- Spune într-un interviu cunoscutul regizor Mihai Lungeanu, care a prezentat la Făgăraş piesa de teatru ,,Dosarul Brâncoveanu” alături de actorul făgărăşean Mihai Giuriţan
Cunoscutul regizor şi om de radio Mihai Lungeanu a ales Făgăraşul pentru a pregăti spectacolul cu piesa de teatru ,,Dosarul Brâncoveanu“ alături de actorul făgărăşean Mihai Giuriţan. Piesa ,,Dosarul Brâncoveanu“ a avut avanpremiera joi, 1 august a.c. şi s-a desfăşurat în fosta cramă a Cetăţii Făgăraşului, de fapt nu se putea juca decât într-un loc încărcat de istorie. Prestaţia lui Mihai Giuriţan a fost aplaudată de publicul prezent, dar şi a regizorul Mihai Lungeanu care a venit la Făgăraş special să lucreze cu Mihai Giuriţan. ,,Dosarul Brâncoveanu“ este o piesă scrisă de Adrian Inclezan şi Laurenţiu Blaga. Este o retrospectivă a istoriei noastre, ce ar face Brâncoveanu privind peste secole. Piesa este sugestivă pentru societatea românească de azi în care sunt înfierate prostia, lăcomia dar şi limbajul de lemn folosit în lumea clericală de la noi. Noi reprezentaţii vor avea loc, la Făgăraş, în zilele de 15 şi 16 august. Mihai Lungeanu este regizor artistic al Radiodifuziunii Române, având în palmares numeroase spectacole în cadrul Teatrului Naţional Radiofonic şi patru premii UNITER. A făcut parte din jurii internaţionale, la Festivalurile de teatru radiofonic de la Bled (Slovenia), Anvers (Belgia), Hvar (Croaţia), Prix Europa (Berlin) şi Prix Italia (Veneţia). A iniţiat, între altele proiectul „Teatru Portabil”, dedicat tinerilor actori freelanceri. Regizorul Mihai Lungeanu montează în teatrele din întreaga ţară. Într-un interviu acordat în premieră ziarului Monitorul de Făgăraş, regizorul Mihai Lungeanu a vorbit despre istorie şi despre reperele morale pe care românii le-au pierdut în ultimii ani.
Reporter: De ce Brâncoveanu într-o piesă de teatru?
Mihai Lungeanu: ,,Avem un subiect foarte delicat. Nu este o construcţie în afara realităţii, Brâncoveanu este un strămoş al nostru, a făcut lucrurile despre care se vorbeşte. Partea delicată este că aceste fapte nu mai sunt repere“.
R.: Care este moştenirea pe care a lăsat-o Brâncoveanu?
M.L.: ,,El a lăsat o epocă de înflorire spirituală şi arhitecturală. Acestea toate s-au păstrat, dar tineretul nu mai învaţă la şcoală despre ele. Sunt şi domnitori constructori, luminaţi, dar care nu au făcut acest gest: să ai puterea fabuloasă să-ţi sacrifici urmaşii cu credinţa într-un concept. Să-i vezi cum mor în faţa ta, să simţi Duhul Sfânt că e cu tine. El a fost obligat, şantajat. Oare câţi dintre voi aţi face acest lucru?“
,,Este epoca ,,a avea”, nu a lui ,,a crede”
R.: În ce lume ne mişcăm astăzi?
M.L.: ,,Lumea de astăzi vrea să aibă, să posede, să stăpânească. Foarte puţini au această atitudine minunată de a dărui, a oferi, a împărtăşi cu cel de lângă el bucuria, încrederea, credinţa, revelaţia, fenomene cărora nu le mai dăm valoare. Este epoca lui ,,a avea“, nu a lui ,,a crede“.
R.: Ce nu ştim despre noi, ca popor?
M.L.: ,,Nu ni s-a spus la şcoală relaţia lui Zamolxe cu cultura greacă. A fost profesor căutat, acreditat de o cultură superioară. Nicăieri, pe columnă nu vezi un dac îngenuncheat, dar, din nefericire, astăzi poporul român este îngenuncheat“.
R.: Cum aţi defini numele piesei, de ce ,,Dosarul Brâncoveanu?“
M.L.: ,,Brâncoveanu este o privire contemporană asupra lui. ,,Dosarul Brâncoveanu“ este un nume sugestiv. Cuvântul ,,dosar“ are o structură funcţionărească. Noi ne băgăm şi judecăm după nişte criterii impuse, aduse din afară. Noi vedem copacii pe diferite dimensiuni şi scriem pe hârtie că am văzut ziduri. Sunt nişte dogme, nişte ,,isme“.
