Claudia Arsu pictează chinurile luptătorilor anticomunişti. Artista este nepoata luptătorului Gheorghe Arsu din Râuşor

•  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  Artista este nepoata luptătorului Gheorghe Arsu din Râuşor, care a fost încarcerat 15 ani în închisorile şi lagărele comuniste, după o condamnare de muncă silnică pe viaţă

Dacă facem un arc peste timp, nu mai departe de 7 decenii, în satele făgărăşene  găsim imaginea unui loc dominat de teamă, înfricoşat, militarizat, cu oameni ai legii înarmaţi mânând localnicii de la spate precum ciobanul turma de oi. Copii, femei, bărbaţi, bunici, erau toţi luaţi de-a valma şi puşi la zid drept cobai pentru cele mai dure metode de teroare. Ce va fi fost în sufletul fiecăruia? Câţi au rezistat în atare condiţii barbare? Peste 10 ani ani a durat chinul, dar nu s-a sfârşit, ci s-a mutat în lagăre şi închisori. Alt chin, altă durere, duse la extrem. Mii de victime a lăsat în urmă regimul comunist, iar alte sute, cel puţin, au sfârşit în gropi comune de nimeni ştiute. Pământul Ţării Făgăraşului şi al ţării întregi este sfinţit prin sângele şi lacrimile celor care n-au vrut sub niciun chip să se aplece în faţa nedreptăţii.  În satul Râuşor, la multe porţi opreau în grabă maşinile Securităţii, iar coşmarul se declanşa. Lui Gheorghe Arsu, un ţăran get-beget, harnic şi de neclintit, familia nu i-a fost cruţată. Acuzaţi pentru vina de a iubi adevărul şi pe tinerii luptători din munţi, au fost chinuiţi, arestaţi şi încarceraţi. Gheorghe Arsu, un autodidact, legionar cu funcţie de comandant de garnizoană, a dovedit că glia strămoşească şi valorile româneşti trebuie apărate cu preţul vieţii. Şi le-a apărat. L-a costat 15 ani bătuţi pe munchie prin închisorile comuniste şi chinuri al căror număr nu- l mai ştie astăzi nimeni. S-a schimbat ceva? Se poate spune, la o primă vedere, că nu, dar au rămas neclintite cele mai valoroase principii morale ale satului românesc: adevăr, dreptate şi credinţa în Dumnezeu şi Iisus. Sunt valori care nu au egal în faţa oricărui regim, fie el şi cel comunist care a mutilat doar fizic o ţară. Claudia Arsu este una dintre nepoatele  fostului luptător anticomunist Gheorghe Arsu. A cunoscut suferinţa familiei mai mult din poveştile tatălui ei. Pe când avea 14 ani şi trebuia să-şi facă buletin de identitate a aflat răspunsul la o întrebare ce o măcina încă de mică. ,,De ce ne fac bandiţi?”. Şi-a cunoscut buniciul, dar prin ochi de copil, iar amintirea lui i-a rămas încă în minte. Studiind arhivele CNSAS a reuşit să obţină  câteva documente care-i întregesc imaginea familiei Arsu, cea care era catalogată ,,bandită”. Peste ani a înţeles şi de ce a fost marginalizată. Claudia Arsu şi-a găsit refugiu în artă. Pictează, dar multe din temele puse pe pânză dezvăluie vechea suferinţă a celor dragi ei. Îi este alături Cătălin Grigore, soţul ei, care îi înţelege suferinţa.   ,,Am luat şi numele de Arsu după ce m-am căsătorit în cinstea bunicului Claudiei, Gheorghe Arsu, care a luptat împotriva comunismului“ a spus Cătălin.

