fonduri proprii am reuşit să alocăm bani pentru extinderea reţelei de curent electric şi pentru împrejmuirea terenului de fotbal cu stâlpi şi gard. Pentru reţeaua de curent lucrarea costă 18.614 lei, iar pentru gardul împrejmuitor s-a cheltuit suma de 5.429 lei pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiei, iar pentru lucrări 25.00 de lei” a spus Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean. Şi la baza sportivă de la Hurez se vor efectua lucrări edilitare, dar investiţia se află în faza de proiectare. ,,La terenul de sport de la Hurez, deşi este folosit, nu s-a îngrijit nimeni până acum de utilităţi. S-au făcut vestiare, dar nu s-a tras apă şi nici curentul electric. Vom întocmi proiecte pentru aceste lucrări care costă însă bugetul local. Dacă se realizau la timpul potrivit, atunci când s-a amenajat amplasamentul, cheltuielile erau mult mai mici. Acum proiectarea şi execuţia vor fi mult mai scumpe. Personal susţin activitatea sportivă din comună şi ţin ca aceasta să se desfăşoare în condiţii optime” a mai spus primarul Motrescu. (M.F.)