,,Schimbatu-Te-ai la faţă, în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururi fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie“
(Troparul Sărbătorii)
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici prăznuiesc marţi, 6 august, 2019, Schimbarea la Faţă a Domnului, sărbătoare împărătească pentru că are legătură directă cu persoana Domnului nostru Iisus Hristos. Schimbarea la Faţă a Domnului este prima sărbătoare din postul Adormirii Maicii Domnului.
Postul Sfintei Marii şi Schimbarea la Faţă a Domnului
Calendarul Bisericii Ortodoxe, inspirat din Sinaxarele Bisericii Constantinopolitane, constituie în esenţă un itinerariu spiritual prin întreaga istorie a Mântuirii noastre. Toate sărbătorile sunt legate între ele prin cei doi poli de o mare importanţă: Naşterea şi Învierea Domnului. Vin apoi sărbătorile Născătoarei de Dumnezeu, pe care o cinstim într-un mod deosebit pentru că a purtat în pântecele sale necuprinsul, iar apoi avem sărbătorile sfinţilor prin care Dumnezeu şi-a arătat puterea încă din cele mai vechi timpuri. Mântuitorul S-a schimbat la Faţă pe Muntele Taborului, arătându-şi pentru un moment dumnezeirea sau lumina dumnezeirii Sale. Maica Domnului ce face? Este aceea care stă mereu de-a dreapta tronului Fiului său, Pantocratorul, Împăratul tuturor. Nu o putem separa pe Maria de Fiul Său, pentru că între ei este o legătură inseparabilă, încă de la Naşterea lui Iisus. De aceea, Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu, adică ea l-a dat pe Dumnezeu Fiul neamului omenesc prin ascultare. ,,Facă-se Ţie după cum voieşti“ a răspuns ea lui Dumnezeu prin intermediul îngerului. Postul Sfintei Marii, ca orice post al Bisericii, este un moment de reflecţie, prin care medităm la relaţia pe care o avem cu Dumnezeu, cu noi înşine şi cu aproapele. Postul este benefic, dar nu este obligatoriu, chiar Iisus a spus că ,,nu ce intră în gură spurcă pe om ci ceea ce iese din gură“ dar tot El a recomandat postul spunând ,,acest soi de draci iese numai cu rugăciune şi cu post“. Rolul postului este de întărire spirituală, mai întâi primează curăţirea sufletească, iar efectul curativ rămâne în plan secund. Un anume fel de mâncare nu este un scop în sine, el este unit cu rugăciunea şi faptele milei trupeşti faţă de semeni, mai ales milostenia. În Postul Sfintei Marii, noi pendulăm între Maica Domnului, sprijinul tuturor sărmanilor şi Maica noastră, a tuturor, şi lumina taborică.
Taborul
Este locul unde s-a petrecut Schimbarea la faţă a Domnului, un munte important ce se înalţă din Câmpia Izreel, la o înălţime de 588 m deasupra nivelului mării. Locul oferă un panoramic superb, cu pante abrupte şi leagă din punct de vedere istoric Vechiul Testament de Noul Testament. Aici a avut loc scena adunării judecătorului Barac, aici a fost ridicat şi altarul idolatru din vremea lui Osea. Pe vârful muntelui a existat un oraş, cucerit şi fortificat apoi de Antiohus IV în anul 218 î.Hr. Tot aici a fost scena unei bătălii dintre romani şi Alexandru- fiul lui Aristobul, eveniment care a avut loc în anul 53 î.Hr. În anul 66 d.Hr., Josephus, în calitatea sa de general evreu, a ridicat un zid de apărare a oraşului de pe culme. O serie de evenimente din perioada cruciadelor consemnează această locaţie. Începând din sec. III-IV d. Hr. Tradiţia a susţinut că acesta este şi locul unde s-a petrecut Schimbarea la Faţă a lui Iisus.
Apostolii, răpiţi în lumea spirituală
Sfântul Evanghelist Matei vorbeşte despre scena Schimbării la Faţă a Domnului. Iisus îi ia ,,cu sine“ pe cei mai apropiaţi din ceata celor 12 apostoli, pe Petru şi cei doi fraţi- Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu. I-a dus pe ,,un munte înalt“ şi El S-a schimbat la Faţă înaintea lor. ,,Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina“ spune Matei. Timpul şi spaţiul s-au estompat, lăsând loc unei conversaţii între Iisus, Moise şi Ilie, care apar dintr-o lume la care apostolii nu au avut până atunci acces. Curios este că Petru îi recunoaşte pe cei doi: ,,Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una“. Nu a mai avut când să-şi ducă planul la finalizare pentru că cei doi au dispărut, după ce un nor luminos a acoperit întreaga scenă şi un glas misterios s-a auzit din el- ,,Acesta este Fiul Meu cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L“. Acelaşi glas, al Tatălui Ceresc, s-a auzit şi la scena Botezului lui Iisus în Iordan de către Ioan, ultimul proroc al Vechiului Testament. Prezenţa lui Moise şi Ilie nu este întâmplătoare: Moise este cel care le-a dat evreilor Legea, iar Ilie reprezintă arhetipul profeţiei din Vechiul Testament. Sfântul Ioan Damaschin spune că Iisus s-a arătat ucenicilor, pe Tabor, cu adevărata Sa faţă, nu s-a schimbat, nu a luat o altă înfăţişare, iar Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă faptul că Hristos nu a dezvăluit întreaga dumnezeire, ci doar o parte din energia Sa. Schimbarea la Faţă a Domnului este ea însăşi o taină care ascunde revelarea Împărăţiei Cerurilor. Schimbarea i-a afectat şi pe ucenici în toată fiinţa lor psihosomatică, pentru că nu au văzut lumina sfântă doar prin mintea lor, ci şi prin simţurile trupeşti, întărite ele însele de harul cel nezidit al lui Dumnezeu şi au fost transformate pentru a vedea aceste lucruri ce se perindau înaintea ochilor lor. Ochii lor- spune Sf. Grigorie Palama- au fost transformaţi pentru a vedea slava lui Dumnezeu.
