Istoria UE: Cehia şi Slovacia- granzii din cel de-al V-lea val

Cehia şi Slovacia sunt două ţări dezvoltate din centrul Europei, despre care nu putem vorbi separat, pentru că ele au constituit Cehoslovacia, ţara care a dat frumoasa ,,primăvară de la Praga“, o conjunctură bună şi pentru ţara noastră. A rămas celebru discursul lui Ceauşescu, din anul 1968, care a dat speranţe multor intelectuali din România şi care a făcut ca marile puteri occidentale să privească altfel, măcar pentru scurt timp, România. .

Marele cnezat al Moraviei

Moravia a jucat un rol esenţial în adoptarea creştinismului prin Chiril şi Metodiu. Este o regiune situată în estul Cehiei actuale, cu o suprafaţă de 22.349 km pătraţi iar numele se trage de la Morava, râu ce traversează regiunea. La nord se învecinează cu Polonia, pe o porţiune de graniţă, iar la sud cu Austria. Atât Cehia, cât şi Slovacia au făcut parte din Marele cnezat, sau ducat, al Moraviei. Teritoriul a fost locuit pentru prima dată de celţi, în sec. IV. Î.Hr., dar în jurul anului 60 d.Hr. triburile celţilor şi ale boilor se retrag din regiune. După retragerea celţilor, locul va fi luat de către triburile germanice ale quazilor, iar din sec. VI regiunea este invadată de triburile slavilor, care s-au amestecat cu autohtonii celţi şi germani. La sfârşitul sec. VIII d.Hr. se înfiinţează Principatul Moraviei, în sud-estul Moraviei de astăzi, în regiunea Zahorie din sud-vestul Slovaciei şi unele părţi din Austria Inferioară. În anul 833 se înfiinţează statul Marii Moravii, mai ales după cucerirea Principatului Nitra, regiune situată în Slovacia şi nordul Ungariei. Primul rege al Moraviei a fost Mojmir I, acesta a domnit între anii 830-846, şi, după toate probabilităţile, era deja creştin. Nepotul lui Mojmir, Rastislav (846-870) reuşeşte să se delimiteze de sub stăpânirea francilor. Sub conducerea lui Svatopluk, Marea Moravie atinge apogeul teritorial şi politic, întinzându-se în Cehia, Slovacia, vestul Ungariei, mai precis Pannonia, Lusaţia (în Germania), Silezia şi bazinul superior al Vistulei, în sudul Poloniei. După moartea lui Svatopluk, prinţii boemi devin vasalii lui Arnuf al Carinthiei, conducătorul francilor estici. Statul morav dispare odată cu invazia maghiară (906-907). După ce maghiarii au fost înfrânţi de împăratul Otto I în urma bătăliei de la Lechfeld (955), Boleslau al Boemiei, aliatul lui Otto, primeşte Moravia. În anul 1182, Frederic I, împăratul Sfântului Imperiu Roman, îi oferă provinciei statutul de margraviat, fiind condusă direct de către împărat, independent de Boemia. În anul 1437, Alfred de Habsburg moşteneşte Moravia. În anul 1469, Matia Corvin, regele Ungariei, cucereşte Moravia care va fi reunită cu Boemia în anul 1490, sub Vladislav II al Boemiei. Moravia va rămâne, împreună cu Boemia, o posesiune a Imperiului habsburgic până la sfârşitul Primului Război Mondial. După anul 1648, în urma războiului de 30 de ani care a măcinat Europa, Cehia şi Moravia devin domenii ereditare ale habsburgilor prin pacea de la Westfalia. După descompunerea Imperiului Austro-Ungar, Moravia va deveni parte a Cehoslovaciei. După destrămarea Cehoslovaciei, Moravia va face parte din Cehia. Slovacia va fi înglobată în Marele Cnezat al Moraviei. În cea de a doua jumătate a mileniului I î.Hr. Slovacia a fost locuită de triburi celtice, dacice şi germanice. Marele Stat al Moraviei a stat la baza formării celor două ţări slave, Cehia şi Slovacia. Pentru o perioadă de timp şi suedezii au stăpânit acest ţinut în perioada medievală.

