150 de copii instituționalizați din 18 județe ale țării se vor întrece sâmbătă, 22 iunie 2019, începând cu ora 11.00, pe Platoul Inima Reginei Maria din Bran, pentru trofeul al celei de-a IV-a ediții a Festivalului Național de Folclor al Copiilor Instituționalizați „Răsună Cetatea“, organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, în parteneriat cu Compania de Administrare a Domeniului Bran și Primăria Bran. ,,Prin acest festival dorim să contribuim la descoperirea, promovarea și popularizarea celor mai talentați copii instituționalizați din instituții publice și private din țară în interpretarea calitativă a muzicii populare şi a folclorului românesc și să demonstrăm că tinerii din centrele de plasament nu sunt delincvenți, nu sunt niște paria ai societății actuale, deși sunt destui care alimentează aceste percepții. Vrem să arătăm că ei sunt la fel ca orice alt copil din familie, trăind însă drama de a nu fi alături de familiile lor biologice, din motive ce nu țin de ei” a explicat  Julieta Aurelia Gîrbacea, director general laDGASPC Braşov. La fiecare secțiune a festivalului s-au putut înscrie, la etapa de preselecţie, copii cu vârste între 10 și 18 ani, care beneficiază de o măsură de protectie specială la servicii rezidențiale sau la asistenți maternali profesioniști din subordinea direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, a serviciilor publice locale sau a organismelor private acreditate din țară. La finalul perioadei de înscriere, îşi depuseseră candidatura pentru un loc pe scena celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Naţional „Răsună Cetatea“ 18 copii la secţiunea interpretare, 7 ansambluri vocale şi 11 ansambluri de dansuri populare.În final, pe 22 iunie 2019 vor evolua, în faţa celor prezenţi pe Platoul Inima Reginei Maria din Bran, copii reprezentând județele Arad, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.

Premii pentru cei mai buni

Pentru fiecare secțiune în parte se vor oferi premiul I, II și III, iar marele premiu al festivalului, Trofeul „RĂSUNĂ CETATEA“, va fi oferit interpretului/ansamblului care va obţine cel mai mare punctaj din partea juriului, indiferent de secțiune. Trofeele ce vor fi acordate celor zece premianți sunt personalizate și sunt realizate de copiii cu dizabilități de la Complexul de Servicii Brădet.  Festivalul se va încheia cu recitalurile   Savei Negrean Brudașcu, dar şi a artiştilor din

zona  Bran:  Andreea Jitea, Liliana Oncioiu, Ionel Letcă, Ionela Bran, ansamblurile „Zestrea Branului“ și „Plaiuri moeciene“ -, Radu Adam și câștigătorul ediției din 2018 a festivalului, Radu Filip (DGASPC Vâlcea). ,,Festivalul Național de Folclor al Copiilor Instituționalizați „Răsună Cetatea“ ediția 2019 se va desfășura tot sub motto-ul „Explorăm tradițiile populare“.Cu această ocazie, în zona special rezervată activităților conexe se vor desfășura, în intervalul 11.00 – 15.00, mai multe ateliere de lucru susținute de meșteșugari brașoveni (atelier de cusut și brodat, atelier de croșetat, atelier pictură icoane pe lemn), atelier de desenat și face-painting. Cei interesați să participe la aceste ateliere vor învăța să coasă, să realizeze păpuși din lână sau picturi pe lemn, să prelucreze lemnulși se pot bucura de realizarea propriilor semne de carte cu însemnele Festivalului. Copiii, și nu doar ei, vor pleca de la aceste ateliere nu numai cu plăcerea realizării lucrului manual și a descoperirii tradițiilor populare specifice zonei, dar și cu bucuria de a lua acasă obiectele create de ei înșiși. De asemenea, cei prezenți la festival vor putea achiziționa produse realizate de copiii din centrele de plasament din Brașov și din țară, cu ocazia Târgului „Răsună Cetatea“ a mai spus directorul general. Organizarea acestui eveniment s-a făcut exclusiv din sponsorizări, bugetul total fiind de aproximativ 30.000 de lei. Sunt alături de copiii instituționalizați Autoliv, Agricin, Ropharma, Libris, Elmas, Dentexpert Magic, Ghimbav Residence, Acerbis România, Asociația „Happy Moms“, Coresi Shopping Resort, Apemin Zizin, Elbi Electric & Lighting, CezaRay, Bistro MaCocotte, Sergiana, Caroli, Panner, Conacul Șimonean, Mama Cozonacilor, Brutăria Gîrbacea, Pensiunea Daniela, Complexul Turistic „Crăiasa Munților“ și Parohiile Ortodoxe Râșnov 1, Râșnov 2, Șimon 1 și Șimon 2.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here