Claudia Arsu: ,,L-am cunoscut pe bunicul şi l-am iubit“

Pe Caludia Arsu am găsit-o într-o frumoasă zi de duminică, purta un şorţ alb şi trebăluia prin curtea sa din Râuşor.  Imaginea ei parcă dezvăluia   moştenirea satului făgărăşean pe care o păstrează şi generaţiile de azi. O curte ordonată, curată, iar gazdele, oameni veseli şi deschişi.  ,,Eu l-am cunoscut pe bunicul, eram mică, dar  l-am iubit” m-a întâmpinat Claudia Arsu, nepoata fostului luptător anticomunist Gheorghe Arsu. Am intrat în istoria acestei familii de făgărăşeni, Claudia  dezvăluind cele mai aspre  amintiri ale ei despre anii în care familia i-a fost prigonită de comunişti.  ,,Îl tot întrebam pe tata de ce ne face lumea bandiţi. Bunicul meu, Gheorghe Arsu, a făcut cincisprezece ani de temniţă comunistă la Aiud, dar mai înainte a suferit pentru apartenenţa la mişcarea legionară, cred că prin 48-49, când a fost închis pentru câteva luni. A fost mai întâi comandant de garnizoană legionară. Am avut acces la dosarul lui şi al  întregii noastre familii de la securitate. Am avut dosar întreaga familie: tata, mama, inclusiv eu, de când eram mică. Din arhivele CNSAS am reuşit să obţin  o scrisoare pe care unchiul meu i-a trimis- o  bunicului când   se afla în puşcărie“ a spus Claudia Arsu.

Scrisoarea către iad

Laurenţiu Arsu, cel de-al doilea fiu al lui Gheorghe Arsu, a îndrăznit să-i scrie tatălui său o scrisoare, după ani în care n-a mai ştiut nimic de el.   Această scrisoare s-a regăsit  în arhiva C.N.S.A.S. Claudia a reuşit să intre în posesia  scrisorii abia  în data de 5 iunie 2013.  Este un răvaş scris în dulcele grai făgărăşean, trimisă parcă nu în ,,iadul bolşevic“, ci într-o staţiune.

,,Dragă tătucule,

Primeşte puţinele noastre rânduri care să te găsească sănătos. Dragă tătucule, vei şti că noi o ducem bine şi aşteptăm ziua când ne vom vedea. Eu nu am mai putut urma şcoala, am rămas acasă. Lucrez la o uzină metalurgică, lângă Gară, la cazangerie (N.R- probabil că este vorba de UPRUC), lucrăm împreună amândoi, eu şi Ghiţucă (N.R- Gheorghe Arsu, primul fiu al partizanului, tatăl Claudiei Arsu). Eu m-am căsătorit din anul 1960 şi ţin nevastă din sat, de peste drum, a lu Gheorghe al Vichi. Să ştii dragă tătucule că ai două nepoate, una de 1 an şi 8 luni, pe care o cheamă Rodica şi Ileana, şi una Mărioara, care are 6 luni. Poate te vei supăra, dar să ştii că Mama a murit din anul 1961, să-i fie ţărâna uşoară, a fost bătrână săraca. Dragă tătucule, să ştii că Măicuţa este cu noi. Nu te întrista, că nu am avut ce face, eu am plecat militar, amândoi eram mici şi a trebuit să facem într-un fel, dumneaei este la noi din 1954, lucrează şi dânsa pe la colectiv, nu s-a putut face în altu fel. Neamurile celelalte sunt bine toate. Sunt însurat, acasă o ducem bine, şi Ghiţă la fel. Neamurile celelalte sunt bine toţi. Să ştii că mătuşica şi unchiu Ion sunt bine, şi Dana e măritată, ţine un băiat din Bucureşti, e un băiat foarte bun. Tuşa din jos la fel, e sănătoasă împreună cu unchiu Liţă şi cu fetele amândouă, pe cea mică o cheamă Aurelia, e la şcoală, şi Magdalena e măritată, ţine pe Ghiţă Renciu, au şi ei o fetiţă pe care o cheamă Dorina şi are 5 ani. Să ştii tătucule că la moară au murit toţi, nu mai este nimeni acolo. Noi, acasă, am stricat cocinele şi am făcut o căsuţă cu cuptor. Ne-am cumpărat muzică de şapte mii lei, avem aragaz pentru gătit de 2 mii lei, am făcut obloane la geamuri care fac tot 2 mii lei. Avem o bivolă, porci, oi, gospodărie bună. Dora lu mătuşica e tot în Bucureşti, zice că vine acasă în cursu anului acesta. Să ştii că am băgat lumină peste tot, tot în curte avem aparat de radio. Dragă tătucule, noi încheiem puţinele noastre rânduri care să te găsească sănătos şi bine, şi te sărutăm cu toţii, ai dumneatale copii, nepoţi, surori, cumnaţi şi măicuţa. Te sărutăm cu mult dor, Lenţu“.

