•   Copiii, antrenorii, părinţii au fost invitaţii lui Nae Codâia, finanţatorul clubului NNN
  •   Micii fotbalişti vor să facă performanţă în fotbal cu ACS NNN Făgăraş
  •  Cosmin Băcilă, fostul mare fotbalist, este unul dintre cei cinci antrenori  de la acest club

De 1 Iunie,  la ACS NNN Făgăraş a fost mare sărbătoare. Nae Codâia, finanţatorul clubului, a  adunat laolaltă pe micii fotbalişti,  pe antrenori şi pe părinţii micuţilor pentru a se bucura împreună de Ziua Copilului. Pe terasa ,,No Comment” din zona comercială a Făgăraşului a fost zarvă mare. Începând cu ora 12.00 şi până după amiaza târziu, s-au auzit vocile pline de bucurie ale copiilor care au depăşit până şi zgomotele maşinilor ce rulau pe DN1. O pizza, un suc, un joc cu mingea au fost ingredintele de care s-au bucurat peste 100 de copii ai făgărăşenilor. I-au însoţit mămicile, tăticii, care au ţinut să fie alături de antrenori şi de finanţatorul Nicolae Codâia. ,,Munca acestor copii trebuie recompensată, iar Ziua Copilului nu avea cum să treacă fără să o sărbătorim în cadrul clubului. Este o tradiţie la NNN ca de sărbătorile importante de peste an să fim împreună, copii, părinţi, antrenori” a spus Nae Codâia. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu Nae Codâia, cu antrenorii, cu părinţii şi cu micii fotbalişti.

,, În Făgăraş, NNN oferă tot ce ar trebui unui copil”

,,Fiul meu, Matei, face parte din echipa profesorului Dragoş Bogdan, grupa 2008, este un copil sportiv, vrea să fie în competiţii, să ia premii, să participe la turnee locale, judeţene, naţionale. În Făgăraş, NNN oferă tot ce ar trebui unui copil, echipament sportiv,  un club unit, toţi sunt  dăruiţi fotbalului, antrenorii, organizatorii şi ne implică şi pe noi, părinţii. Cu drag am venit azi, de Ziua Copilului, împreună. Am fost invitaţi la toate competiţiile şi copiii şi părinţii, să fim uniţi, să le arătăm că se poate. Spiritul de echipă este cel mai important”  Iuliana Ludu, mama lui Matei.

 

,,Am şanse şi vreau să fac performanţă la Făgăraş, dar cu NNN”

,,Mă simt foarte implinit, mi se pare un lucru foarte frumos ce a făcut Nae, că a scos toată echipa la pizza. Sunt în grupa cea mai mare, 2006,  am un antrenor foarte bun, pe dl.  Cosmin Băcilă. Sunt în clasa a VI, dar mi-am făcut un program care îmi lasă timp pentru antrenamente.  Îmi place foarte mult fotbalul, la noi în familie este o plăcere, şi tata şi fratele joacă fotbal. Am şi modele în fotbal, ca jucător Ronaldo, iar ca portar pe David de Gea. Dintre jucătorii români Tătăruşan şi Ruşescu. Hagi este printre cei mai buni fotbalişti,  este o legendă, mă uit la jocurile lui pe youtube, şi de Ianis îmi place mult, de caracterul lui. Am şanse şi vreau să fac performanţă la Făgăraş, dar cu NNN” a spus Octavian Sasu, clasa a VI-a.

 

George Greavu: ,,O echipă de seniori pentru continuitate”

,,1 Iunie înseamnă sărbătoare în cadrul clubului, înseamnă o recompensare a muncii copiilor, bucurie şi o fericire pentru copii şi pentru noi, că suntem alături de ei. Antrenez grupa de copii 2009 şi am înscrişi 20 de copii. Am participat  la o multitudine de competiţii, competiţii foarte importante pentru ei. Încercăm  să participăm la competiţii bune în care copiii să-şi dezvolte toate calităţile. Sunt angrenat  într-un club privat de foarte mult timp,  am pornit la drum cu proiectul NNN. Prefer  un club  privat  şi nu unul public pentru că încercăm să le oferim copiilor condiţii dintre cele mai bune,  să nu depindem de nicio altă finanţare care să impună alte condiţii.  Vrem să creştem copiii într-un mediu cât mai bun, ei la rândul lor să-şi dezvolte  calităţile şi să joace la un nivel cât mai înalt. Ne dorim o echipă de seniori în oraş, pentru că trebuie să existe continuitate, să sperăm  că în timp vom avea o echipă competitivă pentru că aceşti copii merită. În plus va exista o paletă largă pentru selectarea celor mai buni” a spus antrenorul George Greavu.

 

Cosmin Băcilă, un profesionist în echipa NNN

Cosmin Băcilă este unul dintre antrenorii de la ACS NNN Făgăraş care îşi dedică timpul şi experienţa  pentru copiii din Făgăraş care iubesc fotbalul. Cosmin Băcilă este un profesionist în fotbal, fiind jucător al Stelei, al Naţionalei României, dar şi la alte echipe mari din ţară.  Iubeşte fotbalul şi deopotrivă Ţara Făgăraşului, tocmai de aceea a ţinut să se implice în fotbalul făgărăşean. A acceptat oferta clubului privat NNN Făgăraş, în condiţiile în care o ofertă la clubul municipal al Făgăraşului susţinut din banii publici n-a venit niciodată.   Cosmin Băcilă spune că  a intrat în ,,marea familie NNN” din cauza finanţatorului clubului, Nicolae Codâia. ,,Sunt prieten foarte  bun cu Nae care este sponsorul echipei şi singurul de altfel.  Împreună cu colegii mei şi cu  copiii, vrem să-i mulţumim pentru încredere, pentru ajutor şi pentru că sprijină fotbalul făgărăşean” a spus Cosmin Băcilă.

