Rezistenţa Anticomunistă: Bucovineanul Vasile Motrescu şi Grupul Gavrilă din Munţii Făgăraşului

,,Eu, Motrescu P. Vasile, am executat testamentul lui Ştefan Vodă, şi urmaşilor mei le poruncesc să-l execute ori de câte ori va veni vrăjmaşul să le calce ogorul şi va râvni la avutul ţării, la libertatea lor, ori de câte ori va veni restriştea peste ţara lor, să nu plece capul în faţa vrăjmaşului şi a străinului ori de ce naţie şi ori de ce neam ar fi. Mai bine lăsaţi să vă cadă capul lovit de sabie decât să fiţi laşi şi trădători, căci sunteţi urmaşii străbunilor daci care v-au lăsat în moştenire petecul de pământ apărat de ei cu ghioaga şi stropit cu sânge, lacrimi şi sudoare din belşug.” Vasile Motrescu.

Liniştea dinaintea lui 14 septembrie 1951

Era 6 august 1951.  Brâncoveanu, Ilioi, Nelu şi Moşu au dat încă o raită prin munţi. Victor, Gheorghe şi Gelu  au plecat spre răsărit, pe Bârse, să facă pregătiri pentru  iernat de acolo. Cei trei  Haşu şi Profesorul au rămas în Trăznita, dar au avut ciocniri cu securitatea. Lor li s-a alăturat  Dumitru Moldovan din Lisa care lupta singur. Fiecare trebuia să fie cu băgare de seamă, mai ales că munţii erau împânziţi de securitate şi armată.  Moşu  şi grupa lui au ajuns la Dara, acel vârf de munte de forma unei tinere.  Pe Moşu îl muşcase  o viperă, dar Brâncoveanu a supt veninul şi l-a scăpat. De multe ori s-au întîlnit cu vipere, dar nu le mai era frică. Mai degrabă teama o regăseau în faţa oamenilor şi nu a animalelor.  Brâncoveanu avea simţul primejdiei şi îi prevenea mai tot timpul. Au ajuns la Nisipuri unde au înnoptat. Soldaţii erau peste tot  în zonă. Dimineaţa au plecat spre  Valea Rea, în Lespezi, Preotese, la Colţii Cremenii, dar au evitat grupele de securişti.  Au urcat în Valea Doamnei apoi pe Valea Zârnei. N-au uitat de întâlnirea fixată pe 12  septembrie  la un izvor de sub Poiana Scărişorii. Brâncoveanu, Ilioi, Nelu Novac şi  Moşu au ajuns primii. ,,Alaltăieri nu mai puteaţi de prudenţi şi acum vă jucaţi cu mămăruţele, în loc să fiţi atenţi”  le-a spus Baciu, referindu-se la popasul făcut de Profesorul lângă  un loc plin cu bujorei pe care îşi făceau jocul multe mămăruţe. ,,Uite câte sunt, ciorchine. Larvele lor şi ele trăiesc cu păduchi de frunză  şi, uite caut cu lupa şi nu găsesc o singură afidă. Şi toate stau numai pe bujorei (rododendron)” le explica Profesorul,  studentul la biologie îndrăgostit de natură.  Au pus de mămăligă după ce au auzit  sunete de huhurez, era   semnalul lui Ghiţă. Mai foloseau şi alte semnale pentru a-şi recunoaşte prezenţa: cîntecele Foaie verde foi mărunte, Colo-n vale-ntr-o vîlcea, ulterior şuieratul de căprior negru. Leu a mestecat mămăliga şi apoi au făcut opt  bulzuri. Erau ei cinci şi cei trei  Haşu, Ghiţă, Leu şi Baciu. Întotdeauna când se întâlneau la o dată fixată trăiau o bucurie de nedescris, se îmbrăţişau precum copiii, ţinând cont că pericolul şi moartea îi pândeau la tot pasul. Dintre ei, unii  dispăruseră deja, împuşcaţi de Securitate.

