De la răceli la pneumonii şi paralizie facială
Folosirea incorectă a aerului condiţionat ne poate pune serios sănătatea în pericol. Putem suferi de la banale răceli până la pneumonii. În cazul expunerii prelungite la aerul condiţionat şi al asocierii cu alte boli cronice (astm bronşic, bronhopneumopatie cronică obstructivă, orion-sinuzită cronică), pot apărea suprainfecţii bacteriene ce conduc la bornşită sau chiar la pneumonie. Climatizarea poate fi o cauză a stării de apatie şi a somnolenţei inexplicabile apărute brusc. Medicii atrag atenţia că utilizarea incorectă a aparatelor de aer condiţionat poate crea serioase probleme de sănătate, dar le poate exacerba pe cele existente. Astfel, din cauza aerului condiţionat pot apărea sau pot fi accentuate simptome de tip rinitic (nas înfundat sau rinoree), strănut, durere în gât sau de cap. Tot din cauza aerului rece şi uscat şi ochii pot fi afectaţi, apărând iritaţii, înroşire, lăcrimare, mai ales dacă purtăm lentile de contact. Aerul condiţionat mai poate determina şi apariţia tusei uscate, uneori însoţită de un şuierat sau fluierat şi de senzaţia de gât uscat. Aerul condiţionat favorizează şi acumularea kilogramelor în plus deoarece prin folosirea sistemelor de ventilaţie artificială, organismul nu mai depune efort pentru reglarea temperaturii şi deci este redus consumul energetic. Când jetul de aer ne bate în faţă sau în ceafă există pericolul apariţiei paraliziei faciale, a junghiurilor intercostale şi nevralgiilor (dureri care iradiază de-a lungul unui nerv). Pot apărea torticolisul (contractura mai mult sau mai puţin dureroasă a muşchilor gâtului) lombosciatica (durere în regiunea lombară ce iradiază de-a lungul piciorului) şi lumbago acut (dureri la nivelul coloanei).
Bacteria care poate duce la deces
De departe ceea mai gravă problemă legată de folosirea necorespunzătoare a aparatelor de aer condiţionat este legioneloza. Boala este favorizată de răspândirea bacteriei Legionella Pneumophila atunci când se folosesc aparate fără ca filtrele să fi fost curăţate corespunzător (în cazul în care nu sunt curăţate sau schimbate des filtrele aparatelor de aer condiţionat, care găzduiesc germeni, răspândesc virusurile şi bacteriile existente în încăperile în care se folosesc aceste sisteme. Legioneloza se manifestă prin cefalee, dureri la nivel muscular şi abdominal, diaree, febră uşoară şi tuse uscată. În unele situaţii pot apărea probleme respiratorii şi tuse cu expectoraţii, iar în cazurile grave se poate ajunge la apariţia pneumoniei. Riscul de deces în cazul legionelozei este de 20-35% în lipsa unui tratament corespunzător şi de 40-50% în cazul în care persoana în cauză suferă de o boală cronică. Denumirea de legionella provine de la prima epidemie de pneumonie severă (care s-a propagat prin sistemul de climatizare) care a dus la un număr mare de decese printre participanţii la Convenţia Anuală din 1976 a Legiunii Americane desfăşurate la Philadelphia. Din cei 220 de participanţi infectaţi, 34 au decedat ca urmare a legionelozei. (dr. Mihaela Pandrea)