,,Cel ce pentru dreapta credinţă şi pentru neam te-ai învrednicit a suferi moarte de martir împreună cu fiii tăi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi cu sfetnicul Ianache, dreptcredinciosule Voievod Constantin, roagă pe Hristos Dumnezeu să mîntuiască sufletele noastre“ (Troparul Sfinţilor Mucenici Brâncovei)
Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus îţi sărbătoreşte hramul, azi, 15 august, de praznicul ,,Adormirea Maicii Domnului”. În ziua în care creştinii sărbătoreau Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august 1714, Constantin Brâncoveanu este acuzat şi executat pentru a fi complotat şi corespondat în secret cu duşmanii Imperiului Otoman: Austria, Moscova, Polonia şi Veneţia, transmiţând acestora informaţii secrete despre turci. Odată cu domnitorul Ţării Româneşti au fost executaţi şi cei patru fii ai săi. La sfârşitul execuţiei, capetele au fost plimbate în vârfuri de suliţe prin oraş, în vreme ce corpurile au rămas la locul execuţiei, fiind aruncate spre sfârşitul zilei în mare. După ce trupul lui Constantin Brâncoveanu fusese aruncat în Marea Marmara, nişte pescari greci au reuşit să-l recupereze şi să-l îngroape pe o insulă din largul mării.Văduva Marica îi aduce în 1720 trupul lui Constantin Brâncoveanu în ţară şi îl înmormantează în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, una dintre ctitoriile domnului. Pentru ca turcii să nu afle de repatrierea rămăşiţelor domnitorului, lespedea de pe mormântul său nu a fost inscripţionată, văduva sa inscripţionând însă numele de Constantin Brâncoveanu pe o candelă de argint, o inscripţie care a fost redescoperită iî anul 1914.
Dinastia Brâncovenilor
În istoria noastră au existat două familii emblematice: dinastia Muşatinilor în Moldova şi cea a Basarabilor în Ţara Românească. Un rol important a jucat şi familia bizantină a Cantacuzinilor, înrudită cu cea a Basarabilor. ,,…E drept că tatăl lui Şerban Vodă, marele postelnic Constantin Cantacuzino…se însurase cu o fată a lui Radu Şerban Basarab, aşa încît fiii lui se simţeau oarecum moştenitori ai vechilor noştri domnitori“ ( Neagu DJUVARA, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 131 ) Constantin Brâncoveanu şi-a bazat însă originea pe ambele dinsatii. ,,La moartea lui Şerban Cantacuzino s-au adunat marii boieri ca să aleagă un nou domn-de data asta n-a intervenit Poarta-iar boierii, considerînd că fiul lui Şerban e încă un copil, îl aleg pe nepotul răposatului domn, pe Constantin Brâncoveanu, om matur şi experimentat care deţinuse mai multe dregătorii“ (ibidem. p. 133) Deşi Stanca, mama domnitorului, a fost sora fostului domn, cantacuzinii au fost prea mîndri şi au cîrtit cînd el a vrut să se numească Cantacuzino-Brâncoveanu. În această ordine de idei el a apelat la originea bunicii sale. ,,Atunci a urcat cu o trepată mai sus, a luat numele bunicii (Elina lui Radu Şerban Basarab ) şi şi-a zis: Basarab-Brâncoveanu“ (ibidem. p. 133 ) Deşi au existat mulţi eroi- unii cărturari precum Brâncoveanu , alţii luptători care au apărat cu sabia în mînă credinţa ortodoxă, cel mai concludent exemplu este Ştefan cel Mare-şi el trecut în rîndul sfinţilor de către Biserica Ortodoxă, totuşi martiriul Brâncovenilor rămîne unic, demn de mărturisitorii şi mucenicii primelor veacuri creştine. Constantin Brâncoveanu a fost mai întîi vel logofăt şi dispunea de o avere impresionantă. Nu a vrut să primească domnia dar boierii l-au împins de la spate, mai ales rudele sale: Cantacuzinii. Cronica Ţării Româneşti ne vorbeşte despre acest lucru: ,,Logofete-i-au spus boierii-noi cu toţii pohtim să ne fii domn…Dar ce aş vrea eu cu domnia? De vreme ce ca un Domn sînt la casa mea, nu-mi trebuieşte să fiu; iar ei ziseră: Ne rugăm nu lăsa ţara să intre alţi oameni, sau răi sau nebuni, să o strice, ci fii! Şi-l luară de mîni şi-l împingea de la spate şi acolea fiind şi un Capegiu împărătesc pentru trebi împărăteşti, îl dusease şi pre el la Mitropolie, şi duseră caftan la Capegi-başa al împăratului de l-au îmbrăcat cu caftan şi intrară în biserică de au citit molitvele de domnie şi au mers de i-au sărutat mîna, zicîndu-i: Mulţi ani!