Foştii deţinuţi politici din România se adună an de an la monumentele edificate în memoria eroilor Rezistenţei Anticomuniste,  la 9 Martie,  când se prăznuiesc cei 40 de mucenici de la Sevastia, dar şi de ziua dedicată lor prin lege. Prin vocea preşedintelui AFDPR, Octav Bjoza, foştii deţinuţi politici îşi spun  nemulţumirile faţă de atitudinea conducerii  ţării.

„ Noi, foştii deţinuţi politici şi deportaţii, ne-am simţit mai umiliţi decât oricând în viaţa noastră de detenţie şi cea care a urmat după eliberare în anul centenar.    Întreaga clasă politică, în anul Centenarului, sau a fost lovită de amnezie sau de rea-credinţă, mi-e greu să trag o concluzie în acest sens, dar există o certitudine pentru noi: marii făuritori ai Marii Uniri şi-au găsit sfârşitul lângă noi, în lagărele şi temniţele de exterminare. Este nedrept ca, în Anul Centenarului, nimeni să nu ne întrebe măcar «cum vedeţi şi voi acest Centenar sau poate vreţi să plantaţi şi voi vreun stejar, vreun gorun pe undeva în memoria celor care şi-au găsit sfârşitul lângă voi»,  În urmă cu 60-70 de ani, nu am reuşit să împiedicăm instaurarea comunismului pe aceste meleaguri, n-am reuşit să împiedicăm colectivizarea agriculturii, naţionalizările, epurările şi câte şi mai câte nenorociri care s-au abătut asupra acestui neam. Dar, prin  atitudinea  noastră, am demonstrat cu certitudine că, în această ţară, nu toţi am fost nişte laşi şi nişte lingăi ai partidului comunist şi ai Moscovei. Au existat bărbaţi şi femei care, atunci, când a fost vorba de salvarea demnităţii acestui neam, nici chiar jertfa supremă nu li s-a părut a fi prea mult. Trebuie să ne imaginăm zecile de mii de morminte necunoscute nouă, nici până în ziua de astăzi. Noi am construit barajul de la Bicaz, noi am construit combinatele chimice de la Onești Borzești, acum or fi maluri acolo, și acolo am lăsat sute de morți. Noi am construit din Balta Brăilei Delta Dunării, noi am făcut canalele de irigații din Bărăgan. Noi am tăiat iarna, cu picioarele în apă, stuf la gurile Dunării și peste tot am lăsat sute și sute de morți îngropați mișelește în miez de noapte între orele 1 și 2, fără cruce, fără lumânare, fără preot, fără nimic. Este trist că aceste ultime jaloane în ale moralei sunt în continuare, inclusiv în ultimii 30 de ani, umilite, terfelite sub diverse forme de întreaga clasă politică.  În anul Centenarului care a trecut, nimeni nu ne-a întrebat «măi, cum vedeţi acest Centenar», ca şi cum nici nu am exista”, spune Octav Bjoza,preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here