- 50 de ani de activitate pentru Salvamont Victoria sărbătoriţi la Casa de Cultură din oraş
- Echipa Salvamont a fost condusă de patru şefi
- Singura femeie salvamont este Lucia Lungu, asistentă medicală
- Tragedia din 1997 s-a soldat cu 25 de victime în urma avalanşei de la Bâlea Lac
Oride câte ori se anunţă vreun eveniment nefericit în Munţii Făgăraş, primii care se alertează şi urcă în masiv sunt salvamontiştii de la Victoria. De cinci decenii bat muntele în lung şi-n lat pentru a fi alături de turiştii care iubesc Făgăraşii şi care pot întâmpina situaţii neprevăzute în masivul cel mai periculos din România. Activitatea oamenilor munţii a fost mai mereu apreciată şi medaliată la nivel naţional. Prin profesionalismul salvamontiştilor de la Victoria s-a reuşit salvarea multor vieţi. Iar în cazul evenimentelor nefericite, tot ei au reuşit să recupereze victimele şi să le aducă la baza masivului. Sâmbătă, 12 octombrie a.c., salvamontiştii au sărbătorit cinci decenii de activitate. Evenimentul s-a organizat la Casa de Cultură din oraşul Victoria, unde oamenii munţilor au organizat o expoziţie de fotografie în care au fost prezentate imagini din activitatea salvamontiştilor, au fost medaliaţi cu diplome, insigne. În cadrul manifestării, ei au rememorat activitatea desfăşurată de-a lungul celor 50 de ani şi au prezentat un film al evenimentelor petrecute în Munţii Făgăraşului.
Șefii echipei Salvamont Victoria
Activitatea de salvator montan s-a legiferat în România în luna ianuarie 1969 odată cu intrarea în vigoare a HCM-ului cu numărul 140. La vremea respectivă se practica turismul în zona Munţilor Făgăraş şi existau accidente. În 1969 s-au înfinţat primele 13 echipe de salvamont din ţară. În anului 1969 Primăria Victoria, pe atunci Sfatul Popular, a primit dispoziţie să înfiinţeze o grupă de salvamontişti la nivel de oraş care să organizeze activitatea de salvare în Munţii Făgăraş şi anume versantul nordic cuprins între Valea Sebeşului la Est şi Valea Arpaşului Mare la Vest. În prima fază s-a înfiinţat o echipă de salvatori voluntari numiţi ,,Grupa Salvamont Victoria”. Din această grupă făceau parte muncitori calificaţi şi necalificaţi. Primul şef al acestei grupe a fost numit medicul Lazarciuc Mihai care a activat în perioada 1969 – 1970, următorul a fost medicul Petre Tiurben , 1971 – 1978, iar din 1979 conducerea echipei Salvamont Victoria a fost preluată de Tomas Bross. Primii salvamontişti au fost: fraţii Ion şi Mircea Polmolea,Wilhelm Schneider, Ion Varga, Scheider Bilhelm, Lucian Șofariu, Alexandru Culacov, Ioan Grovu, Vasile Timofta, Dumitru Pătraşcu şi Gheorghe Andreiaş.
Fără experienţă la început
La început, salvamontiştii nu aveau dotări şi echpamente specifice, iar experienţa lor de salvare era una minimă. ,,Unii dintre membri nu mai urcase niciodată pe munte. În primii ani după înfiinţarea Salvamontului în oraşul Victoria activitatea propriu zisă se desfăşura anevoios, din cauza lipsei de experienţă şi a lipsei de echipamente pentru desfăşurarea unei astfel de activităţi. În 1971 conducerea echipei s-a schimbat şi a fost preluată de dr. Petre Tiurbe un om pasionat de munte Acesta a făcut o reorganizare a echipei şi au fost cooptaţi noi membri voluntari. Este vorba despre Tomas Bross, Ioan Alupoaie, Erich Konrad, Gheorghe Stoian, Viorel Balu, Ioan Pielmuş, Ioan Muntean, iar din vechea echipă a rămas Alexandru Culacov şi Ioan Grovu” a explicat Tomas Bross. După reorganizarea echipei lucrurile s-au schimbat radical. ,,Salvamontiştii au făcut pregătire de specialitate şi pregătire fizică. Foarte mult s-a pus accent pentru prevenirea accidentelor turistice prin patrulări, informare, refacerea marcajelor şi a traseelor turistice. Noua echipă se descurca în orice situaţie, intervenea pe orice vreme, la orice oră din zi şi din noapte, rezolvând situaţii de tot felul cum ar fii: entorse, luxaţii, fracturi, politraumatisme, plăgi, înecaţi în lacuri alpine, hipotermii, degerături, muşcături de vipere, de câini epuizaţi fizic, căderi în gol şi în cazul trăznetelor” a mai spus Tomas Bross.
