•   Prof. Viorel Olteanu vrea să completeze Legea Administraţiei Publice Locale pentru a apăra familiile sărace şi a reduce abandonul şcolar

 

Cazurile sociale şi abandonul şcolar au devenit o problemă naţională, cel puţin aşa a declarat fostul primar al oraşului Victoria, profesorul Viorel Olteanu.  Din postura de pensionar, acesta este în continuare preocupat de soarta oraşului şi în special a oamenilor. ,,Am citit dramele unor  familii din Țara Făgăraşului şi sunt şocat de aceste drame pe care le trăiesc semenii noştri. Consider că trebuie impuse măsuri de urgenţă pentru a-i ajuta pe aceşti oameni.  Legea Administraţiei Publice Locală  trebuie completată în favoarea acestor oameni care au nevoie de ajutor. Din acest motiv, am conceput un  proiect legislativ cu privire la completarea Legii Administraţiei Publice Locale nr. 215/ 2001, la capitolul ,,Consilii locale” în vederea înfiinţării unei comisii de etică şi echitate socială” a explicat  profesorul, Viorel Olteanu.

Atribuţiile comisiei de etică în viziunea prof. Viorel Olteanu

În ultimii ani, la Victoria s-au înregistrat multe cazuri sociale şi din acest motiv unii elevi au abandonat şcoala.  La sfârşitul lunii iulie a.c., profesorul Viorel Olteanu a trimis o scrisoare către Camera Deputaţilor şi Senat pentru completarea Legii nr. 215/2001. ,,Datorită înmulţirii alarmante a cazurilor sociale şi a elevilor cu risc de neşcolarizare, administraţia publică locală nu are cunoştinţă sau nu ia măsuri urgente pentru a le rezolva. Astfel de situaţii le-am văzut şi la televizor. În România este necesară înfiinţarea unei comisie de etică şi echitate socială cu un registru propriu de intrări – ieşiri şi ştampilă. Aceasta ar putea avea şi atribuţii de a sancţiona pe cei responsabili şi de a trimite în instanţă cazurile grave. Comisia trebuie să fie formată din şefi de instituţii şi să fie subordonată Consiliului Local. Am propus  şi componenţa comisiei:

  •  preşedinte şi vicepreşedinte:
  •  consilieri locali
  •  membri:
  •  primarul sau viceprimarul localităţii
  •  şef de birou sau reprezentant asistenţă socială
  •  medicul de familie de care aparţine copilul
  •  şeful poliţiei sau adjunctul acestuia
  •  directorul instituţiei de învăţământ, dirigintele sau învăţătorul
  •  psiholog

Această comisia se va întâlni o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie, informând în scris Consiliul Local, iar discuţiile vor fi consemnate într-un proces verbal semnat de membrii comisiei. Cazurileurgente se vor analiza în Consiliul local care se ca întruni în şedinţe extraordinare sau de îndată. Comisia de etică şi echitate socială trebuie să desfăşoare activităţi de voluntariat şi va avea obligaţia de a informa superiorii  în 24 de ore,  prin adresă oficială. Prefectul trebuie să fie informat despre cazurile depistate. Această comisie trebuie  să fie legiferată prin OUG sau Lege ce va completa Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001 capitolul privind Consiliul Local” a explicat  profesorul Viorel Olteanu.

,,Școala trebuie să fie obligatorie”

În 2018,  şcolile din judeţul Braşov erau fruntaşe la abandonul şcolar cu o rată de 3,2%, la egalitate cu judeţul Vrancea aşa cum arată datele Institutului Naţional de Statistică. Braşovul a fost întrecut de judeţele Covasna şi Călăraşi care au înregistrat o rată de abandon şcolar de 3,7%. ,,Școla trebuie să fie obligatorie, nu vreau să mai aud cazuri de abandon şcolar. Am fost dascăl ani la rând şi  am predat în toate instituţiile de învăţământ din oraş, dar nu exista abandon şcolar.  Educaţia este foarte importantă, vorbesc despre educaţia şcolară şi deopotrivă de educaţia în familie. În ultimii ani mulţi tineri au plecat peste hotare pentru un trai mai bun, iar aceştia şi-au lăsat copiii la mii de kilometri distanţă,  în grija altora. Aceste despărţiri afectează viitorul copiilor” a mai spus profesorul Viorel Olteanu.  (Carla TATU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here