Chiril şi Metodie

Au fost nu doar nişte misionari, ci şi două personalităţi marcante care au făcut parte din istoria acestor ţări. Aceşti doi fraţi, pe numele reale Constantin şi Mihail, au fost greci la origine, şi s-au născut într-o familie senatorială din Tesalonic. Printre alţii, ei au fost aceia care i-au încreştinat şi pe slavii care au dat ulterior naştere Cehiei şi Slovaciei prin Marele cnezat al Moraviei. Constantin va lua numele de monah Chiril, iar Mihail va fi călugărit sub numele de Metodiu. Metodiu va fi numit arhiepiscop al Panoniei, dieceză din care va face parte şi Moravia. În anul 878, Papa Ioan VIII, îi cere ducelui Moraviei şi călugărului Metodiu, ca în biserică limba liturgică să devină latina.

Jan Hus

A fost omul care a influenţat foarte mult istoria Cehiei. El a fost unul dintre eroii poporului ceh, iniţiator şi conducător al mişcării populare husite şi creatorul limbii literare cehe. El a pus sămânţa reformei în Europa încă dinaintea lui Martin Luther. S-a născut în orăşelul Husinec, într-o familie modestă de cărăuşi. Urmează mai întâi şcoala în localitatea Prahatice, după care va studia la cea mai prestigioasă universitate din Praga, ,,Karl“ sau Carol. Aceasta a fost prima universitate cehă şi cea mai veche universitate germană. Jan Hus obţine, în cadrul acestei universităţi, gradul de ,,Magister Artium“. În anul 1402 devine profesor cu funcţia de rector al Universităţii din Praga unde predă teologia şi filosofia între 1409-1410. El îl convinge pe regele Wenzel să aprobe decretul Kuttenberg, prin care se permitea înscrierea cehilor la această universitate, fapt ce a făcut ca 1000 de studenţi şi profesori germani să se stabilească la Universitatea din Leipzig. Influenţat de operele lui John Wycliff de la Oxford, Hus critică viaţa destrăbălată a preoţilor, proprietăţile şi bogăţiile unor oameni ai Bisericii Catolice, respinge infailibilitatea Papei şi militează pentru libertatea gândirii şi introducerea limbii cehe în cadrul slujbelor bisericeşti şi susţine că doar Biblia este autoritatea supremă în credinţa creştină. În anul 1402, el începe să predice în limba cehă, astfel încât şi cântecele corale din timpul slujbei vor fi cântate în cehă. El devine preot al reginei şi capătă o mare popularitate predicând o viaţă morală şi plină de virtuozitate, condamnând luxul. Predicile sale lovesc în interesele breslelor de meseriaşi şi negustori. El numeşte Biserica Catolică ,,necreştină“ şi admite că fiecare credincios are dreptul să se călăuzească după propria sa interpretare, în ceea ce priveşte lectura scripturistică. În anul 1408, episcopul din Praga îi suspendă dreptul de a sluji şi a predica. În anul 1410 Hus este excomunicat de către Papa Ioan Paul al XXIII-lea iar în anul 1411 este alungat din Praga. În perioada 1412-1414, el se refugiază la Ziegenburg, Boemia de sud, şi cetatea Krakovec, Boemia centrală. Aici scrie numeroase lucrări în limba cehă şi instituie reguli pentru limba literară. În lucrarea ,,Postila“ din anul 1413 contribuie la traducerea Bibliei în limba cehă. Papa declară Praga oraş apostat şi iniţiază o cruciadă promiţând iertarea păcatelor tuturor care participă la această mişcare. La Praga izbucnesc noi revolte, iar Hus începe să cutreiere localităţile revendicând separarea Bisericii Cehe de biserica Regatului German. În anul 1413 publică lucrarea ,,de Eclesia“ susţinând că numai Iisus poate să fie conducător şi călăuzitor în materie de credinţă. Sigismund, regele german, îi asigură lui Jan Hus, care se hotărăşte să se apere împotriva clerului într-o şedinţă deschisă, drum liber printr-o scrisoare oficială care a rămas atestată în istorie (18 octombrie 1414). La data de 3 noiembrie 1414, când soseşte la Constanz, este arestat imediat şi încarcerat în cetatea Gottlieben de pe Rin, unde a fost înfometat şi legat în lanţuri lângă un perete, în imediata apropiere a unei latrine. Pe data de 4 mai 1415, în timpul Conciliului de la Konstanz, Wycliff este excomunicat şi, deşi murise în urmă cu 30 de ani, rămăşiţele sale pământeşti au fost arse. Jan Hus este adus la mănăstirea franciscană unde şi-a petrecut ultimele zile din viaţă. Este interogat şi i se propune să îşi retragă toate ideile considerate eretice dar el refuză în mod repetat. Pe data de 16 iulie 1415, Jan Hus este ars pe rug la Konstanz împreună cu manuscrisele sale iar cenuşa i-a fost împrăştiată în Rin. Locul execuţiei sale este amintit astăzi de o piatră funerară. Execuţia lui Jan Hus a fost condusă direct de către Friedrich I de Brandenburg, cunoscut mai târziu ca von Brandenburg, strămoşul regilor prusaci din familia Hohenzollern. După moartea lui Hus izbucnesc războaiele husite sau boemiene în care au fost implicaţi discipolii lui acestuia (1420-1434). Aceştia au iniţiat patru articole cu valoare spirituală: cuvântul Domnului va fi făcut cunoscut în mod liber şi într-o manieră sistematică de către preoţi, Taina Sfintei Împărtăşanii administrată sub forma pâinii şi a vinului, retragerea bogăţiilor de la clerici, interzicerea păcatelor morale. Pe data de 5 iulie 1436, regele Sigismund va încheia o înţelegere cu delegaţii husiţi la Jihlava care se va baza pe cele patru articole de la Praga. Pentru libertatea de opinie pe care o promovează valorile Europei Unite, mişcarea lui Jan Hus are o mare importanţă şi nu puteam trece peste această personalitate istorică care a marcat profund gândirea europeană.