Avalanşă cu 25 de victime la Bâlea Lac
Evenimentele înregistrate de salvamontişti erau, de obicei, pe vreme nefavorabilă, cu furtuni sau viscol, în zone accidentate la peste 2.000 de metri altitudine. Un caz mai special pentru salvamontişti a fost o naştere la Cabana Turnuri. Echipa Salvamont Victoria a acţionat şi în afara zonei arondate şi astfel s-a ajuns în timp optim la acţiuni în zona Podragu, Turnuri. ,,În 1997 am avut cel mai tragic eveniment. La Bâlea Lac s-aprodus o avalanţă care s-a soldat cu 25 de victime” a adăugat Tomas Bross, cel care din 1979 a preluat conducerea echipei desalvamontişti de la Victoria
Baza salvamont de pe Valea Sâmbetei
În vara anului 1982 s-a început construirea bazei Salvamont în Valea Sâmbetei care a fost finalizată în mai puţin de doi ani. Baza a fost construită cu sprijinul Combinatului Chimic Victoria care a donat materialele de construcţie. ,,Aici era un punct de prim ajutor , dar a fost distrus complet în luna aprilie din 1997 de o puternică avalanşă. După două săptămîni am început o altă construcţie şi s-a finalizat în decurs de un an. A fost o perioadă grea. Actuala bază este mult mai mare şi este dotată cu toate cele necesare” a spus salvamontistul.
Serviciul Public Salvamont Victoria
În anul 2000 s-a înfiinţat Serviciul Public de Salvamont în cadrul Primăria Victoria, la care au fost angajaţi patru din membrii echipei care aveau calificare în această meserie. După nouă ani de activitate, în 2009, Serviciul Public de Salvamont Victoria cu cei patru salvatori montani a trecut la Serviciul Public Judeţean Salvamont Braşov, dar cu sediul la Victoria. Din 2010, conducerea echipei Salvamont Victoria a fost preluată de Bunea Radu, Tomas Bros ieşind la pensie.
Mii de acţiuni de salvare
De la înfiinţarea serviciului, salvatorii montani au desfăşurat o muncă intensă de prevenire şi informare pentru iubitorii de munte. În baza statisticii din ultimii ani salvatorii au acţionat la mii de solicitări.
- Au fost transportaţi pe cale terestră la baza masivului peste 1.100 de turişti accidentaţi grav sau cu diferite acţiuni aflaţi în imposibilitatea de a se deplasa
- 60 de persoane au fost evacuate din masiv pe cale aeriană cu elicopterele SMURD, IGA, MAI, MApN sau private
- 2.000 de turişti au primit asistenţă şi îngrijiri medicale la Baza Salvamont Valea Sâmbetei, la refugii alpine sau direct pe trasee
- 450 de turişti rătăciţi au fost rezolvaţi
- 90 de persoane decedate în masiv epuizate, îngheţate, surprinse de avalanşe, căderi în gol, lovite de trăsnet au fost transprtate până la baza masivului
Oamenii muntelui
Pentru rezultatele deosebite în cadrul clasamentelor anuale elaborate de ANSMR, echipei Salvamont Victoria i s-a acordat de patru ori locul I şi de două ori locul II la Trofeul Naţional Salvamont. Membrii care s-au remarcat în cei 50 de ani de activitate la Salvamont Victoria sunt: Culacov Alexandru, Grovu Ioan, Bross Tomas, Hutte Thomas, Schuffert Iohan, Konrad Erich, Dăscălescu Dan, Alupoaie Ioan, Vasilache Angheluţă, Dobrea Ioan, Sitea Ionel, Suatean Ioan, Lungu Lucia, Dragomir Cătălin, Streza Stelian, Rogozea Gheorghe, Bunea Radu Decebal, Jurcovan Claudiu, Enache Răzvan, Alupoaie Sebastian, Prodan Laurenţiu, Pănescu Iulian, Bărbat Eugen şi Pol Alexandru. Singura femeie salvamontist este Lucia Lungu, asistent medical. Ea activează de peste 4 decenii în această activitatea, fiind şi mentorul multor salvamontişti mai tineri. (Carla TATU)