Adormirea Maicii Domnului. Ce nu ştim despre acest mare praznic

,,Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre“. (Troparul Sărbătorii)

Joi, 15 august a.c., creştinii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, ceea ce în Biserica Romano-Catolică poartă denumirea de Înălţarea la cer a Sfintei Fecioare Maria. La Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus este pelerinaj fiind sărbătorit şi  hramul de acest praznic.

Maica Domnului în Sfânta Scriptură

Noul Testament nu vorbeşte nici despre copilăria Fecioarei Maria şi nici de ceea ce s-a întâmplat cu ea după moartea, Înălţarea şi Învierea lui Iisus, Fiul ei, în afara faptului că a fost lăsată în grija apostolului Ioan. Ea este amintită în Evanghelia după Matei în episodul Naşterii Domnului, ezitarea lui Iosif (,,Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt; Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns“- Matei 1, 18-19) şi intervenţia personajului celest,  ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele Sale“ (Matei1, 20-21), vizita magilor (,,Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă“ (Matei 2, 11). Evident, toate acestea simbolizau semne ale regalităţii. Evanghelistul Marcu relatează vizita mamei şi a fraţilor lui Iisus: ,,Şi au venit mama Lui şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis la El ca să-L cheme“ (Marcu 3, 31). Începutul Evangheliei lui Luca este un mesaj   al speranţei, al Bunei-Vestiri: ,,Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David, iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!“ (Luca 1, 26-38). Maria este uimită dar totodată întreabă, adică cercetează, aprofundează: ,,Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?“ (Luca 1,34). Dar mesagerul divin o lămureşte, o întăreşte şi totodată o desăvârşeşte spunându-i: ,,Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema“ (Luca 1,35) Apoi epilogul ce va deveni un lait-motiv în istoria omenirii: ,,Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă“ (Luca 1,37). Avem apoi supunerea voită a Mariei pentru planul providenţei divine: ,,Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!“ (Luca 1,38) În Evanghelia după Ioan se spunre despre  ucenicul cel iubit al lui Iisus, o carte plină de mireasma Duhului Sfânt, intervenţia directă a Mariei la Nunta din Cana Galileii, înainte ca Iisus să prefacă apa în vin: ,,Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune“ (Ioan 2,5) Şi nu în ultimul rând, Maria la picioarele Crucii! Aşa cum i-a prezis Dreptul Simeon: ,,Prin sufletul tău va trece sabie“. Dacă evangheliştii sinoptici (Matei, Marcu, Luca) vorbeau despre un grup de femei care priveau, Ioan este cât se poate de explicit: ,,Şi stăteau lângă crucea lui Iisus mama lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena“ (Ioan 19, 25), precum şi un fapt de o mare importanţă: ,,Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis mamei sale: ,,Femeie, iată Fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o cu sine“ (Ioan 19, 26-27)

Maica Domnului în Tradiţia Bisericii

Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie sunt izvoarele revelaţiei dumnezeeşti,  iar ele se completează reciproc. Faptele care nu s-au scris în Scriptură au rămas înmagazinate în Tradiţie, este adevărat că unele dintre acestea precum copilăria lui Iisus, în privinţa căreia Scriptura este foarte sintetică, sau copilăria şi sfârşitul Maicii Domnului sunt regăsite în cărţi pe care reprezentanţii Bisericii nu le-au inclus în canonul scripturistic în perioada primară, când aveau loc şi primele lupte dogmatice, şi poartă denumirea de ,,cărţi apocrife“ sau ,,evanghelii apocrife“. Sunt cunoscute, astfel, ,,Protoevanghelia lui Iacob“, ,,Evanghelia lui Pseudo-Toma“, ,,Evanghelia arabă a copilăriei Mântuitorului“, ,,Evanghelia lui Pseudo-Matei“, ,,Evanghelia lui Nicodim“ ,,Cuvântul Sfântului Ioan Teologul despre Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu“ sau ,,Adormirea stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi-n veci Fecioară Maria“ scrisă de Ioan, arhiepiscop al Thesalonicului. Aceste scrieri nu au fost incluse în canonul scripturistic din prudenţa reprezentanţilor Bisericii Primare pentru că, deşi unele au o reală valoare liturgică şi dogmatică fiind în ton cu canonul Scripturii, altele sunt amestecate cu idei gnostice sau, pur şi simplu, fapte incredibile, fantasmagorice, de domeniul ficţiunii, unele arătând un ,,copil Iisus“ răzbunător şi înfricoşător. Este drept că au rămas în aceste apocrife episoade pe care noi le prăznuim precum Intrarea Maicii Domnului în Biserică, sărbătoare care are loc la data de 21 noiembrie sau Adormirea Maicii Domnului. Nu vom găsi nimic despre Adormirea Maicii Domnului în scrierile Noului Testament.