 ,,S-a uitat că principala ramură sportivă  a Făgăraşului era fotbalul”

Se ştie că Făgăraşul a avut tradiţie în fotbal, stadionul urbei era neîncăpător la fiecare meci, indiferent dacă echipa era  divizionară C sau B.  ,,Fotbalul făgărăşean are o tradiţie pe care noi, ACS NNN,  vrem să o păstrăm. Vrem, de asemenea, ca  fotbalul făgărăşean să revină din nou ce a fost odată. Din păcate nu se mai investeşte în fotbal, la copii şi juniori, dar am  văzut că se investeşte foarte mult în alte sporturi. S-a uitat că principala ramură sportivă  a Făgăraşului era fotbalul, că lumea se ducea cu drag la stadion. Nu ştiu de ce s-a pierdut interesul, dar e mare păcat. E păcat că Făgăraşul   nu mai are o echipă de fotbal, astfel ca aceşti copii  să se ridice la nivelul la care se ridică alte cluburi” explică fenomenul Cosmin Băcilă.

Peste 100 de copii la NNN

ACS NNN Făgăraş a devenit cunoscută în Făgăraş, dar mai ales în cadrul asociaţiilor de fotbal juvenil, ca un club cu pretenţii şi bine organizat. Nu funcţionează de mulţi ani, dar s-a impus prin rezultatele obţinute la competiţii şi turnee. Deja copiii Făgăraşului preferă să activeze la ACS NNN unde au siguranţa unei continuităţi şi a unor antrenamente de calitate. ,,Spre bucuria noastră avem mulţi copii, chiar  nu ne aşteptam la un număr aşa mare.  Avem peste 100 de copii înscrişi, dar care şi activează. Avem grupe la diferite categorii de vârstă,  începând cu 2012, 2013 până la 2006.  Eu am  grupa cea mai mare, 2006, peste 20 de copii. Am avut rezultate foarte bune, la turnelul de la Cheile Grădiştei, de exemplu, am luat cupa, am câştigat turneul. Copiii sunt interesaţi de fotbal şi vin cu  drag la antrenamente. Unii vin să facă sport şi mişcare, dar avem câţiva dintre ei  care chiar sunt pasionaţi şi le place foarte mult.  La fiecare categorie de vârstă sunt 2-3 copii care pot să facă  pasul spre  marea performanţă. Este un lucru deosebit” mai spune Cosmin Băcilă, fostul fotbalist de performanţă.

Ei iubesc Ţara Făgăraşului şi valorile ei

Nae Codâia, finanţatorul de la ACS NNN Făgăraş, este preocupat de fotbalul juvenit şi de tradiţia Făgăraşului în fotbal. O spune  şi Cosmin Băcilă care a refuzat  multe oferte  şi a devenit antrenor la clubul lui Nae Codâia. ,,Codâia este preocupat de fotbalul juvenil pentru că, în primul rând lui îi place foarte mult fotbalul, are şi el un copil care vrea să facă fotbal. Oferta lui Nae pentru mine s-a pliat foarte bine pe decizia mea de a mă stabili definitiv la Făgăraş. Aici vreau să trăiesc, nu pot să mă despart de locurile natale şi de aceea am ales Făgăraşul în locul altor oferte.  Îmi place foarte mult zona noastră şi n-am putut să mă stabilesc nici la Constanţa, nici la Piteşti  sau Tg Mureş sau Tg Jiu. Aici am rădăcinile” a explicat Cosmin.

NNN nu are acces pe stadionul municipal

Grupele  de copii fac, fiecare, câte 3 antrenamente pe săptămână. Dar nu pe stadionul municipal, aşa cum ar fi normal. ,,Deocamdată avem ceva probleme cu antrenamentele.  Nu înţeleg de ce nu avem voie să ne antrenăm pe stadionul din Făgăraş şi noi. Sunt copiii făgărăşenilor şi, deocadată, nu avem voie să ne antrenăm pe stadionul municipal.  Consider că dacă s-ar vrea s-ar găsi  o soluţie, dar cred că nu se vrea. Oricum nu vreau să intru în detalii.  Facem antrenamente pe unde putem. Este un teren sintetic în combinat unde ne-am antrenat destul de bine, acum facem pe iarbă, pe un teren  în Galaţi, unde este şi George Greavu alături de noi. Nae Codâia a amenajat acel teren, a  îndreptat terenul cu utilaje, a dus sămânţă, iar acum este bun pentru antrenamente. Antrenamentele sunt împărţite pe grupe, cei mici fac şi pe un teren sintetic la Lacurile Beclean.  Avem  3 antrenamente pe săptămână, iar când va începe campionatul vom adăuga meciurile.  Prima competiţie va fi la sfârşitul lunii august, toate grupele vor fi  înscrise în campionat la Braşov şi vom juca” a mai spus Cosmin Băcilă.  (Lucia BAKI)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here