Ultimul şuierat de tren în  Gara Victoria, la vizita lui Nicolae Ceauşescu. Reportaj în oraşul construit cu lopata, roaba şi hârleţul

•  Anul 1939 a marcat primii paşi spre înfiinţarea combinatului chimic şi a oraşului Victoria
•  Gara Victoria a funcţionat timp de trei decenii
•  Primele trenuri de pe ruta Ucea-Victoria aveau vagoane  cu bănci de lemn 
•   Ultimele trenuri  de persoane care au  ajuns la Victoria  au fost la vizita lui Nicolae Ceauşescu, în 1982, când au fost aduse peste 3500 de persoane numai din Braşov
•  Nemţii de la Ferrostaal din Essen au construit fabrica chimică, iar casele din oraş au fost edificate după proiecte ruseşti
•  

  

  

  

  

  

  

  1000 ha  de teren au fost expropriate pentru edificarea investiţiei de la poalele munţilor

 Certificatul de naştere pentru oraşul Victoria a fost completat în noiembrie 1949.  Era imaginea unui  oraş staţiune, cu case viu colorate,  cu balcoane  dantelate din  lemn şi ferestre mari şi luminoase. Cam aşa era  prezentat noul oraş muncitoresc de la poalele Făgăraşilor  într-un articol din ziarul Scînteia de la acea vreme. Ion Leonte  publica la 21 iunie 1959  în ,,Drum Nou” şi apoi în  ,,Luceafărul” la 1 mai 1960,  o   poezie dedicată noul oraş. Oraşul Victoria a fost edificat pe locuri neumblate, pe pădure aşa cum au fost şi Motru sau Dej. La recensămîntul de la 1 iulie 1968 Oraşul Victoria avea 7.107 locuitori, iar Făgăraşul 23.940 aproximativ egal cu Săcele- 23.537 locuitori. Colonia Ucea a fost transformată în Oraşul Victoria prin Decretul 467 din 12 noiembrie 1954 al MAN.   Dumitru Mihăescu a fost primul preşedinte al Sfatului Popular, un laborant al combinatului în vîrstă de 35 de ani originar din judeţul Dîmboviţa, comuna Bezdeal.  Când se vorbea de naşterea   noului  oraş muncitoresc   Victoria, se ştergea din actele oficiale Colonia Ucea, denumire care   a rămas însă mult timp în memoria localnicilor care munceau în fabrica chimică edificată  de nemţii de la Ferrostaal din Essen. Pe uşor 5000 de localnici intrau zilnic pe poarta fabricii. Cei din satele din împrejurimea  fabricii veneau cu trenul, alţii cu bicicletele, iar mulţi alţii  pe jos.  Erau trenuri cu vagoane din lemn în care erau  aşezate băncuţe de lemn.  Erau insuficiente locurile din vagoane, astfel că mulţi navetişti mergeau în picioare.  Trenul pleca din Gara Ucea  dis de dimineaţă pentru a ajunge muncitorii la programul de lucru.  Pe traseul Ucea- Fabrica Ucea erau   câteva staţii. Una dintre ele era  Gara Victoria, iar   ultima era poarta III a fabricii, pe unde se intra în schimb. Gara Victoria, o clădire impozantă,  a funcţionat peste trei decenii, iar trenurile care poposeau aici erau de marfă cele mai multe, dar şi unul personal care transporta navetiştii. Ultimul şuerat de tren în Gara Victoria s-a auzit în 1982. De atunci s-a aşternut liniştea peste oraşul Victoria,  şuierul locomotivelor  CFR fiind înlocuit cu claxoanele autobuzelor.