Adormirea Maicii Domnului în Tradiţie

Adormirea Maicii Domnului se regăseşte doar în Tradiţia Bisericii şi în unele cărţi apocrife care au preluat acest eveniment. Unii creştini resping Tradiţia ca bază a revelaţiei, dar trebuie să ne gândim la faptul că, înainte să fie scrise, faptele din Vechiul şi Noul Testament au circulat o perioadă destul de lungă pe filieră orală, aceasta este Tradiţia Bisericii. Unele din aceste fapte orale s-au consemnat apoi în scris, altele au rămas în patrimoniul oral al Bisericii, sau au fost preluate, după cum am spus, de aceste cărţi apocrife. Deşi neincluse în canonul Sfintei Scripturi, cărţile apocrife au o valoare certă, iar multe dintre evenimentele descrise aici se pot găsi pe pereţii unor biserici sau mănăstiri importante de la noi. Cuvântul Sfântului Ioan Teologul este un exemplu tipic de evanghelie ,,asumpţionistă“ şi, după cum spune patrologul şi istoricul Cristian Bădiliţă, este un ciclu voluminos, compus din texte greceşti, latine, copte, armene, siriace, irlandeze şi slave, în care apar trei elemente fundamentale: ridicarea Mariei la cer, reunirea apostolilor în jurul trupului Maicii Domnului şi privegherea ei de către apostoli în Valea Iosafatului. ,,Apostolii vii sunt aduşi, fiecare, pe câte un nor purtat de Sfântul Duh, din toate colţurile pământului; cei morţi deja sunt înviaţi în chip extraordinar pentru a-şi lua rămas bun şi a o petrece pe Maica Domnului la ieşirea din această lume. Cuvântul Sfântului Ioan Teologul a avut o răspândire uriaşă, mai cu seamă în Orientul bizantin. Occidentul s-a bucurat, şi el, de o traducere latină, care a fost publicată în 1933 de către Dom A. Wilmart“ spune Cristian Bădiliţă. Sfântul Ioan Damaschinul îl citează pe Juvenal, arhiepiscopul Ierusalimului, care spune: ,,O străveche tradiţie arată că în clipa fericitei morţi a sfintei Maici a lui Dumnezeu toţi sfinţii apostoli, împrăştiaţi în lume pentru mântuirea neamurilor, au sosit de îndată la Ierusalim călătorind prin văzduh. Când au ajuns lângă ea, au aflat-o înconjurată de îngeri şi au auzit dumnezeiască melodie a puterilor de sus. Aşa, împresurată de slava dumnezeiască şi cerească, ea şi-a dat, fără cuvânt, sfântul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul ei, în care a sălăşluit dumnezeirea, a fost dus, în mantie de ceremonie, şi însoţit de cântecele îngerilor şi apostolilor la Ghetsimani, unde a fost aşezat într-un sarcofag. Trei zile a stat aici, şi în tot timpul îngerii au cântat şi au dănţuit în jurul mormântului. La capătul celor trei zile, cântarea îngerească s-a oprit, apostolii toţi fiind de faţă. Toma singur a sosit după ziua a treia. Şi fiindcă a vrut să se închine la trupul Mariei, apostolii au deschis sicriul. Dar n-au găsit înăuntru decât giulgiurile. Iar cu apostolii erau de faţă şi Timotei, cel dintâi episcop al Efesului, Dionisie Areopagitul şi Hierotei“. Pe Dionosie, l-a convertit Sfântul Apostol Pavel, direct din Aeropag- forumul în care se strângeau înţelepţii atenieni pentru a dezbate diferite probleme de ordin spiritual şi moral. Sfântul Ioan Damaschinul spune: ,,Sfânta Fecioară n-a îndurat moartea ca o pedeapsă, dar la sfârşitul vieţii sale pământeşti a fost ferită de putrezire“ şi că ,,niciodată n-a putut fi separată de fiul său“. (Homilia in dorm. Dei genitricis, Homilia 2, în textele pr. prof. Eduard Ferenţ- Mariologia) Sfântul Gherman al Constantinopolului afirmă că ,,Maria a murit asemenea aceluia care doarme liniştit…trupul preacurat al Aceleia care se apropiase atât de mult de Persoanele divine a fost îndată înălţat în incoruptibilitatea cerului“. Sfântul Modest al Ierusalimului spune: ,,Mama lui Hristos a format imediat un singur trup cu El în imortalitate“.