Poza care le-a adus nenorocirea

Pe când erau la Fereastra Sâmbetei s-au întâlnit cu un grup de tineri care i-au arătat lui Baciu  o poză.  Aşa apare în scenă unul Rudan, un prieten vechi al lui Baciu, care insista să stea faţă în faţă cu el.  Din toată povestea ticluită în jurul prietenului lui Baciu, acel Rudan,  doar Moşu nu a avut  încredere.  Rudan cere să se întâlnească cu Baciu pentru a-i spune  noutăţi. Au fixat ziua de 14 septembrie,  la Piscul Netotului.   Era Ziua Crucii, zi în care ciobanii coborau cu oile la baza muntelui. Baciu abia aştepta  întâlnirea  cu fostul lui prieten, Rudan. Socotesc să se ducă toţi, dar  Brâncoveanu a ales să meargă la  Rucăr unde avea o fată pe care o îndrăgea, însoţindu-l Ilioi şi Nelu Novac.  Aşa se face că spre seară cinci partizani  plecau spre creastă.   Pe traseu însă   Ghiţă, Leu şi Profesorul s-au dus la stânile din Brătila şi Berevoiescu pentru provizii şi informaţii.  Au adus 2 burduşi de brânză şi veşti că securitatea n-a fost în acea zonă  toată vara. Moşu şi Baciu s-au dus la stâna din Piscul Netotului să se întîlnească cu Rudan. Era ziua Sf Corneliu, 13 septembrie 1951. Prietenul lor, ciobanul Tucă, i-a primit  bucuros şi le-a dat veşti despre acţiunile securiştilor. A doua zi,  când părăsea stâna pentru a coborî cu oile, le-a lăsat caş, mămăliga caldă şi legume în stână. Partizanii purtau cu ei şi harta Munţilor Făgăraşului pentru  orentare. Locul de întîlnire cu Rudan era ca o strungă. Baciu era fumător şi îşi mai omora timpul trăgând din ţigară. Numai că Rudan n-a venit la întâlnire, dar a transmis prin cei trei inşi înarmaţi, să meargă la stâna la care îi aşteaptă  cu o tocăniţă de ceapă pentru Andrei.  S-au întâlnit cu cei trei inşi înarmaţi şi împreună au plecat la Valea Zârnii, la cabana unde îi aştepta Rudan. Unul era îmbrăcat bucovinean, unul era căpitan, şi un altul se numea Pasăre.  Pe bucovinean îl chema Vasile şi mereu căuta vreun moment pentru a le spune făgărăşenilor ceva.  Când a prins momentul, i-a   spus lui Ghiţă că sunt vînduţi şi înconjuraţi.

Focuri de armă

De atunci a început alerta. Ajunseseră în apropierea cabanei de pe râul Zârnei. Ghiţă trecuse puntea şi le-a făcut un semn discret camarazilor lui, iar în linişte l-a dezarmat pe căpitan. Înţelegând situaţia, ceilalţi l-au dezarmat pe  Pasăre, după care i-au legat la mâini pe amândoi. Bucovineanul  a fost lăsat liber. ,,Aţi crezut că-mi voi vinde frăţiorii mei?V-aţi înşelat tâlharilor” le-a replicat Vasile Motrescu celor doi care erau ofiţeri de securitate. Baciu şi Moşu  însoţiţi de Motrescu au înaintat spre cabana unde era Rudan, cam la 100 m. Văzându-l pe Baciu, Rudan l-a îmbrăţişat  şi au intrat în cabană. În urma lor Moşu şi Motrescu. Fiind demascat, Rudan a încercat să folosească arma, dar fără succes, Moşu luându-i pe rând pistolul, mitraliera şi grenadele. Baciu era năucit, nu putea să creadă că fostul lui prieten lucrează pentru Securitate. Au părăsit locul cu cei trei legaţi. Au trecut râul prin apă, apoi au urcat spre vârful muntelui. Fiecare dintre cei trei puratu la ei câte un carnet în care îşi notau evenimentele pentru a face ulterior rapoarte pentru Securitate. La un popas pentru  odihnă şi pentru a-şi scoate apa din bocanci, Rudan i-a cerut lui Baciu să se îndepărteze pentru a-i spune ceva important. A fost momentul când a rupt-o la fugă spre vale.  Baciu a pus puşca la ochi şi a tras. Rudan a căzut.  Au încercat să sape o groapă pentru a-l băga pe Rudan. În acest răstimp căpitanul şi Pasăre  au rupt-o şi ei la fugă îngroziţi de scena  în care Rudan fusese împuşcat. Leu şi Profesorul s-au dus după ei. În urma focurilor de armă, Pasăre  era mort, iar căpitanul abia mai vorbea: ,,Mă mărturisesc că-n faţa lui Dumnezeu, am turnat opt grupuri. Îmi pare rău de tata…n-am ascultat…să vă ierte Dumnezeu, să mă iertaţi şi voi” au fost ultimele lui cuvinte. Într-o groapă provizorie, acoperiţi cu frunze au sfârşit şi cei doi ofiţeri. Întâmplarea i-a marcat pe luptători, restul zilei scurgându-se într-o linişte deplină, fiecare cu gândurile lui. Spre seară au trecut în Langa, după care au trecut creasta, iar pe sub ,,Vânturătoare” au ajuns la Runcu, spre dimineaţă.  La izvorul cunoscut de ei îi aşteptau  Ghiţă şi Fileru. Şi-au povestit întâmplările ultimelor zile.  Vasile Motrescu, bucovineanul, a rămas cu ei.  Grupul celor trei  era instruit de Securitate să-i prindă pe luptătorii din Munţii Făgăraşului, Grupul Gavrilă şi Grupul Arnăuţoi. Aveau arme, stricnină, somnifere, sfoară, foarte multă sfoară. Scopul lor era să se înfiltreze în grupurile partizanilor, să le câştige încrederea, apoi să-i toarne la Securitate sau să-i împuşte direct.

