- Este părerea făgărăşenilor şi a negustorilor din Piaţa Agroalimentară din Făgăraş în sezonul pregătirii conservelor pentru iarnă
Toamna se numără borcanele cu dulceaţă, murături, zarzavaturi şi compoturi, dar şi banii rămaşi în portofel. Pregătirile de toamnă sunt necesare, dar şi costisitoare. Gospodinele sunt foarte ocupate în această perioadă pentru că déjà este vremea în care roadele din gradină sunt tocmai bune pentru a pregăti delicii pentru sezonul de iarnă. Făgărăşenii nu renunţă nici ei la tradiţie şi drumurile lor ajung negreşit în Piaţa Agroalimentară. Piaţa abundă de legume şi fructe obţinute din grădinile producătorilor autohtoni. În funcţie de calitatea produselor este stabilit şi preţul acestora. În Piaţa Agroalimentară din Făgăraş îşi vând produsele atât producătorii locali, dar mulţi veniţi din sudul ţării. Ei susţin că preţurile practicate în acest an sunt foarte mici şi adaptate la nivelul de trai din Făgăraş, care este unul scăzut faţă de anii anteriori. Dovadă sunt şi scăderea vânzărilor, unii dintre localnici cumpărând legume cu bucata. În schimb făgărăşenii spun că preţurile sunt piperate şi de aceea amână pregătirile de toamnă în speranţa că preţurile vor mai scădea. În timp ce unii făgărăşenii renunţă la vechiul obicei de a umple cămara cu borcane, cei mai mulţi se asigură că sortimentele de legume nu se vor termina până când nu fac toate pregătirile pentru iarnă. Sunt făgărăşeni care cumpără produse cu sacul, dar unii doar la bucată, atât cât să-şi facă pofta. Localnicii se plâng că veniturile lor lunare sunt mici şi nu-şi permit să mai umple rafturile cămării cu preparate din legume. Avantajaţi sunt însă localnicii care au proprietăţi la ţară unde au cultivat legumele necesare conservelor. Reporterii ziarului ,,Monitorul de Făgăraş” au vizitat Piaţa Agroalimentară din Făgăraş şi au stat de vorbă atât cu negustorii de legume şi fructe, dar şi cu cumpărătorii. O parte din părerile lor sunt redate în rublica ,,Vocile Ţării Făgăraşului”.
Gabriela Bâlea, 24 ani, producător, Ohaba
- ,,Vânzările sunt foarte slabe, nu sunt bani, nivelul de trai este scăzut în Municipiul Făgăraş, foarte mulţi oameni sunt şomeri, trăiesc din ajutor social, pensii şi salarii mici. Foarte mulţi clienţi cumpără legume la bucată, o ceapă, un ardei, o roşie, doar pentru o mâncare. Pregătirile de toamnă încă nu au început, după 10 septembrie începe acest sezon. Sunt zile în care nu facem vânzare, din păcate în anii trecuţi vînzarea era mai bună. De când s-au deschis supermarkt-urile vânzarea a scăzut. Clienţii s-au împărţit, unii aleg preţul şi nu se uită la calitate şi la provenienţă, iar alţii caută calitatea şi gustul produselor. Avem clienţi care ştiu că produsele noastre sunt autohtone şi cumpără numai de la noi. Avem două grădini cu legume în Ohaba şi în Vad şi toată familia ne ocupăm cu agricultura. Şi în sezonul rece venim pe piaţă cu morcovi, cartofi, sfeclă şi ceapă’’
Cule Alina, 29 ani, producător
- ,,De 15 ani părinţii mei vin cu legume în Piaţa Agroalimentară din Făgăraş. Suntem din judeţul Olt, comuna Tia Mare, unde avem trei solarii cu roşii, castraveţi, ardei gras, ardei iute şi ardei capia. Avem clienţi de peste 10 ani, care cumpără produse doar de la noi. De la an la an, vânzările au scăzut, iar clienţii spun că preţurile sunt mari. Pentru noi câştigul nu este mare, avem şi noi cheltuieli, iar munca noastră nu este plătită. De două ori pe săptămână primim marfă de acasă. În această perioadă am închiriat o locuinţă pentru că din luna mai a.c., suntem în Făgăraş şi nu ştiu când plec acasă”.
