O lungă listă de meserii stă la dispoziţia şomerilor înregistraţi în judeţul Braşov pentru reconversie profesională. Sunt cursuri gratuite pe care şomerii lepot urma în luna iulie 2019 la AJOFM Braşov. Este vorba despre cursurile de formare profesională în meseriile: manichiurist-pedichiurist, confecționer-asamblor articole din textile, manager proiect, instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, recepționer hotel și sudor. Aceleaşi cursuri, mai puţin cele pentru manichiurist-pedichiurist și manager de proiect, au fost puse la dispoziţie şi în luna iunie. Perioada preconizată pentru începerea acestor șase cursuri de formare profesională este cuprinsă între 23 și 26 iulie 2019. Pentru a urma astfel decursuri AJOFM impune anumite condiţii în funcţie de meserie. Studiile necesare pentru cursul de manager proiect sunt studii superioare, pentru cursul de recepționer hotel, studii liceale, pentru cursurile de instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze și sudor, studii minime obligatorii, iar pentru cursul de manichiurist-pedichiurist si confecționer asamblor articole din textile doar absolvirea scolii gimnaziale.
Aceste cursuri sunt organizate gratuit, pentru persoanele înregistrate la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Braşov, şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi. Durata cursului oscilează între 2 și 6 luni conform specificului meseriei. Documentele necesare înscrierii: actul de identitate, în original şi copie; certificat de naştere, în original şi copie; actele de studii eliberate în condiţiile legii, în original şi copie; actul medical din care să rezulte starea sănătăţii persoanei şi faptul că aceasta este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea meseriei în care doreşte să se califice; cerere de înscriere la programul de formare profesională şi angajament; recomandare din partea biroului de informare şi consiliere privind cariera sau a serviciului de mediere, din cadrul agenţiei.