O familie unită

Familia lui Gheorghe Arsu era una unită, iar rudele până la mătuşi, veri, nepoţi îşi purtau de grijă unii altora. Era o caracteristică a familiilor făgărăşene, care  îşi respectau neamul până la grade îndepărtate de rudenie. Astăzi, s-a mai pierdut din acest obicei, în multe din familiile din Ţara Făgăraşului.  Unitatea dintre  rudeniile de sânge ale luptătorului Gheorghe Arsu i-a ţinut neclintiţi în faţa tăvălugului comunist,  cu aceeaşi iubire de pământ, de glia străbună şi valorile morale moştenite,  dragostea pentru patrie, verticalitatea, adevărul şi dreptatea.

Drama unei copile

Nu mulţi copii rezistă la şocuri, doar cei căliţi şi pregătiţi din familie pot să înfrunte greutăţile vieţii  ,,Eram elevă la Școala Generală nr. 5, actualul Liceu Teologic, şi trebuia să îmi fac buletinul. Miliţianul mi-a spus: ,,Trebuie să te duci la secţia de miliţie din Făgăraş. M-am dus acolo împreună cu tata şi am intrat înăuntru, unde se eliberau buletinele. Când am intrat înăuntru, pentru vârsta mea de paisprezece ani, am avut un adevărat şoc. Deasupra era poza bunicului meu, cu ochii plini de cearcăne şi o barbă mare, pe care scria: ,,Banditul Gheorghe Arsu“. M-am îngălbenit, iar picioarele au început să-mi tremure. Miliţianul care era la birou s-a uitat la mine, mi-a văzut numele, după care a schiţat un rânjet, a arătat în sus, şi m-a întrebat: ,,Eşti rudă cu…?“ şi a arătat cu degetul în sus. I-am răspuns speriată: ,,Este bunicul meu“, după care m-a ăsat să plec. Când am ieşit afară, tata a văzut că nu caut bine, şi m-a întrebat: ,,Ce ai tu copchilă, ce ai păţit?“. Atunci i-am spus ce s-a întâmplat. Nu ştiu dacă atunci mi-am răspuns la întrebarea:  de ce pe bunicul l-au făcut bandit?“ a spus Claudia.

Bunicii Claudiei şi-au unit suferinţele

,,Din câte îmi povestea tata, bunicul a fost prins între Râuşor şi Ileni, s-a pus în faţa trupelor de securitate pentru a facilita fuga camarazilor săi. Asta a fost pe la sfârşitul lunii noiembrie, la o ciocnire dintre partizani şi trupele de securitate. Reţin numele unuia,  Duminică, nu mai ştiu exact dar în serialul ,,Memorialul durerii“ al Luciei Hossu Longin se vorbeşte în mod detaliat despre acest episod. A fost anchetat, bătut şi torturat pe când se afla la Aiud. Tata îmi spunea că ar fi fost coleg de celulă cu Corneliu Coposu, dar i eu nu ştiu prea multe. Bunicul meu a fost torturat, dar nu şi-a vândut camarazii. Era un munte de om şi când a ieşit din închisoare avea  doar 50 de kile. În închisoare  a contactat tuberculoză osoasă, din cauza faptului că dormeau pe cimentul rece. Tata îmi povestea cum de Paşte gardienii îi puneau să mănânce fecale şi îi supuneau la cele mai oribile perversiuni. Voiau să blasfemieze acea zi sfântă. Bunicul avea o voce deosebit de frumoasă, era un om de viaţă şi foarte inteligent, deşi un simplu ţăran. Îl întrebam pe tata de ce ne zice lumea ,,bandiţi“. A fost închis întâi la Cetate, unde a fost chinuit şi torturat, apoi a fost judecat la Sibiu. A fost condamnat iniţial la moarte, dar i s-a schimbat condamnarea în muncă silnică pe viaţă. Când a venit din puşcărie a fost hăituit mereu, şi el, şi familia lui. Noi am suportat, la rândul nostru, consecinţele. Am la mine doar o poză, pe care am luat-o de pe internet, în care erau el şi bunica. Îl ţin minte, l-am cunoscut, avea o palmă cât o lopată şi este o poză la verişoara mea, în care mă ţinea într-o mână. A stat la Aiud din 1950 şi până în 1964. L-am iubit mult, a murit în anul 1982, pe când eu aveam 12 ani. Pe bunica mea o chema Maria Comşulea şi era sora lui Vichente Comşulea, mare mutilat de război, care  a fost rănit în coloană. Vichente Comşulea a  scris un roman în care îşi povesteşte  dragostea pentru o tânără care a murit de TBC. Comşulea Tănase, un alt frate de-al bunicii, a fost dat afară de la Facultatea de Litere. Bunica a fost obligată să divorţeze de bunicul, iar tata, Gheorghe, a stat o perioadă la Cluj“ povesteşte Claudia Arsu.