Exproprieri prin decret regal

S-au păstrat puţine informaţii despre Gara Ucea şi despre anii în care a funcţionat transportul pe calea ferată Ucea-Gara Victoria.  Mai vorbesc astăzi despre  activitatea feroviară din această parte a Ţării Făgăraşului  angajaţii care au lucrat la   CFR Ucea, dar şi aceştia au mai uitat multe din detalii. Şi în singura  Monografie a  Oraşului Victoria  realizată de  inginerul Dumitru Ioan Gheorghe  sunt puţine informaţii despre calea ferată Ucea-Victoria şi despre Gara Victoria. Aşa cum titrează autorul monografiei, acesta ar fi identificat în arhivele Combinatului Chimic Victoria cîteva însemnări legate de anii de început ai investiţiei CFR. Astfel că  autorul a descoperit un Decret purtând data de  7 octombrie 1939  şi care prevedea  construirea liniei de cale ferată Ucea Fabrică din judeţul Făgăraş.  Decretul era semnat de regele Carol al II-lea, Argetoianu- preşedintele Cabinetului de miniştri, Ghelmegeanu- ministrul Lucrărilor Publice, Iamandi- ministrul Justiţiei, Constantinescu- ministrul de Finanţe şi Slăvescu- ministrul MapNL. La  articolul II din Decret era specificat. ,,Institutele de binefacere, culturale, de artă sau religioase, care sînt persoane juridice de drept public  sînt autorizate să cedeze sau să pună la dispoziţiea  Regiei Autonome CFR terenurile necesare.  În acest decret nu se specifică suprafaţa de teren necesară pentru construcţia căii ferate de acces şi nu se vorbeşte nimic despre terenul necesar construcţiei şoselei de acces. Cu o lună mai târziu, la  5 noiembrie 1939,   Societatea Ferrostaal recomandă Direcţiei Chimice Militare  următoarele: să se expropieze pentru şosea şi calea ferată o fâşie de teren  cu o lăţime de 100 metri,   pe baza planurilor trimise anterior, aşa cum se arată în Dosar 1432/1939 aflat în arhiva Combinatului” scrie Dumitru Ioan Gheorghe, autorul Monografiei Oraşului Victoria.

Nu s-au păstrat documente despre Gara Victoria

Decret regal Pentru edificarea fabricii chimice şi a oraşului s-a recurs la o serie de exproprieri, terenurile fiind luate  de la proprietarii din satele Ucea, Corbi, dar şi de la composesoratele care funcţionau în zonă.  În privinţa exproprierilor legate de edificarea căilor ferate şi a gării nu s-a găsit niciun document oficial în arhivele vremii.  Cel puţin aşa explică ing. Gheorghe în monografia sa. ,,N-am  identificat în   arhive niciun  un Decret regal pentru aexpropirerea  suprafeţei de teren necesară construcirii liniei ferate. Suprafaţa de 936.057 mp pentru care nu am găsit acte de expropriere,   corespunde cu suprafaţa de teren pe care s-au construit şoseaua şi calea ferată de acces. În prezent (n.r. 12 martie 1971), nici calea ferată, nici şoseaua nu mai sunt în proprietatea celor ce le-au construit. Şi firesc este ca terenul respectiv să aparţină noilor proprietari” a   specificat autorul monografiei. Suprafaţa totală de teren  ce aparţine de oraşul Victoria este în suprafaţă de 9.833.722 mp,  suprafaţă confirmată de Cartea funduară Făgăraş la acea vreme.

Vizita lui Ceauşescu a marcat desfiinţarea Gării Victoria

,,Ultimul tren de persoane care a oprit în Gara din Victoria a fost în anul 1982 cînd  Nicolae Ceauşescu a venit în vizită de lucru la Combinatul Chimic Victoria. Nu pot uita ziua respectivă pentru că au venit în oraş  în acea zi  două trenuri cu câte 16 vagoane.  Până în ziua respectivă nu am văzut trenuri aşa de  lungi. M-am şocat când au oprit în  Gara din Victoria.  Fiind foarte lungi  un tren a oprit în zona Pieţii. Aceste trenuri s-au format special din Braşov şi ne-au anunţat prin staţie că vor ajunge în Gara Victoria. Vagoanele erau încăpătoare,  aveau, cred, vreo  100 de  locuri numerotate. Atâta lume a fost adusă  atunci la Victoria încât  în tren au fost şi persoane  care au stat în picioare. Peste 3.500 de oameni au fost aduşi de la  Braşov  cu cele două trenuri. Îmi aduc aminte că l-au  întâmpinat cu aplauze pe răposatul” îşi aminteşte  Gheorghe Aconstantinesei de 74 de ani, fost impegat de mişcare în Gara din Victoria.