Vechimea sărbătorii
Menţionăm că, în primul rând, Schimbarea la Faţă a Domnului este o sărbătoare cu bază scripturistică, după cum am văzut. Bineînţeles că o tradiţie orală a stat înaintea tuturor evenimentelor redate atât în Vechiul cât şi în Noul Testament. Din punct de vedere istoric, praznicul Schimbării la Faţă a Domnului este menţionat atât în Răsărit, cât şi în Apus, încă din prima jumătate a sec. V d.Hr. Generalizarea praznicului în Răsărit s-a făcut însă prin sec. VIII d. Hr. iar în Apus mult mai târziu, prin hotărârea papei Calist al III-lea, în semn de omagiu al victoriei creştinilor împotriva turcilor de la Belgrad, din anul 1456. În Biserica Armeană praznicul Schimbării la Faţă a Domnului are loc într-un cadru foarte solemn, iar dacă acest eveniment cade într-una din zilele de peste săptămână, se amână pentru cealaltă duminică, iar în ajun se posteşte.
Schimbarea noastră la faţă
Iisus a venit să schimbe aspectul interior al oamenilor dar şi a firii înconjurătoare. ,,Aceasta-i fruntea propovăduirii lui Hristos, momentul schimbării la faţă a întregii lumi, punctul de răscruce al speciei noastre, revoluţia cea mare, naşterea de-a doua a umanităţii, anul ei zero, noul Început…Căile de acces la Hristos sunt infinit diversificate. El îşi alege drept vase de cinste oameni întru totul feluriţi şi la prima vedere neadecvaţi a-I fi slujitori: un desfrânat ca Fericitul Augustin, un ofiţer aspru ca Ignaţiu de Loyola, un vrăjitor ca Sf. Ciprian, un poet vitalist ca Paul Claudel (potopit de har în spatele unui stâlp din catedrala Notre Dame a Parisului), un rebel, un contestatar ca poetul Arthur Rimbaud, un răzvrătit ca Dostoievschi (în ocna siberiană) ori ca Silvio Pellico (în temniţa lui moravă) ori ca Evghenia Simionovna Ginzburg în lagărul arctic unde i s-a oferit prilejul de a da pâine duşmanului ei, împlinind astfel porunca lui Hristos faţă de anchetatorul care o bătuse şi o chinuise, ajuns apoi şi el să fie deţinut în lagărul acela, o elenistă cunoscătoare profundă a lui Plato ca evreica Simone Weil, o eminentă elevă a filosofului fenomenolog Huserl (ca evreica Edith Stein, mai târziu muceniţă şi canonizată de biserica romano-catolică), un ateu cu totul străin de orice preocupări religioase (ca Andre Frossard, în biserica unde intrase numai ca să se adăpostească de ploaie în aşteptarea unui prieten care întârzia la întâlnire…), un iudeu vrăjmaş declarat al creştinismului ca Alphonse Ratisbonne (asupra-i operează în mod miraculos un medalion al Maicii Domnului, acceptat în silă şi numai din consideraţii de politeţe), un erudit socialist ca Charles Peguy (atras de Hristos următor crizei sufleteşti din vremea unui mare scandal politic şi judiciar şi prin studierea vieţii Ioanei d Arc, eroina-Fecioară a Franţei), un indian ca Sachu Sundar Singh (a cutezat să-l ameninţe pe Hristos că se va sinucide dacă nu i se arată- şi Domnul i-a dat ascultare!), o actriţă a teatrelor bulevardiere parisiene (Eva Lavalliere) ori o altă actriţă, spaniola din secolul al XVII-lea, care jucând într-o piesă rolul unei călugăriţe n-a mai vrut să scoată de pe ea haina monahală şi de pe scenă a trecut de-a dreptul la mănăstirea ordinului respectiv…un scriitor sceptic ca ilustrul nostru compatriot Eugen Ionescu, ajungând să-L cunoască şi iubească la cărunteţe pe Dumnezeu, după citirea atentă a Sfinţilor Părinţi şi tot urmărind Lumina“ spune magistral marele convertit în puşcăriile comuniste- Nicolae Steinhardt, intelectualul fin, eruditul profund şi călugărul original, părintele Nicolae de la Rohia. Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos nu este doar arătarea dumnezeirii Sale, ci şi un îndemn în a ne schimba cu toţii din interior, pentru că Iisus este Dumnezeul făcut om pentru a înălţa firea omenească la cer, dar şi Marele nostru Contemporan.(Ştefan BOTORAN)