Note informative despre luptătorul Gheorghe Arsu după detenţie

O notă informativă primită de plutonierul de securitate Francisc Ambrus în ziua de 30 octombrie 1965 de la agentul Ilie Godu, spune:

,,Conţinutul Notei:

Sursa vă informează că în ziua de 22 octombrie 1965 sursa venea de la serviciu din Făgăraş împreună cu numitul Răibuleţ Ioan din comuna Mândra, nr. 91 cu bicicletele, în drum au ajuns pe numitul Arsu Gheorghe din satul Râuşor care, de asemenea, venea cu bicicleta de la Făgăraş. Numitul Răibuleţ Ioan a întrebat că ,,de unde vii nene Arsu“, acelaşi a spus că vine de la serviciu şi că lucrează la Întreprinderea de gospodărie orăşenească Făgăraş. Răibuleţ Ioan a mai întrebat că cum câştigă, acesta a răspuns că în vară a câştigat în jur la 900-1000 lei iar acum, când ziua este mai scurtă, câştigă între 700-800 lei şi că pentru el singur îi ajunge. Între timp au ajuns la drumul Râuşorului şi s-au despărţit. După aceea Răibuleţ Ioan a spus sursei că acest Arsu Gheorghe are doi băieţi care lucrează la U.P.R.U.C. şi că el a fost condamnat pentru faptul că a avut legături cu bandiţii. Răibuleţ mai spunea că acesta nu trăieşte în relaţii bune cu familia şi că după ce a venit din închisoare trăieşte singur.

SARCINI: dacă mai are ocazia să stea de vorbă cu numitul Arsu Ghroeghe şi să vorbească cu el despre serviciul pe care îl are, dacă vede agentul că nu are rezerve faţă de el să întrebe şi despre detenţia pe care a făcut, pentru a vedea ce mai discută acesta.

MENȚIUNI: Agentul a dat această notă din proprie iniţiativă.

MĂSURI: Nota se va scoate în copie şi se va înainta la raionul M.A.I. Făgăraş pentru exploatare.

8 noiembrie 1965, Rezoluţia Tov. Cpt. Ticuşan Gheorghe: Dirijaţi agentul să se apropie de acest Arsu Gheorghe, fost legionar şi condamnat politic şi să-i stabilească poziţia faţă de regimul nostru.

Pentru conformitate cu originalul care se găseşte la dosarul anexă nr. 7435.

Plt. Ambrus Francisc“.