Militarii au construit Gara din Victoria

Se pare că gara din Victoria a fost construită  de militari odată cu deschiderea şantierului pentru edificarea oraşului muncitoresc.  Erau anii în care clădirile din lemn  din colonia Ucea au fost înlocuite treptat cu altele din cărămidă după modelul rusesc. Amplasamentul a fost bine ales, în zona sudică a coloniei, unde era pădure.  Primele clădiri edificate  aici au fost gara şi spitalul.   ,,Clădirea Gării din Victoria s-a construit în anul 1950, odată  cu liniile  ferate. Regimente întregi de militari au pus umăr   la umăr şi au construit această clădire şi calea ferată. În Gara Victoria s-au construit cinci linii de cale ferată,  una  din ele făcea  legătura cu  Gara Ucea de Jos, iar alta  cu combinatul chimic.  În clădirea gării erau două birouri, caserie, hol şi o imensă sală de aşteptare. Imediat după ce s-a renunţat la transportul de persoane sala de aşteptare a fost recompartimentată şi s-au amenajat două locuinţe de serviciu. În 1970 am venit ca impegat de mişcare la Gara Victoria prin transfer  de la Braşov.  Aşa am primit o locuinţă de serviciu în Gară unde am locuit 20 de ani împreună cu familia. Era o zonă total izolată, în jurul gării era pădure. Îmi aduc aminte că am defrişat locul şi în apropiere de gară ne-am făcut  grădină de legume. Nu existau trotuare şi nici iluminat public. Am locuit în apartamentul din Gara Victoria pînă am ieşit la pensie, în 1995, an în care am eliberat locuinţa.  Primii şefi la Gara Victoria au fost: Urcan Augustin, Ionel Dumitru, Vasile Oprea şi Ilie Niţă” a mai povestit Ion Aconstantinesei.

Calea ferată era baza transporturilor

,,În  perioada 1970 – 1980 industria chimică o ducea foarte bine. Fabrica de la Victoria lucra la maxim şi avea mii de angajaţi.  Trenurile veneau şi plecau din Gara Victoria non-stop. Căile ferate erau baza transportului. Toate magazinele şi fabricile din oraş erau aprovizionate cu trenul. Făina pentru fabrica de pîine ajungea în gară, iar angajaţii veneau şi preluau marfa. Vagoane cu mobilă,  materialele de construcţii pentru blocurile din zona Pieţii au fost transportate cu trenul. Pentru CAP-urile din zonă  se aduceau  îngrăşăminte şi cartofi.  Aveam activitate şi răspundere mare. Eu am lucrat ca magazioner, impegat de mişcare şi   lucrător în staţie.  Salariul nu a fost mare, în 1970 aveam un salariu de 1.200 lei/lună. Toate vagoanele care ajungeau în gară  trebuiau cântărite, verificam sigiliile, făceam probe de frâne, completam fişele pentru fiecare transport, cu intrarea şi ieşirea din Gara Victoria şi notam kilometri parcurşi.  În cazul în care trenul staţiona în gară peste noapte şi era încărcat răspundeam de marfa din el. Pe lângă aprovizionarea oraşului,  transportul pe căile ferate se făcea pentru  combinatul chimic. Zeci şi sute de vagoane plecau încărcate cu metanol, clei, alcool, formol spre Gara Ucea” relatează fostul impegat de mişcare.