Ion Gavrilă Ogoranu despre Vasile Motrescu

,,Vasile Motrescu avea vreo 26-27 de ani când a apărut în Munţii Făgăraşului alături de ofiţerii de securitate.  Avea 2 copii şi făcea parte din grupul Cenuşe. După distrugerea grupului a rămas singur. Bolnav este dus la Securitatea din Bucureşti care l-a adăugat bandei.  Vasile a mai rămas  alături de Moşu şi Leu, ceilalţi plecând pe alt traseu, vreme  de 2zile, după care a plecat, predându-se la Securitate în Făgăraş. Le-a spus securiştilor că au fost desconspiraţi, iar ceilalţi trei au fost ucişi.  A fost dus de Securitate la faţa locului, însoţit de două campanii de ostaşi, unde au găsit trupurile  celor trei îngropate provizoriu.  Plecat în Bucovina, Vasile Motrescu s-a retras în munţi unde şi-a format un grup de luptători.  Trei ani a dat de furcă Securităţii, iar mai apoi a fost răpus, prin trădare” Ion Gavrilă Ogoranu.  Vasile Motrescu a fost un ţăran simplu, din Bucovina, cu o inteligenţă nativă de excepţie. A luptat pentru întregirea ţării, în al doilea război mondial, cu Divizia 4 Vânători de Munte, în Caucaz şi în Crimeea. În iulie 1944, pe când era staţionat în Basarabia, la Cetatea Albă, primeşte un concediu de 15 zile, dar nu poate merge în comuna sa natală, Vicovu de Jos, aceasta fiind sub ocupaţie militară sovietică. Se încadrează voluntar într-o unitate de luptă din Bucovina, aflată sub comanda Marelui Stat Major al Armatei Române. Se înscrie, alături de mii de bucovineni, în Centrul de instrucţie de la Sadova, unde erau pregătiţi viitorii partizani antisovietici pentru rezistenţa din munţi. În septembrie 1944, NKVD-ul desfăşoară ample acţiuni de lichidare a grupurilor de partizani şi a Batalionului Fix Bucovina. Cei prinşi dispăreau fără urmă sau erau trimişi în Siberia, de unde nu s-au mai întors. Vasile Motrescu s-a refugiat în pădure, reuşind să scape. În iunie 1945, se întoarce acasă, se căsătoreşte şi are doi copii, o fată şi un băiat. În 9 aprilie 1949, Motrescu află de la un prieten al său că toţi cei care trecuseră pe la Centrul de Instrucţie Sadova urmează să fie arestaţi. Fuge din nou în pădure şi i se alătură unui vechi combatant antisovietic, Constantin Cenuşă. Supravieţuiesc cu sprijinul ţăranilor, al pădurarilor şi al ciobanilor. În 28 iunie 1951, fiind bolnav, Motrescu se predă, în urma unor promisiuni ale comuniştilor că va fi iertat. Avându-l în mână, Securitatea îl trimite cu un grup de falşi partizani în Munţii Făgăraşului, cu scopul lichidării grupului de rezistenţă anticomunistă condus de Ion Gavrilă Ogoranu. Nu-şi poate trăda fraţii de luptă şi idealuri, avertizându-i asupra diversiunii securiste. Dându-şi seama că va fi pedepsit pentru cele întâmplate, fuge din nou în pădure, alegând libertatea. Luptă  ba singur, ba alături de gruparea lui Gavril Vatamaniuc. Securitatea l-a urmărit în permanenţă. În vara anului 1954, soţia luptătorului, Maria Motrescu, era purtată prin munţi şi obligată să-şi strige soţul. Vasile Motrescu îi dezarmează pe securişti şi le ţine o predică usturătoare. La scurt timp, trimite o scrisoare autorităţilor în care le cere eliberarea deţinuţilor politic şi cere sistarea campaniei de colectivizare forţată. În urma trădării, în ianuarie 1955, trupele de Securitate depistează bordeiul partizanilor de la Bâtca Corbului. Pentru a scăpa din încercuire, sunt nevoiţi să apeleze la arme, împuşcând în legitimă apărare trei ostaşi şi un câine de urmărire. Trupele de Securitate reuşesc capturarea camarazilor lui Motrescu, astfel încât acesta rămâne singurul partizan liber. La sfârştul anului 1955 ajunge la familia Gavril şi Valerica Sfichi, care aceptă să-l găzduiască timp de doi ani şi jumătate. Cade prin trădare. Este executat prin împuşcare în 29 iulie 1958. Avea dosr 38 de ani. În urma lui a rămas un model de trăire, atitudine şi rezistenţă românească. Este un martiriu românesc, care a încununat viaţa sa. Parte din gândurile şi versurile sale au fost găsite în jurnalul său, care a fost confiscat de Securitate şi scos la lumină după accesul la Arhive. Copiii lui Vasile Motrescu, George și Sofia, nu au avut voie să studieze mai mult de 4 clase primare, mama i-a fost condamnată la 20 de ani închisoare, fratele său Gheorghe s-a întors paralizat de picioare din pușcărie.