Fişe informative, ,,Strict secret”

O fişă din închisoare mai stipulează faptul că a fost transferat la Gherla în data de 5 VIII 1951. Conform dosarului de verificare cu nr. 3173 din data de 16.06 1966, aflăm că Gheorghe Arsu a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru uneltire prin sentinţa cu nr. 687/1951 de către Tribunalul din oraşul Stalin (N.R- Braşov), cu pedeapsa executată şi a fost eliberat în baza decretului de graţiere cu nr. 310/1964, în data de 25.06 1964. Notele informative poartă în partea de sus-dreapta ordinul ,,Strict secret“. Un alt ordin emis la data de 29.VI 1966 din partea Ministerului Afacerilor Interne către Serviciul Raional Făgăraş, cu nr. 272071 menţionează: ,,Către, M.A.I. Regiunea Braşov: ,,Alăturat înaintăm cererea de verificare la cartoteca privind pe numitul Arsu Gheorghe pentru a fi căutat în evidenţele dumneavoastră“. Ordinul a fost semnat de către maiorul Pârvu Constantin- şeful Raionului şi ,,Șeful Grupei III“, căpitanul de securitate Avram Dumitru. O altă notă dactilografiată din data de 16 septembrie 1964, cu nr. 305.834 emisă către M.A.I. Regiunea Braşov- raionul Făgăraş, stipulează: ,,Înaintăm alăturat o notă informativă dată de agentul ,,Măgureanu“ asupra numitului Arsu Gheorghe din Făgăraş“. Ordinul a fost semnat de către colonelul Dumitrescu N. Șeful direcţiei regionale şi locotenentul Diţă Ștefan. În arhiva C.N.S.A.S. a fost păstrat un alt document, este vorba de un ,,Plan de măsuri“ în ceea ce-l privea pe Gheorghe Arsu. Documentul este emis în data de 16 iunie 1966 şi este semnat de către maiorul de securitate Pîrvu Constantin.

Urmărit şi persecutat şi după eliberare

,,Plan de măsuri

În dos. De verificare deschis asupra numitului Arsu Gheorghe, legionar, fost condamnat politic din satul Râuşor, Fgs.

La data de 26 iunie 1964 a fost pus în libertate numitul Arsu Gheorghe, fost şef de garnizoană legionară, fost arestat şi condamnat la 15 ani muncă silnică pt. activitate duşmănoasă intensă împotriva statului nostru. Arsu Gheorghe este născut la data de 9 iulie 1910 în com. Ileni, satul Râuşor, rai. Făgăraş, fiul lui Nicolae şi Magdalena de naţionalitate şi cetăţenie română, are ca studii 6 clase primare, de profesie agricultor, în prezent angajat la I.G.O. Făgăraş în calitate de zidar şi domiciliază în satul Râuşor nr. 154 Făgăraş, Reg. Braşov. La baza deschiderii dosarului de verificare au stat următoarele materiale: Susnumitul se încadrează în organizaţia legionară din satul Râuşor în anul 1937 unde activează până în anul 1941 deţinând la început funcţia de şef cuib, apoi şef de garnizoană. În anul 1941 ia parte activă la rebeliunea legionară devastând posturile de jandarmi. După această dată nu mai este cunoscut să desfăşoare activitate duşmănoasă până în anul 1948, când cu ocazia arestării fruntaşilor legionari, el dispare de la domiciliu stând ascuns pe la diferite rude şi cunoscuţi până în anul 1950, când a intrat în legătură cu banda de fugari din Munţii Făgăraşului condusă de fugarul Gavrilă Ioan şi pe care îl alimenta cu armament şi muniţii. La data de 15 noiembrie este arestat de organele noastre şi trimis în instanţă“.

Declaraţia lui Gheorghe Arsu

În dosarele C.N.S.A.S. a fost găsită  şi declaraţia lui Gheorghe Arsu, bunicul Claudiei.

,,Subsemnatul Arsu Gheorghe, născut la VII 910, ziua 9, în com. Râuşor, fiul lui Nicolae şi Magdalena, 6 clase elementare, de profesie muncitor cu ultimul domiciliu în Râuşor 2 declar următoarele: Am fost arestat la 15 noiembrie 1950 şi condamnat la 15 MS (N.R- muncă silnică) pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale. Am executat din această pedeapsă 13 ani şi 6 luni până la data de 26 iunie 1964, când am fost graţiat de restul pedepsei conform decretului 310 din 1964. Infracţiunea a constat din următoarele fapte: În anul 1948, cu ocazia arestării şefilor de garnizoană legionară, eu am dispărut de la domiciliu de frica arestării întrucât şi eu am avut funcţia de şef de garnizoană legionară. Am stat ascuns până în anul 1950, când am fost arestat. În timp ce am fost ascuns, am fost în legătură 6 săptămâni, m-am întâlnit cu fugarii Mogoş Mazil şi alţii, în acest timp eu am furat de la unitatea militară din Făgăraş 20 lăzi cu sticle incendiare şi fumigene…Aceste lăzi le furasem cu scopul să le dau fugarilor din munţi“.