Centrala nucleară de la Corbi

Când s-a vorbit despre proiectul construirii unei centrale nucleare în zonă,  s-a analizat şi proiectul de construire de  noi linii ferate. ,,La noi în zonă s-a dorit construirea centralei nucleare. Au fost multe discuţii la acea vreme. Arhitecţii aduşi în zonă  discutau să construiască alte căi ferate, însă două dintre ele să traverseze satul Corbi. Cam acolo era şi amplasamentul centralei nucleare. După o vreme s-a renunţat la toate aceste proiecte” a mai  spus Aconstantinesei Gheorghe.

Naveta doar cu trenul

Şi alţi localnici care au călătorit cu trenul pe ruta Ucea-Victoria îşi amintesc despre Gara Ucea. ,,Aveam 9 ani cînd am călătorit pentru prima dată cu trenul personal. Împreună cu mama, am plecat să o vizităm pe sora mea în Govora.  Am plecat cu trenul din Gara Victoria spre Ucea, iar de acolo spre Sibiu.  Pentru  Govora  nu exista linie directă, iar  la Podul Olt a trebuit să schimbăm trenul. Îmi aduc aminte că am aşteptat câteva ore bune  în Gara de la Podul Olt, într-o sală de aşteptare care era mică şi friguroasă.  Ştiu că trenul de persoane circula de la Victoria la Ucea  în perioada 1950 – 1960. Pe vremea respectivă nu exista alt mijloc de transport, iar naveta se făcea cu trenul. Majoritatea  muncitorilor de pe sate veneau pe jos la combinat. Casa de bilete  din incinta Gării a funcţionat pînă în anul 1984” a spus Victor Zamfirescu, fost viceprimar  al oraşului în perioada 1979-1983 şi  primar la Victoria în perioada august 1988-26 decembrie 1989.

Locomotive Diesel nemţeşti

,,27 de ani am fost mecanic de  locomotivă şi am făcut traseul din Gara Victoria pînă în Gara Ucea de mii de ori.  Am transportat persoane, dar şi mărfuri. În 8 martie 1963 m-am angajat la Combinatul Chimic Victoria şi un an mai tîrziu am urmat cursurile pentru şcoala de  mecanici de  locomotivă diesel  şi abur din Cluj. După ce am absolvit cursul am dat examen la regionala CFR Braşov pentru obţinerea autorizaţiei de circulaţie pe liniile  ferate. În 1964 eram autorizat şi am început activitatea, transportam persoane, dar şi marfă.  Sute de  localnici care munceau în combinat făceau naveta cu trenul.  Pentru fiecare schimb, aduceam navetiştii din Gara Ucea la Victoria. Trenul avea staţii în oraş, în gară şi la combinat,  la poarta III. În 1964 Combinatul chimic avea două locomotive diesel nemţeşti de capacitate mică aduse de nemţi imediat după război. Pentru buna desfăşurare a activităţilor, combinatul a mai  închiriat o locomotivă cu abur de la Depoul Sibiu pentru a asigura transportul călătorilor” a spus Ion Neamţu, mecanic de locomotivă.

Căile ferate uzinale ale fabricii chimice

Fabrica chimică avea o secţie destinată transportului pe cale ferată, aşa numitul CFU. Ioan Neamţu a lucrat la acest sector al combinatului ca mecanic. ,,Peste 100 de muncitori deserveam secţia CFU, oamenii erau împărţiţi în echipe de manipulanţi şi echipe de întreţinere. Angajaţii combinatului munceau în trei schimburi  pentru că toate secţiile funcţionau la capacitate maximă: metanol I, răşini,   fabrica VII şi fabrica IV.  Se transportau pe calea ferată toate produsele fabricii şi erau cantităţi foarte mari.  Locomotivele erau  erau mereu în mişcare” a mai spus Ion Neamţu.