,, Conducătorii se întâlnesc, beau şampanie şi semnează hârtii fără valoare“.
R.: Care este problema esenţială pe care ar trebui să ne concentrăm?
M.L.: ,,Suntem rodul educaţiei noastre. Problema esenţială este educaţia: învăţămţânt, cultură. Singura carte valabilă este natura, noi, oamenii, am intervenit în procesele naturale şi ea funcţionează acum ca atare. Există un risc de atitudine, de inconştienţă şi aici mă refer la generaţia tânără. Răspunsul e în internet, nu în noi. În loc să-l punem pe elev să înţeleagă facem altceva, dacă nu înţelegi nu ai cum să alegi. Dacă vine turcul din piesă, ce faci? Nu este Europa, la ora actuală, în faţa unei invazii musulmane? Vine arabul, arde Parisul şi mă ascund. Parşiva de istorie spune însă: acum cincizeci de ani şi tu ai venit peste mine. Este un ciclu karmic. Conducătorii se întâlnesc, beau şampanie şi semnează hârtii fără valoare“.
R.: Brâncoveanu nu a făcut parte din tagma domnitorilor războinici, dar totuşi a lăsat nişte repere. Ce nu am înţeles noi de la el?
M.L.: ,,Brâncoveanu avea armată, dar interesul său nu a fost să se bată. Tot ce cunoaştem noi din istorie se bazează pe Cain şi Abel, cineva omoară pe altcineva, iar când vrei să faci pace eşti scos din joc. Nimeni nu a condus în adevăratul sens al cuvântului. Uitaţi-vă la şobolani! La ei conducătorul nu este ales, este desemnat prin ascultare totală, pentru că el este cel mai dotat. Ei simt foarte bine acest lucru, fenomenul trebuie înţeles. Care este diferenţa între mine şi şobolan? Doar de spaţiu“.
,,Nu pot să neg Duhul Sfânt, pe Dumnezeu, ceea ce am construit o viaţă întreagă!“
R: Omul contemporan a uitat să mediteze?
M.L: ,,Spectacolul propune o meditaţie asupra ideii de meditaţie morală, spirituală. Omul de astăzi nu are timp să mediteze. Nu pot să zic ,,Nu dorm“. Ca să pot să nu dorm, trebuie să mă sfinţesc. Eu nu mai cunosc în istorie un exemplu de astfel de tragism. Nu el şi-a ucis copiii, a acceptat să piardă ce avea mai scump pe lumea asta, tot ce păstra o dinastie în care investise şi a acceptat să piardă, pierzându-şi şi el viaţa. Nu pot să neg Duhul Sfânt, pe Dumnezeu, ceea ce am construit o viaţă întreagă!“.
R.: Care credeţi că este structura noastră, ca popor?
M.L: ,,Turcul nu ierta, noi am iertat, avem o structură în gena noastră. Islamul nu iartă, taie, el îşi face drum, ei nu se uită, altă şansă nu au. Noi suntem mai îngăduitori, generoşi, înţelepţi“.
R: Dosarul Brâncoveanu este o piesă despre conştiinţă?
M.L: ,,Aici este vorba despre raportul dintre personajul istoric care vede că valorile pentru care şi-a jertfit familia au ajuns de râsul lumii. Noi ne batem pentru un kebab, ori un text ca acesta ar trebui să trezească conştiinţa“.
,,Efortul lui Mihai Giuriţan este de apreciat”
R: Vorbiţi-ne despre importanţa teatrului
M.L: ,,Teatrul are menirea de a desluşi lumea. Cine nu vrea, se întoarce la mici şi la bere. Privind lumea cu sufletul, vedem adevărul. Efortul lui Mihai Giuriţan de a juca un personaj dilematic este enorm şi el este de apreciat. E vorba de atitudine umană“.
R: Ce părere aveţi despre seriale precum ,,Vlad“ , ce transmit ele de fapt?
M.L: ,,Este o mare pervertire a însăşi ideii de etică. Dacă singura valoare este răzbunarea, nu-i mai pot spune unui copil despre iertare. Eu cred că spectacolele îşi caută publicul care îl merită“.
,, Noi nu mai dăm valoare evoluţiei spirituale“.