Sursa ,,Măgureanu D”

O altă notă informativă, din data de 2.09 1964, culeasă de către maiorul Coliban Dumitru de la agentul cu numele conspirativ ,,Măgureanu D“, menţiona: ,,Sursa informează că în noaptea de 26 iunie a.c. plecând cu trenul din Aiud împreună cu deţinuţii Nicolau Gheorghe din Bucureşti, Tigleanu Nicolae avocat, tot din Bucureşti şi Arsu Gheorghe din Făgăraş (Râuşor). În tren Arsu Gheorghe faţă de sursă şi ceilalţi a fredonat câteva cântece învăţate în închisoare şi concepute tot acolo. I-am atras atenţia lui Arsu că nu trebuie cântate ci trebuie uitate. La intervenţia sursei a încetat să mai fredoneze asemenea cântece“- ,,Măgureanu“, 2 IX 1964.

Claudia Arsu: ,,Dintr-un copil fără griji am devenit o adolescentă rebelă“  

,,Tata a murit în 2007, de cancer la colon, iar mama, Aurelia, în anul 1990. Am mai avut doi fraţi care au murit la naştere, dintre care o soră care s-a înecat în placentă, din această cauză mamei i s-a declanşat diabetul. Douăzeci de ani a fost pensionară de boală. Dintr-un copil fără griji am devenit o adolescentă rebelă şi mi-am luat viaţa în mâini. Nu mai am pe nimeni, decât o cruce în cimitir. Am făcut facultatea la Fundaţia ,,Constantin Drăgan“, au vrut să mă trimită cu o bursă în Italia,  dar nu am putut merge din lipsă de bani. După ce facultatea s-a unit cu Universitatea Transilvania, eu am terminat până la urmă la Lugoj. Am făcut Drept european, mai precis Psihologie judiciară şi mi-am dat examenul de diplomă cu o temă despre comportamentul delictual juvenil. Nu am practicat  niciodată această profesie, nu am putut. Mă ocup cu munca de artist plastic şi literatura“ spune Claudia.

,,Destinul unui om obişnuit“

Claudia lucrează la un roman căruia a reuşit să-i stabilească titlul.  ,,Destinul unui om obişnuit“, este volumul care va descrie viaţa bunicului ei, aşa cum l-a cunoscut ea prin ochii de copil, dar şi a tuturor celor care au fost victime ale temniţelor comuniste.  ,,Scriu acest roman în memoria bunicului meu şi a celor care au suferit în temniţele comuniste. Îi port numele bunicului meu, dar o fac în tăcere“ spune Claudia Arsu. Romanul Claudiei răscoleşte o lume de dincolo, şi stoarce lacrimi: ,,Bade Gheorghe e Noaptea Învierii! Știu Ioane! Celula e plină de şobolanii şi fecalele care duhnesc făcând aerul insuportabil. Ioane dragă, am în colţul tivului o icoană cu Domnul nostru Iisus Hristos. Vezi, de poţi, rupe haina să iei, că eu nu pot. Mâinile bădiei (N.R- aşa era strigat Gheorghe Arsu în închisoare) sunt o rană deschisă, tumefiate de lovituri şi sânge. Degetele mari sunt negre şi fără unghii (N.R- lui Gheorghe Arsu, ca şi altor deţinuţi, i s-au smuls unghiile)…Luaţi de aici apă sfinţită, stârpiturile dracului- strigă caraliul aruncând peste noi urină şi fecale. Vă dau eu sângele Domnului! Crucea mamii voastre- strigă acelaşi caraliu ţigănos şi încovoiat de spate de ura şi perfidia diabolică pe care o poartă deţinuţilor. Vedeţi voi mâine jigodiilor, vă arăt eu vouă, ne spune ridicând pumnul şi se îndepărtează fluierând bucuros Internaţionala Socialistă. Vă dau eu tot Hristos, şi trânteşte o uşă după care se lasă tăcerea…“ sunt câteva spicuiri din pagnile  romanului  Claudiei Arsu care se află în manuscris.