Perioada modernă şi contemporană

Regiunea este cuprinsă, ca şi alte locuri din Europa, de valul mişcărilor insurecţionale ce au generat în adevărate revoluţii, mişcări ce au început întâi la Paris, apoi s-au extins prin studenţii de diferite naţiuni care învăţau acolo. ,,Revoluţia din 1848 nu aduce nimic nou, ea fiind înăbuşită şi, prin pactul dualist din 1867, Boemia şi Moravia rămân sub stăpânire austriacă, iar Slovacia este înglobată Ungariei. În 1918, Cehia este proclamată republică independentă, alăturându-i-se şi Slovacia. Prin Tratatul de la Munchen (29-30 septembrie) Germania ocupă regiunea sudică, Polonia regiunea Tesin, iar Ungaria anexează Slovacia sudică. În 1939, tot teritoriul Cehiei era ocupat de nemţi (Protectoratul Boemiei şi Moraviei) şi se formează un guvern cehoslovac în exil la Londra un an mai târziu. În 1945, sunt înlăturate trupele germane din Cehia, se impune la conducere un regim comunist, iar în 1948 este proclamată Republica Populară Cehoslovacă“ (Statele Lumii, Antologie).

O mişcare pornită de la numele unui festival de muzică

,,În 1968, evenimentul anual cel mai important al vieţii muzicale cehoslovace începând din 1946, ,,Primăvara de la Praga“, organizat în jurul datei de 12 mai, la comemorarea morţii lui Bedrich Smetana, este eclipsat de o mişcare politică excepţională, botezată imediat cu numele festivalului. Întreaga lume, stupefiată, descoperă dintr-odată un partid comunist care, în deplină concordanţă cu majoritatea societăţii, încearcă să clădească un ,,socialism cu faţă umană“. ,,Primăvara“ din 1948 s-a născut într-un context special. Trebuie ştiut, în fapt, că Cehoslovacia a fost nevoită să aştepte începutul anilor şaizeci pentru a fi martora unei modeste mişcări de destalinizare. Ca urmare a unor presiuni hruşcioviste repetate şi agravării situaţiei economice (deloc stabilizată prin reforma lansată în 1957), Novotny, responsabil al PC cehoslovac, se decide abia spre 1963 să procedeze la câteva reabilitări şi la eliminarea unui număr de conducători stalinişti cu un trecut încărcat. Primul secretar al PC slovac, Karel Bacilek, lasă astfel în locul său un tânăr aparatcik slovac, Alexander Dubcek. În paralel se observă dezvoltarea unui proces de liberalizare discretă, mai netă, în domeniul cultural (renaşterea cinematografiei, reducerea cenzurii, o televiziune, condusă de Jiri Pelikan, mai îndrăzneaţă). Aceste schimbări nu au totuşi un caracter oficial şi sistematic, ele fiind mai degrabă, după cum notează ziaristul Anatole Shub, ,,rezultatul unei serii de numeroase compromisuri sau lupte abile şi cotidiene la toate nivelurile societăţii cehoslovace“. În anii 1963-1967, în cadrul Partidului se dezvoltă nuclee reformiste. În rândul intelectualităţii, scriitori, artişti, jurnalişti, cadre universitare îşi ascund din ce în ce mai puţin atitudinea de respingere a dogmatismului şi dorinţa de a găsi o alternativă birocraţiei sclerozate şi meschine a regimului. Printre ei, unii aparţin Partidului, alţii nu. Vaclav Havel, necomunist, este totuşi acceptat, începând din 1965, ca membru al comitetului de redacţie al revistei ,,Tvar“ (Chipul) şi al Uniunii Scriitorilor“ (Jean-Francois Soulet, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre). ,,Sunt de părere că fără luările de poziţie din ,,Tvar“, comuniştii progresişti nu ar fi devenit atât de radicali“ mărturisea Vaclav Havel mai târziu. Alexander Dubcek spunea cu privire la persoanele care i-au împărtăşit opiniile: ,,Am găsit mulţi în eşaloanele medii şi inferioare ale Partidului şi structurilor guvernamentale“. ,,Aplicat cu brutalitate, modelul sovietic făcuse ravagii în cea mai avansată ţară din Europa de Est în momentul luării puterii de către comunişti. Economia suferise în special datorită naţionalizării şi se găsea în ruină totală, spre marele prejudiciu al consumatorilor, conducătorilor de întreprindere şi economiştilor. Unii dintre ei, inspiraţi din experienţele Ungariei şi mai ales ale Iugoslaviei, solicitau acordarea unei mai mari importanţe mecanismelor de piaţă, o reformă a preţurilor, lichidarea blocajului salarial şi o deschidere către Occident. Dar, centralizarea extremă instaurată de Novotny nu avusese efecte nocive numai în economie. În politică, concentrarea puterii la Praga redusese, treptat, drepturile naţionale recunoscute slovacilor imediat după al doilea război mondial; şi într-un mod mai general, confiscarea