ADR Centru a anunţat finanţarea investiţiilor privind modernizarea policlinicilor din Făgăraş şi Zărneşti din fondurile europene prevăzute la Programul Operaţional Regional 2014-2020. Investiţiile se vor derula pe o perioadă de 3 ani, până în septembrie 2022. Agenţia de Dezvoltare Regională Centru a evaluat solicitările depuse de spitalele din Făgăraş şi Zărneşti şi a semnat contractele de finanţare nerambursabilă. La Făgăraş investiţia este de 11,3 milioane lei şi constă în reabilitarea, modernizarea şi dotarea ambulatoriului de specialitate, în timp ce pentru Spitalul Orăşenesc „Dr. Caius Tineriu Spârchez“ din Zărneşti, investiţia se ridică la 10,1 milioane lei, pentru achiziţii de echipamente. Ambele proiecte îşi propun să asigure condiţii optime pentru dezvoltarea serviciilor oferite de ambulatoriile spitalelor din Făgarăş şi Zărneşti. Aceste obiective vor fi atinse atât prin lucrări de construcţii-montaj, inclusiv finisaje şi modificarea tuturor instalaţiilor existente în corpurile de clădire în care funcţioneaza cele două policlinici, dar şi prin achiziţia a peste 500 de echipamente medicale şi piese de mobilier. Ambulatoriul de la Făgăraş va fi amplasat în clădirea în care funcţionează în prezent secţia de Pediatrie.
Acasă De actualitate Ambulatorii reabilitate până în 2022 cu fonduri europene. Investiţii la Făgăraş şi...