•   10 ha de teren contaminat va ocupa groapa ecologică

 

Singurul depozit ecologic  din judeţul Braşov agreat de autorităţile de Mediu va  fi construit la Făgăraş. Este declaraţia preşedintelui Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară  ,,ISO Mediu”, Gheorghe Sucaciu, care spune că obiectivul va fi realizat din bani europeni. Deponeul va fi construit pe platforma fostului Combinat Chmic Făgăraş şi se va întinde pe 10 hectare.  ,,Este un proiect de infrastructură  complex ce se depune la programul POIM. Investiţia va cuprinde depozitul ecologic cu structura aferentă, o staţie de sortare, containere îngropate, un sistem de neutralizare a deşeurilor” a spus Gheorghe Sucaciu, preşedintele ADI ,,ISO Mediu”. Depozitul va deservi Ţara Făgăraşului, Rupea, Victoria şi va reduce considerabil cheltuielile de transport pentru operatorii de servicii de salubritate din această parte a judeţului.  Un alt depozit ecologic conform funcţionează în prezent la Săcele, dar   este privat.  Aşa cum mai spune Sucaciu,  şantierul pentru construcţia acestui depozit poate începe în 2021, iar darea în funcţiune a obiectivului se va putea realiza abia  în 2023, cînd ADI va delega serviciile  unui operator.

Variante fără finalitate

Pe teritoriul fostului combinat chimic de peste 470 ha  proiectul ADI ,,ISO Mediu” va ocupa doar 10 hectare, suprafaţă pe care Municipiul Făgăraş o va pune la dispoziţia asociaţiei. ,,Cele 10 ha vor fi cumpărate de Municipalitate, dar sub forma de dare în plată întrucît  fosta fabrică  chimică are datorii mari la bugetul local al Făgăraşului” a adăugat Sucaciu. Reamintim că s-a făcut vorbire de peste 20 de ani de construcţia unui depozit ecologic în zona Făgăraşului şi de închiderea gropii de pe Dealul Galaţiului. Niciunul dintre aceste proiecte n-au avut finalitate.  Pentru construcţia unui depozit ecologic au existat mai multe variante începînd cu anul 2000.  Prima variantă a fost pe Dealul Galaţiului, pe raza comunei Beclean, dar investiţia a ajuns în atenţia oamenilor legii, sfîrşindu-se cu dosare penale. O altă variantă  ivită după alţi cîţiva ani a fost zona Recea, dar Legislativul comunei a făcut opoziţie astfel că s-a renunţat.  Chiar dacă au mai fost şi alte propuneri, toate s-au lovit de prevederile legislaţiei apărute în ultimii ani.

De 2 ani ADI are altă conducere

ADI ,,ISO Mediu” s-a înfiinţat încă din 2008, dar nici pînă în prezent n-a rezolvat problemele deşeurilor de la nivelul judeţului.  În 2017 a fost  stabilit un alt consiliu director al asociaţiei format din  şapte membri: un preşedinte, Gheorghe Sucaciu, primarul Făgăraşului, doi vicepreşedinţi:  Şerban Todorică – primarul comunei Prejmer şi Nicolae Bărdaş – primarul oraşului Rupea,  şi alţi patru membri: Liviu Butnariu,  viceprimarul Râşnovului, Cătălin Muntean,  primarul municipiului Codlea, Cristian Gheorghe,  primarul oraşului Victoria şi Severius Beşchea,  primarul comunei Tărlungeni. Toate comunele, oraşele şi municipiile din judeţ sînt membre în ADI alături de CJ Braşov. Fiecare membru plăteşte o cotizaţie anuală.  Consiliul Judeţean Braşov şi Primăria municipiului Braşov achită cîte 30.000 lei pe an, iar celelalte localităţi plătesc  cîte 0,5 lei/an pentru fiecare locuitor.   ADI ,,ISO Mediu” este preocupată în prezent de respectarea prevederilor OUG 74/2018 privind  colectarea, tratarea, refolosirea şi reciclarea deşeurilor menajere.  (L.B.)

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here