Nu toţi pacienţii au aceeaşi predispoziţie la dezvoltarea cariilor sau în a dezvolta boala paradontală. Fiecare pacient are particularităţile  lui în ceea ce priveşte  funcţinarea organismului. Calitatea salivei şi poziţionarea  dinţilor pe arcade au particularităţiile lor la fiecare  individ. Riscul carios la copii este influenţat de modul cum se face igiena orală, dar la fel  de importantă este când se începe periajul dentar. Prin periaj dentar efectuat  de minimum  două ori pe zi se obţine cea mai eficientă măsură de prevenţie. La copii periajul  va fi făcut de către adult până la vârsta de 8 ani, de la 6 ani copilul  are dinţi permanenţi în cavitatea bucală, iar părintele este direct răspunzător de integritatea dinţilor copilului. Igiena cavităţii bucale  se recomandă a se începe imediat după naştere, iar periajul dentar după apariţia primilor  dinţi temporari, la început se face cu degetul învelit în comprese, trecând uşor peste dinţii erupţi. La culcare este contraindicat  a se  da copilului lichide îndulcite pentru că zahărul eliberează acid. Periajul este indicat să se facă de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Pregătirea  copilului să treacă la periaj dentar singur  se face  prin încurajare repetată atât  acasă cât şi la şcoala, la orele de igienă.  Trecerea se face prin utilizarea  de desene, imagini, materiale  interactive  cu rol de a face copilul să înţeleagă  importanţa periajului  dentar.  Periajul dentar trebuie să devină  un ritual, care să intre în rutina zilnică  a copilului. Periajul dentar de două ori pe zi cu paste care conţin flor ajută  suplimentar protecţia dinţilor. Este important  controlul dinţilor când copilul  are dentiţia  completă  în jurul vârstei  de 2-3 ani. Medicul stomatolog vă poate da sfaturi legate de suplimentarea cu flor, despre  depunerea de tartru, despre modul de periaj. Periuţa de dinţi trebuie înlocuită la 3 luni, periajul trebuie să dureze minim 2 minute. (Dr. Dan Gavrilă)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here