,,Nu se mai aude trenul în gară”

,,Este trist pentru că nu se mai aude trenul în Gara Victoria. Aveam un sentiment plăcut cînd auzeam şuierul trenului. Mă întîlnesc cu foştii colegi de muncă şi ne amintim de forfota care era în fabrică şi în oraş.  Astăzi nu avem decât  să vorbim de sărăcie şi de situaţia critică a combinatului.  Zilnic parcurgeam zeci de kilometri pe căile ferate de la Ucea de Jos pînă în  Gara Victoria şi din Gara Victoria pînă Combinat. Acum, din păcate,  foarte rar se mai circulă pe aceste rute. După 1965 s-a renunţat la trenul de călători, iar navetiştii faceau naveta cu autobuzele de la IRTA” îşi aminteşte fostul mecanic,  Ion Neamţu. Primii mecanici de locomotivă care au lucrat la Combinatul Chimic Victoria au fost: Fraţii Dobrin Niculae şi Dumitru, Șerbu Vasile, Dobrin Victor din localitatea Arpaşul de Jos şi Ion Neamţu din Victoria.

Şi elevii făceau naveta cu trenul

,,În perioada 1955 – 1957 eram elev la şcoala profesională din Victoria şi când nu stam la internat mergeam de la  Voila, cu trenul.  Din gara Ucea luam trenul până la Victoria.  Din Gara Ucea se forma o linie de cale ferată uzinală care era exploatată de combinat. Trenul de  persoane circula zilnic pe ruta Gara Ucea – Gara Victoria – Combinat pentru că transporta elevii şi navetiştii care munceau în fabrică. În 1955, cele 3 – 4 vagoane de călători erau neîncăpătoare. În vagon existau bănci din lemn pentru  30 – 40  de persoane,  dar în tren erau sute de persoane pentru că lumea sta în picioare şi pe scara trenului. Îmi amintesc că prima haltă era în Ucea de Sus, apoi în Victoria în drept cu fabrica de pâine, următoarea în centrul oraşului şi apoi Gara din Victoria. În  perioada 1955 – 1957 în zona gării era pădure, tufişuri. Erau două construcţii, spitalul şi gara” a spus Bucelea Ioan de 77 ani, Făgăraş.

Fabrica a fost construită cu lopata, hârleţul şi roaba

 Fabricile Ucea au fost construite de firma germanã Ferrostaal din Essen Germania începînd cu anul 1939. ªantierul de la Ucea a fost însã închis cu ocazia evenimentelor de la 23 august 1944. Activitatea a fost dificilã, spun documentele vremii, pe de o parte þinînd cont de munca ºantierelor, dar ºi din cauza rãzboiului. ,,Terenul era mlãºtinos. S-a lucrat cu târnãcopul, hârleþul, lopata, cãruþa ºi roaba. Umblam cu opinci sau cu picioarele goale. Adãpostul nostru, când luam masa, era sub un brad; vara mai mergea cum mergea, dar iarna era greu, foarte greu. Mergeam acasã prin zãpadã, pânã în comunele de unde eram fiecare. Am început sã ne facem bordeie în jurul fabricii ºi alte adãposturi, cum puteam fiecare” povestea Ion Polmolea din Viºtea de Sus, muncitor pe ºantierul combinatului. Hrana, cazarea ºi salarizarea ºantieriºtilor au fost vitrege. ,,Muncitorii sînt adãpostiþi în bãrãci prin care suflã vîntul, fãrã cazarmament, cu paturi suprapuse, din care nu lipsesc ploºniþele ºi pãduchii” se arãta într-o corespondenþã a vremii.

