Pe 21 ianuarie, 2019, se împlinesc 95 de ani de la moartea lui Vladimir Ilici Lenin, (pe numele real, Vladimir Ulianov), conducătorul primei revoluţii socialiste şi primul conducător al Statului Sovietic. Suferise în anul 1924 un al treilea atac cerebral, (primul în 1922), ce i-a fost fatal. Ultimii ani ai vieţii au fost apăsaţi şi de urmările atentatului din 1918, cînd o tînără anarhistă Fanny Kaplan a încercat să-l împuşte. La ordinul lui Stalin, trupul defunctului a fost îmbălsămat şi aşezat într-un mausoleu de granit chiar în faţa Kremlinului, devenind pînă astăzi loc de pelerinaj. Vladimir se născuse pe 22 aprilie 1870 la Simbirsk, orăşel de pe Volga, unde tatăl era profesor şi director de şcoală, iar mama, Maria, de origine germană, fiică de medic, femeie cultivată (vorbea patru limbi) se preocupa cu grijă de educaţia copiilor. Al doilea născut dintre fraţi, Vladimir a crescut în adoraţia faţă de fratele mai mare cu patru ani, Saşa, un tînăr model. Aborda cu seriozitate pregătirea şcolară, a fost la 16 ani şef de promoţie la absolvirea liceului şi tot atunci şi-a mărturisit convingerea că nu crede în Dumnezeu. A trăit un şoc existenţial în 1887, cînd fratele, student la St. Petersburg, a fost acuzat că participase la un conflict antiţarist şi condamnat la moarte prin spînzurare. Pierderea fratelui iubit i-a trezit interesul pentru politică şi s-a înscris la Facultatea de Drept. După trei luni a fost exmatriculat pentru participarea la un miting studenţesc, aşa că a fost nevoit să-şi pregătească examenele în particular. Într-un an şi-a trecut toate examenele prevăzute în programa de patru ani, cu calificative maxime. Citea foarte mult, mai ales filozofie, iar opera ,,Capitalul” a lui Karl Marx i-a devenit o carte îndrumătoare. Pentru propagarea ideilor revoluţionare a fost exilat trei ani în Siberia unde i-a fost alături Nadejda Krupskaia, cu care s-a căsătorit în 1898. Studiază apoi în biblioteci din Germania şi Anglia, scrie cărţi în care motivează necesitatea revoluţiei proletare pentru o lume nouă socialistă, liberă, în pace. I-au fost alături de asemenea Leon Troţki, un evreu rus erudit şi excelent orator, Iosif Stalin, bun organizator. Revoluţia rusă din 1905 a fost înfrîntă, revoluţia din februarie 1917 a dus la căderea ţarismului, dar guvernul Kerensk a fost considerat prea moderat, şi antirevoluţionar în comparaţie cu sovietele bolşevice. Troţki a condus cu acestea rebeliunea din 7 noiembrie, 1917. Guvernul a căzut, iar la 8 noiembrie Lenin a devenit conducătorul statului. Lenin i-a cîştigat pe muncitori, ţărani şi soldaţi, l-a ajutat pe Troţki să organizeze Armata Roşie şi să-i înfrîngă pe ,,albi” în războiul civil, ce a durat pînă în iarna lui 1921. Îl voia succesor pe Troţki, căci pe Stalin îl considera prea brutal. Lenin visa ca oamenii să trăiască în armonie, într-o lume fără săraci şi fără război. N-a prevăzut în locul visului, coşmarul tiraniei staliniste.
(Notă: Sinteza a fost realizată după William Jay Jacob: ,,Giganţi ai istoriei”)
(Prof. Liviu IOANI)