totală a deciziilor de câţiva conducători era din ce în ce mai de nesuportat de majoritatea cetăţenilor. În anii şaizeci, unele restricţii ale libertăţilor individuale, cum ar fi cenzura, puterea absolută a poliţiei secrete sau interzicerea călătoriilor în Vest, erau îndurate tot mai greu, în special de intelectuali, inclusiv membri de partid. Aceste revendicări, îndeosebi cele ale intelectualităţii, sunt susţinute public la congresul scriitorilor din 1967. Romancierul Milan Kundera îndrăzneşte să se ridice împotriva faptului că în Cehoslovacia ,,păzirea frontierelor părea o virtute mai mare decât trecerea lor“, în timp ce colegul său, dramaturgul Pavel Kohut, îşi afirmă sprijinul pentru Soljeniţân şi, în timpul ,,războiului de şase zile“, ia apărarea Israelului, atacând politca lui Novotny în Orientul Mijlociu“ (Jean-Francois Soulet). La data de 4 ianuarie 1968, Novotny îşi dă demisia din fruntea Partidului, iar la 28 martie din funcţia de preşedinte al Republicii. Comitetul Central îl alege în locul său pe Alexander Dubcek. Dubcek nu repune în discuţie principiile marxiste şi confirmă rolul conducător al Partidului, noul proiect al lui Dubcek prevede instaurarea unui sistem federal- egalitatea în drepturi a naţiunilor cehă şi slovacă, transformarea parlamentelor în adevărate adunări legislative, împărţirea puterilor între Stat şi Partid, revizuirea legislaţiei electorale, acordarea unei largi autonomii întreprinderilor, crearea, pentru conducerea la nivel regional, a unor comisii formate din reprezentanţi ai sindicatelor, băncilor, consumatorilor, suspendarea cenzurii în mass-media, libertatea de întrunire. ,,Acest program, deşi întâmpinat cu entuziasm de o mare parte a societăţii civile, care, foarte repede, l-ar vrea încă şi mai radical, îi pune pe gânduri pe conducătorii sovietici. Încă de la începutul lui februarie 1968, aceştia din urmă încearcă să-şi introducă acoliţii în prezidiu şi-i însărcinează pe conducătorii ,,ţărilor frăţeşti“ (Jivkov, Ulbricht, Kadar şi Gomulka) să vadă care sunt intenţiile lui Dubcek. Evident, dacă Kremlinul a trebuit să accepte, de voie de nevoie, emanciparea Chinei şi a altor state din Asia, sau a unora de o mai mică importanţă, ca Albania, totuşi nu era dispus să cedeze nicio palmă de pământ din ,,proprietatea sa“ est-europeană. Or, el apreciază că ansamblul ar putea fi puternic destabilizat de o apropiere între RFG şi Cehoslovacia, pe care Dubcek, ca şi Ceauşescu, în anul precedent ar avea-o în vedere. O asemenea eventualitate trezeşte temeri îndeosebi lui W. Ulbricht, dar şi lui Gomulka, dornic să păstreze frontierele poloneze. Neliniştea este cu atât mai mare cu cât noii conducători cehoslovaci dezaprobă campaniile anti-sioniste purtate atunci în Polonia, şi par să se orienteze spre reconstrucţia unei ,,Mici Înţelegeri“, privilegiind relaţiile cu România şi Iugoslavia, două state cunoscute pentru independenţa lor. Cu toate acestea, în acea primăvară a anului 1968, în ochii sovieticilor, cel mai mare pericol era slăbirea posibilă a tratatului de la Varşovia în cazul când Cehoslovacia, piesă principală a dispozitivului, s-ar fi retras sau chiar numai în cazul în care ar fi contestat, cum avea să facă generalul ceh Prchlik, superioritatea Uniunii Sovietice în cadrul comandamentului“ (Jean Francois Soulet).  Reprezentanţii ,,ţărilor frăţeşti“ îl pun pe Dubcek în gardă asupra riscului ca Partidul Comunist să piardă controlul societăţii din cauza reformelor liberale, mai ales în ceea ce privea abolirea cenzurii şi restaurarea capitalismului în urma reformelor economice“ scrie Jean-Francois Soulet. Pe data de 20 august 1968, la ora 23.00, forţele pactului de la Varşovia invadează Cehoslovacia şi pun capăt reformei. Andrei Saharov consemna: ,,Pentru milioane de partizani ai sistemului realizat de URSS, din ţară ca şi din lumea întreagă, consecinţele invaziei au fost imense: în ansamblul sistemului socialist mondial s-a încetat a se mai crede în avantajele sistemului şi în capacităţile sale de a se reforma structural“. Dubcek menţiona: ,,Îndărătul frazelor găunoase ale sovieticilor cu privire la contra-revoluţie, inima dezbaterii se situa nu la nivelul sistemului nostru social, ci al reformelor noastre politice. Noi gândeam că socialismul, cel puţin în ţara noastră, nu putea exista fără democraţie, în vreme ce sovieticii voiau să restabilim modelul lor de dictatură a partidului unic“.