S-a lucrat cu prizonierii de rãzboi şi cu evreii

 Pe ºantier au existat prizonieri ºi un detaºament de evrei. ,,Lagãrul posedã un medic evreu cu gradul de plt. T.R. care se îngrijeºte în de aproape atât de trupã cât ºi de prizonieri. Prizonierii sânt plini de paraziþi cu toate mãsurile luate de medic (arderea paielor la 3-4 zile ºi baie). Apa se aduce de la 500-600 m depãrtare cu douã butoaie mici care nu sunt suficiente. Dacã Intreprinderea nu se îngrijeºte de trupã ºi de prizonieiri sã fie ridicaþi ºi daþi altei intreprinderi pentru lucru” se aratã într-un raport al Marelui Stat Major întocmit dupã o inspecþie fãcutã la lagãrul de prizonieri ºi la trupa de pazã de pe ªantierul Ucea-Fãgãraº. Despre detaºamentul de evrei se vorbeºte ºi într-o adresã a Direcþiei Fabricilor Ucea cãtre RA-CFR: ,,Medicul ºanrierului Fabricilor Ucea ne semnaleazã cã pe ºantier s-au ivit cazuri de pediculozã între lucrãtorii evrei, epidemie ce persistã. Nu este exclusã nici o epidemie de tifos exantematic printre lucrãtorii evrei pentru cã ei sunt subnutriþi, expuºi rãcelii, nu au rufe de corp pentru schimburi ºi nici încãlþãminte” col ing. (ss) Ion Ioniþã.  Construirea oraºului a fost strîns legatã de combinatul chimic, intreprinderea care dateazã încã din anul 1938. La vremea aceea, când rãzboiul al doilea mondial bãtea la uºã, guvernanþii au iniþiat proiectul de edificare a unei fabrici chimice la Ucea care sã producã pulberi explozive. Aveau deja ca exemplu o fabricã similarã care era în plinã dezvoltare la Fãgãraº, ,,Fabrica de explozivi ENA” care se afla la al 16-lea an de activitate. Alegerea locului în care sã se edifice o nouã fabricã n-a fost greu de realizat astfel cã singura opþiune a fost la poalele Munþilor Fãgãraº, pe raza comunei Ucea. S-au întrecut în oferte firme din Germania, SUA, Anglia, România, dar Societatea Ferrostaal AG din Essen, Germania, a fost desemnatã pentru construirea Fabricilor Ucea, aºa cum a fost denumitã investiþia. Lângã fabricã s-a edificat apoi o colonie pentru muncitori, militari ºi specialiºtii care lucrau în intreprindere. Dupã 1944 însã colonia s-a extins înspre satele din jur formîndu-se o întreagã localitate cu locuinþe ºi utilitãþi. Abia în 1954 Colonia Ucea a devenit Oraºul Victoria, cel în care astãzi convieþuiesc peste 7.000 de locuitori.

Nemţii din Essen au edificat Fabricile Ucea
 

Societatea Ferrostaal A.G. din Essen a avut douã variante pentru construirea Fabricilor Ucea, îngropatã sau camuflatã, dar a fost aleasã ultima þinând cont de costurile investiþiei. Primul director al ºantierului a fost ing. colonel Ion Ioniþã care a avut rolul de a analiza terenurile din mai multe zone împreunã cu nemþii de Ferrostaal. Astfel Valea Strîmbei, Ucea Mare, Rãºinari, Brãteiul pentru Nitrocelulozã ºi acid azotic, Podeiul, Trestioara, Valea Rîºnoavei, ªopa pentru Pulberi au concurat pentru amplasarea fabricilor, dar a fost aleasã Ucea Mare. Iar pentru camuflajul fabricii ce urma sã fie construitã pãdurea era elementul de bazã, caz în care 450 jugãre de pãdure au fost  asiguraþi pentru suma de 4 milioane de lei la firma Asigurarea Româneascã ºi reasiguratã la cele mai mari societãþi de reasigurare din Germania, Italia ºi Elveþia. Constructorii au recurs ºi la plantarea tuturor poienilor din zonã care însumau 150 hectare astfel ca pãdurea sã fie bunã pentru camuflarea instalaþiilor.

