2408. Este numărul de semnături strânse de la cetăţenii Făgăraşului prin campania civică al cărei scop este anularea taxei de salubritate adoptată de Municipalitate la valoare de 13 lei/lună pentru persoanele fizice. Dar campania continuă. Campania iniţiată de doi făgărăşeni tineri, Alin şi Mihaela Chiliman, s-a întins pe parcursul a doar 10 zile, timp în care făgărăşenii s-au implicat ca niciodată până acum. Şi asta chiar dacă iniţiatorii s-au bazat pe reţelele de socializare, dar şi pe nemulţumirile făgărăşenilor. Miercuri, 27 martie 2019, iniţiatorii Alin şi Mihaela Chiliman însoţiţi de doi dintre voluntarii campaniei, Marin Cruceru şi Alice Chiujdea, au depus la Registratura Primăriei Făgăraş documentaţia prin care speră ca doleanţele făgărăşenilor să fie analizate şi puse în aplicare de aleşii locali, primarul Făgăraşului şi Consiliul Local Făgăraş. Contestaţia semnată de cei doi iniţiatori însoţită de 3 dosare cu semnăturile făgărăşenilor în număr de 2408 au fost predate cu proces verbal la Registratură, când s-a primit numărul de înregistrare 38.657/27 martie 2019.
Ce cer făgărăşenii, semnatari ai Contestaţiei
,,Am aflat de taxa de salubritate în data de 23 februarie 2019. Nu am participat la dezbaterea publică pentru că nu am ştiut despre organizarea ei. Mulţi făgărăşeni, ca şi mine, n-au ştiut şi deci n-au participat. S-a luat decizia cu 30 de persoane care au fost la acea dezbatere. Vorbind cu cei care au participat am aflat că nici măcar n-au fost lăsaţi să vorbească, să-şi spună punctul de vedere. 13 lei/persoană este o valoare foarte mare pentru Făgăraş, un oraş în care salariul este cel minim pentru majoritatea cetăţenilor. În plus, la Braşov taxa este de 9 lei, la Sibiu de 8 lei, la Cluj de 7,03 lei, în condiţiile în care aceste oraşe sunt mult mai dezvoltate decât Făgăraşul, locuri de muncă, salarii mai mari, nivelul de trai mult mai ridicat. Atunci ne-am tot gândit ce putem face pentru ca această taxă să fie redusă pentru a putea fi plătită de toţi făgărăşenii. Pentru că la această valoare vor exista, în timp, multe executări silite. Trebuie să spun că noi, eu şi soţul meu, ne permitem să plătim, dar ce fac ceilalţi făgărăşeni, familiile cu 3,4 5, copii? Nu suntem implicaţi politic şi nu avem niciun interes în această campanie. Trăim în Făgăraş şi ne pasă, este singurul motiv” a explicat Mihaela Chiliman susţinută de soţul ei, Alin Chiliman. Aşa s-a ajuns la contestaţie şi la campania de strângere de semnături.
- ,,Contestaţie împotriva Deciziei de Impunere în vederea stabilirii cuantumului taxei speciale de salubritate pentru utilizatorii casnici, care să anuleze HCL nr. 4 din 30 ianuarie 2019”.
- Motivele invocate de contestatari privesc în primul rând faptul că dezbaterile publice anunţate doar pe site-ul Primăriei Făgăraş n-au ajuns la cetăţenii municipiului astfel că ei n-au fost informaţi prompt pentru a participa la acestea în număr cât mai mare. Ei cer, prin contestaţie, ca astfel de dezbateri publice ce privesc decizii importante pentru cetăţenii plătitori de taxe şi impozite să fie astfel anunţate încât să fie accesibile, prompte şi cu o totală transparenţă.
- Iniţiatorii cer anularea taxei speciale de salubritate de 13 lei/persoană/lună în cazul persoanelor fizice întrucât ,,valoarea este mult prea mare pentru toţi cetăţenii Făgăraşului”.
- ,,Stabilirea unei noi dezbateri publice pentru reanalizarea taxei speciale de salubritate /persoană fizică şi stabilirea unei taxe posibile la plată pentru toţi cetăţenii municipiului”.
- Iniţiatorii cer ca această taxă să rămână la nivelul celei dinaintea majorării.
- Copiii sub 7 ani să nu fie incluşi la plata acestei taxe, iar copiii de la 7 la 14 ani să plătească doar 50% din valoare, iar la declaraţia de impunere să fie ataşat un act doveditor al vârstei şi adresei.
Au stat de vorbă cu primarul Făgăraşului
După depunerea documentaţiei la Registratură, iniţiatorii au vrut să stabilească o întâlnire cu primarul Făgăraşului. Cei patru reprezentanţi ai celor 2408 făgărăşeni au stat de vorbă cu edilul şef al Făgăraşului preţ de aproape o oră. Ce urmează şi ce s-a discutat la această întâlnire puteţi citi în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Făgăraş de marţi, 2 aprilie a.c. (Lucia BAKI)