Noocraţia este un concept al ştiinţelor sociale, mai rar vehiculat în spaţiul public, dar familiar specialiştilor din domeniul doctrinelor referitoare la guvernarea societăţii. După etimonul său grecesc, la noi fiind însă împrumutat din limba franceză, prin noocraţie se înţelege guvernarea societăţii, a statului, de către intelectuali (noos=intelectual, cratos=putere). Prin alcătuire cuvântul se înscrie în seria celorlaţi termeni mai des întrebuinţaţi în domeniul structurilor de guvernare:
- aristocraţie- grup dominant în virtutea unor privilegii datorate originii nobiliare, bogăţiei (averii) sau poziţiei sociale;
- plutocraţie- guvernare în care puterea aparţine celor bogaţi;
- teocraţie- formă de guvernământ în care autoritatea este exercitată de cler şi ierarhia bisericească (teo-în limba greacă înseamnă zeu, divinitate);
- democraţie- deţinerea puterii de către popor, ca un drept civic.
Un adept şi militant pentru noocraţie în cultura românească a fost scriitorul Camil Petrescu (1894-1957). Din perioada 1924-1926 când conduce revistele ,,Săptămâna muncii intelectuale şi artistice” şi ,,Cetatea literară”, apoi prin romanele sale şi operele dramatice în care protagoniştii sunt intelectuali devotaţi ideilor şi dreptăţii sociale, Camil Petrescu susţine teoria ,,noocraţiei necesare”, conform căreia intelectualitatea trebuie să se transforme într-o forţă solidară, animată de obligaţia de a conduce societatea. De atunci discuţia nu a rămas numai în sfera teoretică, ci a fost uneori sursa soluţiilor în momentele de criză politică sau indecizie partizană, aşa cum în România anului 2016, s-a renunţat la un guvern angajat politic în favoarea unuia tehnocrat. Doctrina filozofică a lui Camil Petrescu s-a reflectat şi în operele scrise după Al Doilea Război, în anii noii orânduiri. Drama ,,Bălcescu”, apoi voluminosul roman ,,Un om între oameni” sunt construite în jurul personajului central Nicolae Bălcescu, un intelectual de seamă, conducător şi victimă a revoluţiei de la 1848, mişcare în care el a văzut începutul unei epoci de renaştere românească, trădată până la urmă. Operele scrise de Camil Petrescu, fiind agreate de noul regim instaurat în 1945, se spune, după cum mărturiseşte istoricul literar Ov. S. Crohmăluiceanu, că un important lider comunist de prin anii 50, l-a întrebat pe scriitor de ce nu se înscrie în Partid. ,,Ştiţi a răspuns el adoptând o mină serioasă, Marx a spus ,,Proletari din toate ţările uniţi-vă!” ,,Adevărat, îi răspunde interlocutorul, dar a venit Lenin şi a adăugat: ,,Proletari şi ţărani….”, iar acum Stalin a ţinut să precizeze: ,,Proletari, ţărani şi intelectuali”. Ce mai aştepţi?” ,,Când o să vină cineva şi o să declare ,,Intelectuali, proletari şi ţărani…” atunci mă înscriu şi eu, a explicat scriitorul. De bună seamă, noocraţia lui Camil Petrescu nu admitea alte tovărăşii de întâietate! (Prof. Liviu IOANI)