Îşi expune picturile  doar în afara ţării

Claudia a găsit un mod frumos pentru a-şi ascunde vechile suferinţe. S-a regăsit în artă, ca  un refugiu din faţa a tot ceea ce denotă urâciune şi falsitate. ,,Am început pictura de mic copil. Am făcut şcoala aici, apoi la Generală 5, în Făgăraş. La vârsta de optsprezece ani am făcut primul tablou. Am crescut ca un copil simplu, de la ţară, şi mă consider un om simplu. Ce am iubit e în mormânt, cu cruce la cap! Singurul martor al vieţii mele e soţul meu, Cătălin. Nu-mi place să fiu în centrul atenţiei, de multe ori mă uit în oglindă şi nu judec oamenii. Sunt un om simplu, care încearcă să înveţe mereu. Pe mine m-a disciplinat foarte mult şahul, pe care l-am învăţat de la tata. Tata îmi spunea: ,,Copilă, nu întoarce spatele nimănui, lasă-l să facă prima mişcare, ca la şah“. Pentru pictură îţi trebuie mână, inspiraţie, o stare de fapt, acuarele, şevalet. Pictez mai ales când sunt supărată. Pictez pe muzică clasică- Beethoven, Chopin, muzică orchestrală şi îmi mai place muzica rock, pe care o consider o muzică socială. Nu mi-am putut prezenta tablourile aici, dar am expus în Italia, mai precis la Tor Vaianic, Austria, Germania- la Ulm şi sunt invitată în vara asta tot în străinătate, dar nu vă pot spune locaţia decât după ce pot să ajung acolo, pentru că nu-mi place să vorbesc înainte să se finalizeze. Sunt francofonă de felul meu şi aş vrea să văd unde este înmormântat Brâncuşi“ a spus Claudia.

,,Era să fiu dată afară din şcoală pentru o poezie”

,,Era în vremea mişcării muncitorilor de la Braşov, prin 1987. Tata m-a pus atunci să compun o poezie sub inspiraţia proaspătă a acelui eveniment. Dădeam extemporal la filozofie, profesorul se plimba printre bănci şi mi-a căzut cartea în care aveam hârtia pe care am scris poezia. Profesorul de filozofie marxistă a propus să fiu exmatriculată. Până la urmă am fost nevoită să îmi dau bacalaureatul la liceul Hidroecanica din Braşov. Eram la Industrial atunci, la chimie organică. Am dat la facultate prin anul 1994, când lucram în Combinat, la secţiile 5 şi 6. Deşi am avut repartiţie la laborator, până la urmă am cărat saci,  iar în acelaşi timp eram şi studentă. La facultate mi-a plăcut mult dreptul constituţional, democraţia şi atribuţiile preşedintelui. Tatăl meu era foarte bun la istorie. Pot spune că am o relaţie specială cu animalele, când eram mică am găsit în buza dealului un pui pe care eu îl credeam că era de câine, dar tata mi-a spus că era lup, şi l-am adus pentru o vreme acasă. Nu mi-e frică de animale, mi-e frică de oameni, nu am încredere în ei“ a spus Claudia. A recitat şi versurile poeziei pentru care era să fie exmatriculată din şcoală. Poezia se intitulează sugestiv- ,,Noi“- ,,Nedreptatea ţipă-n vârful piramidei/ Şi noi plângând la baza ei/Să ştergem vârful piramidei, cu arma cuvenită ei“. (Ștefan BOTORAN)

