Pentru opozanţii regimului comunist şi ai colectivizării forţate, coşmarul a început în primăvara anului 1948. Primii vizaţi erau sătenii cu statut de chiabur, care aveau pământuri şi utilaje agricole. Iar când copiii lor, elevi sau studenţi, au cântat ,,Trăiască Regele”, iar informaţia a ajuns la urechile Securităţii s-a declanşat teroarea pentru fiecare familie. Sediile Securităţii din Făgăraş, Sibiu sau Braşov erau neîncăpătoare, iar securiştii aplicau cele mai dure metode de tortură în anchete. Astăzi nu putem concepe dimensiunea acelor suferinţe, nu putem înţelege nici minţile diabolice care au semănat teroare şi moarte în rândul semenilor lor. La Securitatea din Făgăraş anchetatori au fost Stoica, denumit ,,Ţiganul” pentru că era un om negricios şi ciung, Gheţea, Voinicescu, Voinea, un ţigan poreclit Ursarul, Oncescu, Balea, Bunica, Alexandrescu cu faţa ciupită de vărsat de vânt, Cârnu, Zăgan, Albu, Vlad Alexandrescu, Curcă, miliţeanul Mureşan devenit după 1990 epitrop la biserica ortodoxă din Făgăraş, etc. Metodele de tortură au fost dintre cele mai criminale. Bătaia la tălpi, bătaia cu barosul peste corpul acoperit cu o blană, magnetoul electric, bătaia cu bâtele, bătaia cu pumnii şi cu palmele, bătaia în cap până la leşin şi apoi o găleată cu apă rece pentru trezire, bătaia legat fiind de un copac din curte, smulsul unghiilor cu cleştele, etc. Pe lângă bătaia din anchete şi tortura, femeile au fost divorţate forţat de soţii lor, iar copiii lor daţi afară din şcoli. Nu conta vârsta, sexul, toţi membrii familiilor erau urmăriţi, anchetaţi, torturaţi, încarceraţi, unii dintre ei pierind în lagărele şi închisorile comuniste. În Ţara Făgăraşului s-a înregistrat cea mai dură şi lungă luptă anticomunistă. Timp de 10 ani satele făgărăşene au trăit un calvar, iar familiile au suportat, fără vină, acele chinuri inimaginabile. Din satul Ileni doi tineri s-au alăturat Grupului Gavrilă, Victor Metea şi Toma Pirău (Porâmbu). Pentru familiile şi rudele lor a început calvarul în mai 1948.
Mama şi fiul
rămaşi acasă au fost torturaţi de securişti
Toţi membrii familiei Metea din Ileni, indiferent de vârstă, au trăit un coşmar în regimul comunist. Au suportat cu greu perioada cotelor impuse de stat pentru că au primit statulul de chiaburi. După ce Victor Metea a urcat în Munţii Făgăraşului, alăturându-se Grupului Gavrilă, a început teroarea. În 10 mai 1948, securiştii au descins pentru prima dată la casa familiei Metea, pentru a-i aresta pe Victor şi pe fiul acestuia, Victor, care era student anul I la Sibiu. Nu s-au lăsat prinşi. Timp de 2 ani tatăl a stat ascuns prin sate (mult timp la Arsu Gheorghe din Râuşor), iar Victor a urcat în munţi. Teroarea s-a îndreptat atunci spre ceilalţi membri ai familiei Metea, rămaşi acasă. Ioan, fratele lui Victor, a fost dus la Securitatea din Făgăraş şi din Sibiu unde a suportat anchete continue însoţite de tortură pentru a spune unde sunt fratele şi tatăl lui. Pentru a stopa chinurile fiului său, Victor (tatăl) s-a predat. A fost aspru pedepsit, încarcerat şi trimis la Canal unde a stat doi ani, până în 1952. Şi soţia sa, Virginia Metea, mama lui Victor, a fost arestată. „Era bătută cu bestialitate. O forţau să stea cu capul pe masă şi o băteau cu coada măturii peste tot corpul“. În 1949, Ioan Metea şi mama sa nu au avut voie să părăsească nici curtea, nici casa şi erau păziţi zi şi noapte de Securitate. Chiar şi sub acest regim de teroare, familia Metea a păstrat legăturile cu Victor, comunicau prin bilete pe care le ducea Virginia, dar ducea şi cele necesare fiului ei pentru traiului în munţi.
,,La Securitate la Sibiu, un colonel îmbrăcat înhalat alb mă ameninţa cu un bisturiu că mă castrează”
Ioan Metea n-a avut parte de niciun proces, doar de arestări permanente însoţite de tortură. ,,În celula de la Sibiu aveam doar un prici din scândură, era frig şi umezeală. Când ne descălţam, şobolanii ne rodeau bocancii. Un colonel foarte dur se îmbrăca în halat alb şi mă ameninţa cu un bisturiu că mă castrează. La anchete îmi cereau să le spun unde este Victor”. Ioan era anchetat foarte des şi la Securitatea Făgăraş, la casa Giurca, de către Zăgan, cel care răspundea de toate anchetele din Ţara Făgăraşului. Imaginea lui Zăgan pentru deţinuţii politici din Ţara Făgăraşului era una sumbră. ,,Zăgan apărea într-o maşină de tip IMS. Era de o duritate ş săbăticie fără limite. La fel ca şi el mai era unul Stoica fără o mână. Metoda lui de tortură era curentul electric. Îmi lega mâinile sau picioarele la firele unui magnetou electric şi rotea de manivelă până îmi epuiza toate puterile. Mai folosea bătaia la tălpi, după ce îmi lega mâinile şi picioarele peste un lemn sau mă acoperea cu o blană, după care mă lovea cu barosul “, a relatat Ioan Metea.
