Urmărire ca-n filme a poliţiştilor de la Voila pe DN1 în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 4.00. Ei au urmărit un conducător auto care se deplasa pe raza localităţii Voila şi care a refuzat să oprească la semnalele lor. ,,Conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalelor efectuate de organele de poliţie şi a continuat deplasarea spre DN1. Observând manevra acestuia, prin folosirea semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialei, poliţiştii au procedat la urmărirea autoturismului, care, la intrare în localitatea Voila, a intrat în coliziune faţă şi spate cu un alt autoturism care circula în faţa sa, continuându-şi deplasarea până în localitatea Ucea de Jos, unde conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a lovit zidul unui imobil” explică poliţiştii. După impact, atât conducătorul auto, cât și pasagerii, au părăsit în fugă autovehiculul, dar polițiștii au reuşit să-l imobilizeze pe șofer. Oamenii legii l-au identificat pe şoferul indisciplinat în trafic, ca fiind un tânăr, în vârstă de 22 ani, din Șercaia, care nu deține permis de conducere. Bărbatul a fost testat cu etilotestul, care a indicat o prezenţă a alcoolului în aerul expirat de 0,72 mg/l alcool pur. Tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii l-au reţinut pe şofer pentru 24 de ore și l-au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov. Tânărul este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunilor „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.