 Motrescu a fost trădat

După ce revine în sat, Vasile  Motrescu  se ascunde pe la cunoscuţi până în 1958, când este ridicat de la ultima gazdă, Valeria şi Gavril Sfichi, din Gălăneşti. El a fost trădat de altă gazdă la care înnoptase, Nicolai Calancea a Mâţului. Valeria Sfichi relatează episodul arestării: „În noaptea de 13/14 ianuarie1958, pe la orele 10 seara, eram culcaţi. Câinele a început să latre insistent. Soţul meu, Gavril, a ieşit afară şi a văzut curtea plină de securişti. Casa era înconjurată. Vreo 10-12 inşi, în haine civile, au intrat la mine în cameră. După ce am aprins lampa, m-au întrebat:

-Vasile este aici?
-Da.
-E înarmat?
-Nu are nici un fel de armă la dânsul.
Vasile Motrescu, aflat în cămăruţa alăturată, a auzit discuţia, şi-a dat seama ce se întâmplă şi a ieşit afară.
-Unde-i arma?
-Nu am armă la mine, decât un cuţit de tăiat pâine.

I-au făcut percheziţie, l-au legat cu o bucată de frânghie, cu mâinile la spate şi ne-au luat pe toţi trei.” (Adrian Brişcă, O zi din viaţa unui partizan. III, în A.T., nr. 4/1994, pp. 111-112)

În sentinţa   dată în  1956, era condamnat la moarte prin împuşcare. A fost executat  pe 29 iulie 1958, la Penitenciarul din Botoşani. Vasile Motrescu notase cîndva pe filele unei cărţi : „Sub umbra morţii, pe stânca goală, în genunchi, în lacrimi m-am rugat pentru copii, de mila lor şi pentru mult iubitul sat. Doar moartea în faţă m-a privit şi-a spus că niciodată nu am să ajung să-mi văd copiii şi pe iubitul tată. Dar eu i-am spus cu hotărâre, cu fruntea în sus, senină, de-o fi să mor, şi mort mă duc în dulcea Bucovină”.

Vatamaniuc din Bucovina

La comemorarea eroilor anticomunişti din Ţara Făgăraşului de la Crucea de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus din iulie 2011a participat şi Gavril Vatamaniuc, şeful grupului deluptători anticomunişti din Bucovina.  Era primul an în care a ţinut să fie alături de camarazii lui la acest eveniment din inima Ţării Făgăraşului. Avea 92 de ani. Îmbrăcat în frumosul port popular bucovinean, a urcat la microfonul de la Academia de la Sâmbăta. Dar n-a avut nevoie de vreo amplificare a vocii pentru că timbrul său era la fel de hotărât şidur  precum era în anii tinereţii când a fost hăituit prin Munţi de Securitate.   ,,Am condus grupul de partizani din Bucovina. La 18 ianuarie 1955 am fost atacaţi. Securitatea l-a luat pe Motrescu Vasile care a fost la mine în grup. Scopul Securităţii a fost de   a prinde Grupul Gavrilă din Muncţii Făgăraşului. În loc să ajute Securitatea, el i-a ajutat pe făgărăşeni. Pentru aceasta a fost executat. Am venit aici să cer ca Făgăraşul să se înfrăţească cu Suceava prin sîngele lui Motrescu. A fost un erou în apărarea ţării. Aşa cum a fost maiorul Dabija, cel care a fost executat deşi a fost decorat de două ori cu Crucea Mihai Viteazu, dar a fost acuzat că face parte din Mişcarea Legionară. În Munţii României au activat 3000 de partizani. România trebuie să se trezească“ a spus în 2011  luptătorul Gavril Vatamaniuc. (Lucia BAKI)