Păun Aurel, 55 ani, producător
- ,,Clienţii sunt dificili mereu comentează la preţ, însă preţurile sunt bune. Din 1992 vin în Piaţa Agroalimentară din Făgăraş, dar acum vânzările sunt slabe. O perioadă de criză a mai fost în 2006 şi 2007. Duminica nu sunt clienţi în Piaţă şi vânzările sunt de 50 – 60 de lei. Nu se mai fac pregătiri de iarnă pentru că nu sunt bani. Aveam clienţi care cumpărau vinete şi gogoşari cu sacul, acum se cumpără la bucată. Am venit din judeţul Olt, comuna Rusăneşti, iar produsele noastre sunt bune şi au gust. Am observat că în perioada 12 – 20 ale fiecărui lunii vânzarea merge mai bine’’
Mariana Gherghina, 44 ani, producător
- ,,De 22 de ani vindem legume în piaţa din Făgăraş din recolta proprie. Dacă ai marfă frumoasă vânzările merg bine, majoritatea clienţilor caută calitatea. Recolta din acest an, a fost bună comparativ cu anii din urmă. În zilele de joi şi vineri vânzările merg bine”.
Cornea Viorica, 74 ani, Făgăraş
- ,,Preţurile sunt piperate. De câteva zile vin în piaţă şi urmăresc preţurile la roşii pentru că vreau să fac bulion. Pensia este mică şi trebuie să am grijă la cheltuieli. După ce plătesc facturile la utilităţi şi ne cumpărăm medicamentele rămânem cu puţini bani şi trebuie să-i îngrijim până la următoarea pensie. Astăzi, 29 august a.c., vinetele se vindeau cu 2 sau 3 lei pe kilogream, este un preţ bun”.
Ramba Marcel, 66 ani, Făgăraş
- ,,Am observat că preţurile au mai scăzut la vinete şi la gogoşari. Încă nu am început pregătirile pentru toamnă, este prea devreme. Nu mă dau banii afară din casă şi mă uit la preţ, dar şi la calitate. Comparativ cu anul trecut pe vremea asta preţurile sunt mai mari”.
Diaconescu Florea , 70 ani, producător
- ,,Astăzi, am vândut marfă de 150 de lei, am avut puţini clienţi, dar în luna septembrie sper să crească vânzarea. Ca să nu stau degeaba, gogoşarii pătaţi îi curăţ şi îi vând cu 3,5 lei pe kilogram. Am mulţi clienţi care preferă să cumpere gogoşarii tăiaţi pentru că sunt mult mai ieftini”.
Mariana Moga, Lisa
- ,,Am găsit roşii cu 2,5 lei kilogramul şi am luat pentru bulion, am cumpărat şi cîţiva gogoşari să-i pun la murat. Nu m-am uitat la calitate, m-am uitat la preţ. Pensiile sunt mici şi nu ne permitem să cumpărăm legume scumpe. Aştept să mai scadă preţurile şi mai cumpărăm legume”.
Ana Huşeu, 64 ani, Şinca
- ,,Am fost programată la un cabinet medical şi am intrat în piaţă să văd preţurile. Tarabele sunt pline cu fructe şi legume, dar nu sunt bani. Nu am pensie pentru că nu am lucrat şi ne descurcăm greu cu pensia soţului. Nu am început pregătirile de toamnă pentru că este prea devreme”.
Ana Maria Rotaru, 69 ani, Făgăraş
- ,,Pensile noastre sunt mici, iar preţurile sunt piperate. Nu cred că o să mai fac zacuscă pentru că nu îmi permit. Producătorii exagerează cu preţurile, în plin sezon roşiile se vând cu 8 lei kilogramul”.
Preţurile din Piaţa Agroalimentară Făgăraş
- Cartofi: 2 – 2,50 lei/ kg
- Ceapă albă: 3 -3,50 lei/ kg
- Ceapă roşie: 6 – 7 lei/ kg
- Pătrunjel: 12 lei/ kg
- Păstârnac: 12 lei/ kg
- Ţelină: 10 lei/ kg
- Usturoi: 16 lei/ kg
- Castraveţi: 2 lei/ kg
- Gogonele: 4 lei/ kg
- Ardei iute: 5 – 7 lei/ kg
- Dovleac: 1 lei/ buc
- Gogoşari: 4 – 6 lei/ kg
- Pere: 5 lei/ kg
- Pepene: 2,5 lei/kg
- Prune: 4 – 5lei/ kg
- Struguri: 4,5 – 6 lei/ kg
- Nectarine: 6 lei/ kg
- Mere: 5 lei/ kg
- Piersici: 5 lei/kg