 Exproprierea

Numai că situaţia n-a fost atât de simplă pe cum se părea. Terenurile afectate de construcţii aparţineau proprietarilor de composesorate, iar utilizarea lor putea fi făcută doar prin expropriere.        Exproprierea terenurilor s-a făcut în două etape. În prima etapă s-a expropriat terenul pentru construirea Fabricilor Ucea şi căilor de acces, iar în etapa a doua s-a expropriat terenul pentru construirea oraşului muncitoresc Ucea.  Pe lîngă suprafaţa expropriată s-a mai cerut atunci (n.r. 5 noiembrie 1939) exproprierea versantului de vest al pârâului Ucea  pentru amplasarea  uzinelor,  transformatoarelor, a casei  de reglare a gazului metan, sanatoriul pentru lucrărtori şi funcţionari.   Exproprierea la vest de pârâul Ucea nu s-a aprobat. La data de 3 august 1940 s-a emis Decretul de expropriere a terenului necesar construririi Fabricilor Ucea şi a celor două căi de acces, şoseaua şi calea ferată. Suprafaţa expropriată a fost de 462 hectare. Decretul pentru exproprierea terenului necesar construirii oraşului muncitoresc Ucea s-a dat în anul 1951, la 22 februarie şi a fost semnat de  (ss) C.I. Parhon (ss) Marin Floare Ionescu Vicepreşedinte,  Cons. de Miniştri şi Ministerul Metalurgiei şi Industriei Chimice (ss) Chivu Stoica, Ministrul Agriculturii- (ss) V. Vaida, Ministrul Justiiei- (ss) Stelian Niţulescu.

Suprafeţele afectate de investiţie
 

Conform datelor de la Cartea Funduară Făgăraş, oraşul Victoria posedă următoarele terenuri:
-Suprafaţa totală oraş şi combinat: 983 hectare 3722 mp
– Suprafaţa oraşului Victoria 496 ha 5422 mp
-Suprafaţa Combinat Chimic Victoria 486 ha 8300 mp
– Suprafaţa construită a oraşului Victoria 110 ha din care 33 ha zone verzi
– Suprafaţa străzi în oraş 7 ha
-Suprafaţa liberă (construibilă) 320 ha 6222 mp
-Suprafaţa zone industriale exceptînd combinatul (PTTR, spital, complex, şcoli, şantier, etc) 58 ha 9200 mp.

Documente păstrate şi azi
 

     Actele care se referă la exproprieri au fost menţionate la vremea respectivă în presă. În ziarul ,,Ardealul” nr. 233 din 17 octombrie 1939 s-a publicat un deceret pentru expropriere a 141.795 mp de la Ucea de Sus şi Ucea de Jos. Şi Decizia fostei Curţi de Apel Braşov nr. 171/1941 pentru exproprierea suprafeţei de teren 424.0297 mp a fost publicată. Un exemplar al acestei decizii a fost păstrată la arhiva oraşului prin aportul av. Nicolae Bozonea din Feldioara. De asemenea Decretul nr. 28/1951 pentru exproprierea suprafeţei de teren de 4.515.573 mp se păstrează. Însumate aceste suprafeţe dau 8.897.665 mp. În Cartea Funduară apar 9.833.722 mp deci o diferenţă de 9833722- 8897665 egal 936057 mp suprafaţă pentru care nu au fost găsite acte de expropriere.