Revoluţia de catifea

În anul 1989, ca în mai toată Europa de Est, în Cehia şi Slovacia va avea loc o mişcare cunoscută sub denumirea de ,,revoluţia de catifea“, prin care s-a reuşit abolirea rolului conducătorului şi formarea unui guvern de uniune naţională. Regimul comunist este înlăturat iar în fruntea ţării este ales Vaclav Havel, în anul 1990 este adoptată noua denumire de Republica Federativă Cehă şi Slovacă. La data de 1 ianuarie 1993 este proclamată republica Cehă ca stat independent. În anul 1999 Cehia este primită în NATO iar în 2004 aderă la Uniunea Europeană, odată cu Slovacia.

Importanţa Cehiei şi a Slovaciei pentru UE

Aceste două ţări nu puteau să lipsească din evantaiul UE, având în vedere istoria şi figurile importante. Să nu uităm că Jan Hus a fost un iniţiator al liberei exprimări şi a libertăţii credinţei, apoi Cehoslovacia a avut cea mai frumoasă mişcare din interiorul ,,Pactului de la Varşovia“, ,,Primăvara de la Praga“. Figuri ca Hus, Dubcek sau Havel îmbogăţesc panteonul marilor figuri ale reformelor europene de-a lungul istoriei. Putem spune, şi pe bună dreptate, că Cehia şi Slovacia sunt nişte adevăraţi granzi ai celui de-al V-lea val al extinderii UE. (Ştefan BOTORAN)