“ Contextul începutului domniei sale nu era deloc unul uşor de vreme ce marile puteri care înconjurau ţările române ( Polonia lui Sobieţki, Rusia lui Petru cel Mare, Austria şi Imperiul otoman ) îşi disputau sferele de influenţă în Sud-Estul Europei. Abil, inteligent şi strălucit diplomat el a reuşit să ferească Ţara Românească de nenorociri dar a fost vîndut chiar de către cei care l-au impus pe tron: Cantacuzinii, rudele sale. În anul 1714 a fost ridicat cu întreaga sa familie în Postul Paştelui, la intrigile unchilor săi Cantacuzini Mihai spătarul şi Constantin stolnicul, şi dus la Constantinopol ( Istanbul ) unde a fost închis la Edicule ( ,,Şapte turnuri“ ) Trecerea lui Toma Cantacuzino, unul dintre boierii săi şi o altă rudă a sa, de partea ruşilor în preajma bătăliei de la Stănileşti (dintre Rusia sprijinită direct de Dimitrie Cantemir şi Otomani ) cu un corp de oaste ajutîndu-i pe aceştia să ia Brăila, lucru care îi face pe turci şi mai bănuitori-coroborată cu acţiunea cantacuzinilor îi grăbesc sfîrşitul. La Edicule domnitorul este schingiuit ca să spună unde îşi ţine averea. Întreaga avuţie i se confiscă, ,,pînă şi banii pe care-i avea depuşi la Veneţia-400.000 lei“ după cum spune istoricul Constantin C. Giurescu (Constantin C. GIURESCU, Istoria Românilor, Editura Cugetarea Georgescu Delafras, 1943, Bucureşti, p. 342 ) În data de 15 August, de Praznicul Sfintei Marii, a fost executat împreună cu cei patru fii ai săi şi sfetnicul său Ianache: ,,şi în ziua de 15 August, cînd împlinea cei 60 de ani, fu pornit, în picioarele goale, la locul de osîndă. Întîi se tăie capul sfetnicului său de încredere, Ienache Văcărescu, apoi capetele celor patru feciori, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei; la urmă, după ce văzuse toată grozăvia, capul lui însuşi“. ( ibidem ) Execuţia a avut loc la locul numit ,,laly chise“ (chioşcul Mării) de pe malul Mării Negre în faţa sultanului, al marelui vizir Gin-Ali şi ai reprezentanţilor Franţei, Angliei, Austriei şi Rusiei. Prezenţa plenipotenţiarilor creştini la execuţia domnitorului valah a fost de-a dreptul ruşinoasă. De fapt marele nostru istoric Nicolae Iorga a scos în evidenţă faptul că aceşti ,,creştini fervenţi“ nu au refuzat invitaţia chiar în ziua în care atît în Răsărit cît şi în Apus credincioşii sărbătoresc Praznicul Sfintei Marii. Condamnaţilor li s-au lăsat un scurt timp ca să se roage după care sultanul le-a promis viaţa în schimbul trecerii la islam. Anton Maria del Chiaro, secretarul lui Constantin Brâncoveanu a consemnat atitudinea curajoasă a domnitorului : ,,Împărate! Averea mea cît a fost, ai luat-o, dar de legea mea creştină nu mă las! În ea m-am născut şi am trăit, în ea vreau să mor. Pămîntul ţării mele l-am umplut cu biserici creştineşti şi, acum, la bătrîneţe, să mă închin la geamiile voastre turceşti? Nu, Împărate! Moşia mi-am lăsat, credinţa mi-am păzit. În credinţa mea vreau să închid ochii, eu şi feciorii mei. Fiilor, aveţi curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pămîntească. Nu ne-au mai rămas decît sufletele, să nu le pierdem şi pe ele, ci să le aducem curate în faţa Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sîngele nostru!“. Nicolae Iorga priveşte acest eveniment, dincolo de actul mucenicesc al domnitorului, ca pe o dramă istorică de proporţii nebănuite: ,,La capătul celei mai zguduitoare tragedii, ce n-are pereche în analele sîngeroase ale sultanilor de odinioară, numai atunci s-a pus capăt celor mai straşnice clipe pe care le poate suferi vreodată un suflet omenesc. Capul Domnului nu s-a putut dezlipi de trup, la lovitura nedibace, poate miloasă, a călăului, şi, grămadă, trupul bătrînului părinte a căzut în ţărîna udată de sîngele tuturor copiilor săi“ Trupurile domnitorului, ale sfetnicului Ianache cu cele ale prinţilor au fost aruncate în Bosfor de unde au fost pescuite de creştinii evlavioşi care le-au îngropat cum se cuvine în biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului“ din insula Halki. Capetele lor au fost purtate în prăjini pe străzile oraşului, după care au fost înfipte la poarta Seraiului unde au rămas trei zile, înainte să fie şi ele aruncate în mare. ,,Trupul îi fu adus, mai tîrziu, în ţară şi îngropat la Biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti, zidită de el, sub o candelă pusă de soţia sa Marica. Candela descoperită în 1914, tocmai cînd se împlineau două sute de ani de la moartea domnului martir, are următoarea inscripţie: <<Această candelă, ce s-au dat la Sfeti Gheorghe cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului Domn Io Constandin Brâncoveanul Basarab Voievod şi iaste făcută de Doamna Măriei Sale Maria, care şi Măria Sa nădăjduiaşte în Domnul iarăşi aice să i se odihnească oasele, Iulie 12 zile 7228>> ( 1720 ) ( ConstantinC. GIURESCU, op. cit. Istoria… 342-349 )