Panegiricul lui Leuciu

Adormirea Maicii Domnului a fost prăznuită de Biserica creştină încă din primele secole. ,,Strămutarea ei la cer este atestată încă din secolul al II-lea de un  ucenic al apostolului Ioan, Leuciu. Studiile recente despre scrierile apocrife, ca şi săpăturile arheologice din Palestina au confirmat că ,,Dormitio Virginis“ sau ,,Transitus Mariae“ a lui Leuciu era un panegiric iudeo-creştin care se citea la mormântul Sfintei Fecioare din Ghetsimani, cu ocazia sărbătorii înălţării sale la cer“ spune preotul profesor Eduard Ferenţ. ,,Transitus Mariae“ este un document iudeo-creştin din perioada subapostolică care menţionează următoarele evenimente:

•  Maria a murit la Ierusalim, la câţiva ani după moartea lui Iisus;
•    Iisus a venit cu un alai de îngeri şi a luat sufletul Mariei, ducându-l la Arborele vieţii;
•   Apostolii au înmormântat-o pe Maria în grădina Ghetsimani, ocazie cu care au înfruntat o revoltă a evreilor;
•   La patru zile după toate acestea, Iisus îi porunceşte arhanghelului Mihail să poarte la cer şi trupul Mariei, pentru a-l reuni cu sufletul ei. Cu ocazia inundaţiilor din anul 1972, care au avut loc la Ierusalim, şi după unele restaurări, a fost descoperit mormântul Maicii Domnului. Este interesant faptul că datele situării mormântului, transmise de Leuciu, corespund întocmai descoperirilor arheologice.