Victor Metea, tatăl, a decedat în închisoarea de la Botoşani, în 1962
Victor Metea, tatăl, a fost anchetat şi torturat din 1952 si până în 1958, iar în august 1958, Tribunalul Militar Cluj în deplasare la Braşov i-a înscenat un proces cu martori falşi în urma căruia a fost condamnat la 25 de ani închisoare. Aceeaşi soartă au avut şi cumnaţii lui Victor Metea din Şinca Veche, Traian şi Gheorghe Popione. Familia n-a ştiut nimic despre Victor de la arestarea lui până în 20 februarie 1962, când pe numele soţiei sale, Virginia, a sosit o scrisoare de la penitenciarul din Botosani. ,,Vă trimitem urmatoarele efecte rămase în unitatea noastră de la deţinutul Mitiea S. Victor: una scurtă stofă neagră, una pantalon kaki IV. Terminat“. Certificatul de deces l-au scos abia în iunie 1986 de la Botosani, dar acesta stipula că Victor S. Metea a decedat în 5 ianuarie 1962.
Victor Metea executat prin împuşcare în noiembrie 1957, la Jilava
Victor Metea, fiul, a fost executat prin împuşcare în noaptea de 14/15 noiembrie 1957, la Jilava, după arestarea din iulie 1955 în urma trădării. Victor a fost singurul membru al Grupului Gavrilă care a refuzat să facă recurs la sentinţa de condamnare la moarte. Cu toate acestea actul de deces eliberat de Consiliul Popular Jilava la 22 februarie 1986 stipulează ca dată a decesului 21 aprilie 1958. În decembrie 1958 toată averea familiei Metea a fost confiscată, iar casa, mobilierul, caii, porcii, pământul, uneltele agricole, batoza, tractorul au fost puse în vânzare. Casa lor a fost transformată de comunişti în locuinţă de oaspeţi pentru perioada colectivizării.
Familiile Metea şi Pop din Râuşor şi-au unit suferinţele
În 8 iulie 1956, Ioan Metea se căsătoreşte cu Doina Pop din Râusor care provenea tot dintr-o familie care a fost supusă ororilor regimului comunist. Tatăl ei, Gheorghe Pop, primar legionar, a fost întemniţat 12 ani în închisorile comuniste, şi a avut domiciliul forţat fără să existe un proces. Ioan Metea şi Doina Pop îşi uneau astfel toate necazurile şi suferinţele. Au reuşit să redobândească după vreo 15 ani casa din Ileni unde au locuit până în 2006, la deces.
Maria Cornea, 4 ani de închisoare la Mislea
O altă familie care i-a sprijinit pe luptătorii din munţi a fost Cornea, de la nr. 22. Maria Cornea şi mama ei, Paraschiva, i-au găzduit şi le-au furnizat alimente şi haine. Tatăl Mariei, David, a fost prizonier în Italia, dar a decedat în 194. Cele 7 ha de pământ au atras familiei statutul de chiabur, cu cote grele pentru stat. Fiind două femei singure, erau ajutate la munca pământului de Toma Pirău, tânărul chipeş, harnic şi cu voce dumnezeiască, aşa cum l-a caracterizat Maria Cornea, poreclită în sat ,,Domnişoara”. ,,Într-o adunare convocată la căminul satului, Toma a fost cel care s-a ridicat şi a vorbit comuniştilor cu o înverşunare de necrezut. Acuza şi lua apărarea oamenilor în faţa securiştilor. Era foarte curajos. De atunci a fost luat în vizor de către securitate şi urmărit. Pentru a evita consecinţele acelei revolte a fugit în munţi la grupului format déjà” a relatat Maria Cornea. În şura casei ei s-au ascuns Toma Pirău, Silviu Socol, Nicolae Mazilu şi Ioan Mogoş. ,,I-am găsit acolo pe Toma Pirău şi pe Silviu Socol, băiatul preotului Ghedeon din Berivoii Mari, erau înarmati. Era 23 august 1950, când satul Ileni a fost propus pentru colectivizare. Ca peste tot convingerea se făcea cu arma. Atunci Mogoş şi Mazilu s-au hotărât să-l dezarmeze pe şeful de post” relata Maria Cornea. La 14 niembrie, 1950, Maria şi mama ei au fost arestate şi duse la casa Giurca, la Securitate. Anchete şi bătaie. Stoica ciungul a fost călăul care le-a anchetat. Maria a fost condamnată la 4 ani de închisoare, iar prin recurs pedeapsa a scăzut cu un an. A urmat închisoarea de la poalele Tâmpei, apoi Mislea unde erau incarcerate peste 500 de femei. S-a eliberat în 18 decembrie 1953.
Decembrie 1950, a fost împuşcat Toma Pirău
În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1950, cădea la datorie în Ileni, după o luptă cu trupele de Securitate, Toma Pirău, Porâmbu. Luptătorul căuta adăpost în șura unchiului său, Dumitru Cornea. Fratele vitreg al lui Toma Pirău, Vasile Blebea, şantajat de Securitate şi devenit informator, a anunțat Securitatea despre Toma. Douăzeci de securiști și milițieni au înconjurat casa și curtea lui Dumitru Cornea. Toma Pirău a refuzat să se predea şi le-a replicat securiştilor: ,,Sunt român, și român vreau să mor! Și n-am să mă predau vouă bandiților, decât mort!” (replica preluată din nota Securității). S-a declanşat lupta, când Toma a fost împuşcat mortal, dar şi doi miliţieni. Toma avea 21 de ani. La plecarea din curtea lui Dumitru Cornea, securiștii au dat foc gospodăriei, o practică obişnuită a securiştilor. Dumitru Cornea avea 80 de ani, a fost arestat şi condamnat în 1951, la moarte şi executat în oraşul Stalin.
(Lucia BAKI)