Edificarea oraşului

 Evenimentele istorice au determinat ca la 23 august 1944 să se închidă şantierul de la Ucea. Abia în februarie 1948 s-au reînceput lucrările de edificare a oraşului. În tot acest răstimp oamenii, cei care lucrau în fabrică, locuiau în bărăci sau în comunele apropiate. Bărăcile au fost construite în incinta Fabricilor Ucea, dar şi în exteriorul acestora, în Poiana Neamţului, Viştişoara şi Arpaş. A fost perioada în care s-au executat şi lucrări de aducţiune a apei la Ucea de Sus, Ucea de Jos, Viştea, Olteţ de către intreprinderile care au lucrat pe şantierul Fabricilor Ucea. În anul 1948 existau mai multe pavilioane din zidărie destinate locuinţelor care erau racordate la apă, gaz şi curent electric, pavilioane din lemn de asemenea pentru locuinţe. Urmele vechilor locuinţe, bărăci, se mai văd astăzi pe strada Muncii. Terenul pe care urma să se construiască oraşul era acoperit de arbuşti de variate esenţe şi arata la fel ca şi pădurea de azi amplasată la est de oraş. Conform unui document datat 30 noiembrie 1948, în paralel cu lucrările de canalizare s-au început lucrările de defrişare a Coloniei. Lucrările de construcţie însă au început în toamna anului 1949. Bătrînii zonei îşi amintesc însă că s-au trasat primele clădiri în octombrie 1949,  pe strada Lenin, în capătul de sud şi blocurile de pe strada Trandafirilor, în faţa stadionului care erau blocuri de necăsătoriţi. Arhitectul de care se leagă numele acestor construcţii era sovietic, (ss) Sceghelschi. ,,Sovieticii au avut un album cu tipuri de clădiri din care s-au inspirat la construcirea Coloniei”. De inspiraţie rusească sunt clădirile cu două nivele care au 8 apartamente, 10 apartamente sau cele pentru necăsătoriţi, dar şi vilele din apropierea fabricii, 5 la număr. Primii salariaţi ai fabricii s-au mutat în locuinţele construite după un an, în toamna anului 1950. Atunci s-a convenit şi ca aceste clădiri să fie colorate diferit pentru fiecare stradă. S-au edificat, pentru nevoile salariaţilor, magazine, cantină, cinematograf, iniţial din scîndură tip baracă, în imediata apropiere a căii ferate. Cinematograful avea 600 de locuri, iar într-o baracă s-a amenajat o sală de dans pentru tineret.   Tot în bărăci au fost amplasate Cooperativa meşteşugărească, alimentara şi textilele. În partea de sud a oraşului au fost construite bărăci în care au funcţionat măcelăria şi aprozarul. Pentru librărie nu s-a găsit un spaţiu propriu, aceasta a funcţionat pe lîngă alte unităţi. Primul restaurant al oraşului a fost amplasat pe locul unde astăzi este ştrandul şi funcţiona într-o baracă cu un aspect de tavernă cu două sobe. Localul era destinat în exclusivitate bărbaţilor. În 1959 restaurantul a fost mutat în noua construcţie, acolo unde este şi azi.

Cimitirul cel disputat

În comuna Ucea exista doar un cimitir confesional. Aici au fost îngropaţi toţi decedaţii de pe şantierul Fabricilor Ucea. Printre ei se aflau şi prizonierii care au fost aduşi să lucreze, mahomedani, evrei. Preotul din Ucea s-a opus ca morţii de pe şantier să mai fie înhumaţi în cimitirul satului. Notarul comunei Ucea, Vasile Dobrin, a cerut atunci Biroului Militar al Fabricilor Ucea să repartizeze un loc pentru cimitir pe raza fabricilor astfel ca nemulţumirile oamenilor din sat să fie rezolvate. La 16 ianuarie 1942 Şantierul Fabricilor Ucea a cerut Direcţiei FU Bucureşti să intervină la Lagărul nr. 2 Homorod ca prizonierii grav bolnavi să fie transportaţi la sediul lagărului pentru a se evita decesele pe şantier. Nu s-a dat aviz favorabil, dar în februarie 1942 s-a repartizat un teren pentru construirea unui cimitir, la întretăierea hotarelor a 3 comune, Ucea de Sus, Ucea de Jos şi Corbi. O dispută s-a iscat şi pentru împrejmuirea cimitirului, în sarcina cui cade. Chiar şi aşa în martie 1942 au fost înregistraţi primii inhumaţi în noul cimitir. Ion Chitic, preşedintele Sfatului Popular Victoria, a răspuns la întrebarea ,,dacă a început să fie populat cimitirul”: ,,Da, doi copilaşi, sărăcuţii, stau singuri acolo”. Unul din cei doi copii a fost al familiei Tărcuţă. Primul cavou construit în acest cimitir a fost al familiei ing. Gheorghe Ţibrea căruia i-a decedat un copil. (Carla TATU)