Maica Domnului în Biserica Ortodoxă şi Catolică

Atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în cea Catolică, Maica Domnului se bucură de un cult special, ea este supra-cinstită. ,,Printre atâtea vieţi ale sfinţilor, viaţa Mariei este cea mai frumoasă lectură spirituală. Este foarte săracă în descrierea evenimentelor externe, concisă; în Evanghelie ocupă câteva rânduri. Dar e plină de semnificaţie interioară. Fiecare eveniment exprimă o dogmă misterioasă; neprihănita zămislire (N.R- în concepţia Bisericii Romano-Catolice, dogmă preluată de către Biserica Greco-Catolică, Fecioara Maria a fost scutită de păcatul strămoşesc printr-o graţie divină), maternitatea divină, legătura intimă cu Iisus, prezenţa sub cruce şi în timpul venirii Duhului Sfânt, ridicarea la ceruri.    Viaţa Mariei este, în acest sens, obişnuită şi simplă…Moartea ca martiri, posturile, vegherile, extazele, viziunile, miracolele, toate aceste lucruri minunate, pe care le întâlnim în vieţile sfinţilor, lipsesc din viaţa Maicii Domnului. Nici nu s-ar fi potrivit în acel cadru. Când legendele apocrife adaugă asemenea elemente, sunt artificiale şi supărătoare. Sunt toate ,,instrumente ale virtuţii“, manifestări exterioare de care nu avem nevoie nici pentru a manifesta, nici pentru a dovedi virtuţile adevărate şi fundamentale ale Mariei: iubirea de Dumnezeu, umilinţa, supunerea voinţei Domnului“ spune eruditul şi regretatul teolog romano-catolic Thomas Spidlik. ,,Vrei să-l cunoşti pe Dumnezeu? Citeşte-o pe Maria ca şi cum ai citi într-o carte, priveşte-o cum se priveşte oglinda, admir-o ca pe o icoană!“ spune Grigore de Rodos. ,,Dar Maica Domnului, aşa cum L-a legat pe Iisus Hristos cu scutece şi L-a înfăşat pe El în iesle, tot aşa leagă ea şi acum mânia Domnului şi o opreşte, ca să nu piardă neamul omenesc“ ne învaţă părintele Ilie Cleopa. O mare importanţă o au în Biserica Ortodoxă dar şi cea Greco-Catolică Imnul Acatist al Maicii Domnului şi Paraclisul Maicii Domnului. Acatistul se citeşte doar în picioare, iar o puternică tradiţie a Bisericii i-l atribuie patriarhului Serghie al Constantinopolului (638 d.Hr.) în urma salvării capitalei bizantine de invazia perşilor şi avarilor din anul 626. Păgânii au profitat de faptul că grosul armatei bizantine, împreună cu împăratul, erau plecaţi într-o expediţie. După ce patriarhul a organizat o procesiune cu veşmântul Maicii Domnului şi cu icoanele lui Hristos şi ale Fecioarei Maria pe zidurile oraşului, dintr-odată pe mare s-a stârnit o furtună puternică care a distrus puternica flotă asediatoare. În semn de mulţumire pentru ajutor, s-a făcut priveghere în biserica Vlaherne, prilej cu care patriarhul ar fi compus Condacul întâi: ,,Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumire….“. Imnul lui Roman Melodul a devenit ,,Acatist“, cântat de către cler şi credincioşi. ,,Cuvine-se cu adevărat…“ un alt imn în cinstea Maicii Domnului, pe care îl regăsim în Sfânta Liturghie, este compus din două părţi- cunoscutul imn al lui Cosma Melodul- ,,Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii…“ şi o completare pe care a cântat-o un străin misterios, venit în vizită la un monah- ,,Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru“ Şi pentru că monahul nu avea nici cerneală, şi nici hârtie, străinul i le-a lăsat scrijelite pe o piatră. A fost Arhanghelul Gavriil venit să lase omenirii această pecete, a recunoaşterii Maicii Domnului ca mamă a neamului creştinesc. Această întâmplare a avut loc în Sfântul Munte Athos, la Kareia, prin anul 982 d.Hr. Rozariul în cinstea Maicii Domnului este o altă devoţiune superbă pe care o găsim în Biserica Roamano-Catolică şi Biserica Greco-Catolică. În tradiţia ortodoxă avem metaniile. Rugăciunea ,,Ave Maria“ în tradiţia latină şi ,,Născătoare de Dumnezeu“ în cea bizantină formează Rozariul. Astfel de înşiruire de rugăciuni se găsesc şi la budişti şi musulmani. Marco Polo scria despre regele din Malabar, care purta la gât un fir de pietre preţioase pentru a-şi putea număra rugăciunile seara şi dimineaţa. Cei care nu ştiau să citească cei 150 de psalmi, spuneau pe de rost ,,Tatăl nostru“ şi ,,Născătoarea de Dumnezeu“ rugăciuni care, împreună cu Simbolul Credinţei, au început să alcătuiască Rozariul. O altă rugăciune în cinstea Maicii Domnului, descoperită în anul 1838 pe un text provenit dintr-un papirus egiptean, ce datează din sec. II-III d.Hr., este ,,Sub pavăza ta ne refugiem“. Această rugăciune se regăseşte, cu mici variaţii, în ritul roman, ambrozian şi bizantin. Mai este, în tradiţia latină, rugăciunea ,,Regină a cerului, bucură-te“. Legenda spune că, în timpul epidemiei de ciumă ce bântuia Roma, Sfântul Grigore cel Mare ar fi auzit, în apropiere de Tibru, îngerii care cântau ,,Regină a cerului, bucură-te“ şi atunci, el a adăugat ,,Roagă-L pentru noi pe Dumnezeu“. După aceea, a văzut un înger punând înapoi sabia în teacă, semn că epidemia era pe sfârşite. Mai sunt, tot în Biserica romană, litaniile lauretane, folosite mai ales în timpul procesiunilor. Litaniile mariane conţin mesajul: ,,Sfântă Marie, Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Sfântă Fecioară a Fecioarelor“. După cum observăm, în ciuda subtilităţilor teologice, atât Răsăritul cât şi Apusul s-au pus, de-a lungul timpului, sub pavăza Născătoarei de Dumnezeu. Ceea ce trebuie să înţelegem noi este faptul că Maica Domnului stă întotdeauna de-a dreapta tronului Fiului său. Despre România, Papa Ioan Paul al II-lea a spus că este ,,Grădina Maicii Domnului“, formulă reluată şi de Papa Francisc.

Biserica domnească de la Argeş

Adormirea Maicii Domnului a rămas înscrisă în sufletele şi locurile istorice ale românilor. Pe peretele nordic al bisericii domneşti din Argeş, apar zugrăvite toate momentele redate în ,,Cuvântul lui Ioan Teologul despre Adormirea presfintei Născătoare de Dumnezeu“. ,,Maria e culcată pe patul de moarte. Iisus, în picioare, ţine în mâini sufletul curat al Maicii sale, sub forma unui nou născut înfăşurat în scutece. De jur-împrejur, numeroşi îngeri într-un nimb mare de lumină. Lângă pat stau doi apostoli şi trei episcopi (doi la căpătâi şi unul la picioare). În prim plan, un arhanghel taie braţul iudeului Iephonias. Urmează alte patru episoade: rugăciunea Mariei şi îngerul care-i vesteşte luarea la cer; Maria îi împarte veşmintele şi priveghiul apostolilor; Marie îi oferă o mantie unei femei care i se închină; Maria e suită de către doi îngeri“ explică Cristian Bădiliţă în introducerea la ,,Cuvântul Sfântului Ioan Teologul“. Un lucru în plus care dovedeşte că poporul român o cinsteşte pe Maica Sfântă, încă de la plămădirea sa. (Ştefan BOTORAN)