R: Care este diferenţa între public şi spectator?
M.L: ,,Eu cred în noţiunea de spectator, public este WC-ul. Spectatorul este o funcţie. Vii îmbrăcat într-un anumit fel, te cunoşti pe tine. Teatrul, ca oglindă a lumii, te pune în faţa unor lucruri despre care nu ştiai că erau. Hrana spirituală s-a uitat, nu mai interesează pe nimeni, noi nu mai dăm valoare evoluţiei spirituale“.
R: Cum aţi defini cuvântul spiritualitate?
M.L: ,,Întrebaţi-i pe români să definească cuvântul spirit, şi să vedeţi ce oroare! Mi se pare o aberaţie să arunci la gunoi ,,Codul eticii socialiste“, pentru că principiile sunt cele din Decalog. Ele erau universal-valabile. Mai ştie cineva definiţia acestor termeni precum morală sau etică? Uitaţi-vă ce valori sunt aduse în faţă la televizor? Spiritualitatea este ceea ce îl deosebeşte pe om de animal, plus încă ceva: gândim, visăm, ne punem întrebări şi avem viziuni. Credem doar că animalele nu au. Am o admiraţie fără graniţă pentru domnul Dulcan. ,,Inteligenţa materiei“ era pentru noi o carte de curs. Constantin Dulcan exemplifică ideea de spiritualitate în structura ei, nu în forma ei“.
,,Confundăm iubirea cu un sentiment de posesie”
R: Care ar trebui să fie scopul vieţii?
M.L: ,,În secunda în care constat că vine întrebarea: ,,Cine sunt eu?“. Dacă cineva imi ia bunurile, cum mă definesc eu? Nu ştiu o poezie, nu am citit o carte, nu ştiu să fac bine. A face bine se învaţă: cucernicia, smerenia, generozitatea. Copilul face ce vede acasă. Răul este instinctual. De la Brâncoveanu încoace nu a învăţat nimeni că nu trebuie să fii violent? Poate că e bine să ne aducem aminte că valoarea supremă este omul, se defineşte prin el însuşi. Confundăm iubirea cu un sentiment de posesie. Iubirea nu înseamnă a lua, ci a da. Noi suntem suma valorilor: Burebista, Decebal, Zamolxe“.
R: Noi, românii, ne idealizăm aşa cum susţine Dan Alexe?
M.L: ,,Eu nu sunt de acord cu Dan Alexe, dar m-a pus pe mine în situaţia de a cerceta. Eu dacă sunt prost, îl iau de bun şi pe acela de la jurnalul de seară. În cazul istoriei noastre nu este bună nici idealizarea, dar nici bagatelizarea. Trebuie să te duci la sursă, la documente. Dacă apăs pe tastă Beethoven, înainte de compozitor dau de câinele din comedie“.
,,Informaţia a ajuns element de manipulare, azi informaţia zăpăceşte”
R: Ce este informaţia în ziua de azi?
M.L: ,,Informaţia a ajuns element de manipulare, azi informaţia zăpăceşte. Cine are informaţia stăpâneşte lumea. Elevul nu se mai duce în bibliotecă, pentru că este format aşa. Cât timp nu reuşim să-i anulăm obsesia pentru telefon nu realizăm mare lucru. Și o carte de bucătărie este importantă. Înainte, eu îmi făceam însemnări din ,,La Rousse“, şi obişnuiesc şi acum să fac aşa ceva. Teatrul are fermecătorul privilegiu de a propune o mie de răspunsuri la o singură întrebare. Liviu Ciulei are o vorbă: ,,Spectacolele de teatru sunt doar de două feluri: importante şi neimportante“. Valoarea o dau eu. Unii dau valoare unei sticle de apă, alţii fac crime ca să îşi ia mercedes“.
R: Cum vedeţi România la ora actuală?
M.L: ,,Țara asta este vândută, îndatorată, batjocorită, scoasă din context, tratată ca o femeie batjocorită“.
R.:,,Dosarul Brâncoveanu“ este o piesă contemporană?
M.L: ,,Brâncoveanu este o piesă aproape tragic de contemporană. Întrebările lui Brâncoveanu noi nu ni le mai punem, le eludăm în loc să le elucidăm. Mihai are capacitatea de a intra în vibraţie energetică cu substanţa personajului. E vorba de a atenţiona, a spune, a transmite publicului acest personaj exemplar. Să înţelegem de ce este sfânt“.
(Ștefan BOTORAN)