,,Moşu” despre Gheorghe Arsu

Ion Gavrilă Ogoranu l-a cunoscut pe Gheorghe Arsu şi l-a considerat, aşa cum era de altfel, un sprijin de încredere în lupta anticomunistă. A dovedit-o prin fapte Gheorghe Arsu, ca orice legionar. I-a apărat pe luptătorii încercuiţi de securişi şi miliţieni în acea noapte tristă de noiembrie 1950 cu corpul său. ,,Gheorghe Arsu era  potrivit de statură,  călca apăsat, purta haine albe, căciula dată pe spate să se vadă fruntea lată, ochi negri pătrunzători, legionar. Făcuse fronturile şi a scăpat. Era ascuns în Râuşor. Avea barbă lungă până la brîu. Era înţelept şi citit,  ca un intelectual. Când a fost închis în 1939 şi dus spre execuţie le-a spus: ,,pentru mine să vă luaţi 3 gloanţe că am 3 vieţi. În 1950 a stat ascuns la familia Juncu.  Pentru a-i salva pe luptătorii din munţi aflaţi la locuinţa lui Valer Pica, s-a aruncat pe drum în mijlocul securiştilor atragându-i după el. A fost rănit grav ” îl descria Ion Gavrilă Ogoranu pe Gheorghe Arsu din Râuşor.

Mărturii

•   ,,Era 1950, noaptea de 14/15 noiembrie. M-am dus în grajd. Acolo dormeau Mogoş şi Mazilu. Erau înarmaţi. I-am trezit şi le-am spus să plece. Voiau să ajungă la Traian Socaciu, la nr. 113, unde aveau întâlnire mai mulţi. Au plecat prin grădină.  S-au dus la Traian Socaciu. Casa şi curtea erau înconjurate de securişti şi miliţieni. A fost o confruntare armată din care doi miliţieni au fost împuşcaţi. Mogoş şi Mazilu au scăpat şi au fugit. Dimineaţa au venit securiştii să-l aresteze pe tata. Au fost duşi la casa Giurca: Ilie Zară, tata, Nicolae Zară, eu şi Traian Socaciu. În acea noapte până dimineaţa s-a umplut beciul. Tata mi-a spus să nu le zic nimic. A doua zi, pe tata l-au dus închisoarea din Cetate. A treia zi am rămas singur. Dar l-au adus în beci pe Gheorghe Arsu din Râuşor care era rănit. M-au chemat la anchetă şi mi-au zis că-mi dau drumul, dar să le spun de partizani. Tot din două în două zile mergeam la securitate. Cam o lună am fost chemat. Au vrut să-mi dea bani să le dau informaţii. Apoi au venit cu ideea că mă vor duce la tata în  Cetate dacă le spun tot. Pe tata l-au ţinut în Cetate vreo lună după care l-au dus la Cetăţuia din Braşov. A avut loc un proces în care tata a fost condamnat la 4 ani, la fel şi Traian Socaciu. Au făcut închisoare la Canal şi Capul Midia. Tata a venit acasă în iunie 1954” a relatat Nicolae Zară, fiul lui Ilie. Au fost prinşi  şi răniţi în acea cocnire din Râuşor:  elevul Silviu Socol, Gheorghe Arsu, studenţii Gheorghe Duminecă şi Nicolae Stanciu din Aluniş-Olt,  nou intraţi în Grupul Gavrilă. Toţi au fost condamnaţi în oraşul Stalin, în 1951.  plt Partenie Cozma, Dumitru Cornea, Traian Muraru, inv Ion Pridon, cpt Traian Monea. Au fost executaţi  în 1951.
•  Victor Ioan Pică: Beciul Securităţii din Făgăraş era un alt loc al groazei, alături de birourile acestei instituţii. Iată cum arăta el în cea de-a doua jumătate a lunii noiembrie 1950: „Chiar în stânga uşii de la intrare am descoperit un om întins pe cimentul gol. Avea capul descoperit şi pătat de sânge. Gemea înfundat, ca o sălbăticiune răpusă de gonaci. Într-un colţ, un tânăr zăcea cu capul proptit de perete. Avea ţeasta înflorită de cucuie. Pe nişte dreve de fier gemeau doi oameni, legaţi cu cablu de mâini. Din celula partizanilor, atunci patru la număr, veneau gemete şi zgomote de lanţuri. Totul aducea aici a colţ fabulos de infern.” În preajma Crăciunului 1950, arestaţii din Făgăraş au fost transferaţi la Braşov, unde interogatoriile şi tortura au continuat.