dav
  •   ,,Cinci asistente medicale sînt plătite cu 50% din leafă pentru servicii  pe care nu le realizează” spune Mariana Câju, preşedintele CA de la spital
  •   Secţia Spitalului Municipal Făgăraş cu prea mulţi medici, dar cu activitate redusă
  •   Personal medical cu pretenţii, dar care refuză să presteze servicii în Ambulatoiu

 

Dacă ar fi să ne luăm după pontajul întocmit la Maternitatea din Făgăraş, ar trebui să credem că zilnic se fac  intervenţii chirurgicale în blocul operator de aici. Cîte 8 ore pe zi medicii şi unele asistente medicale, inclusiv asistenta medicală şefă, sînt în blocul operator pentru operaţii. Dar în realitate, aşa cum susţine Mariana Câju, preşedintele consiliului de administraţie al spitalului, lucrurile nu stau de loc aşa. Gradul de ocupare al Secţei obstretică-ginecologie a Spitalului Municipal Făgăraş nu depăşeşte 20% în fiecare lună, dar  bugetul secţiei se duce în mare parte pe plata sporurilor de toate felurile. Cînd vorbim de intervenţi chirurgicale la această secţie nu sînt incluse însă naşterile, fie ele cezariene sau normale. ,,A demarat o acţiune de verificare şi control la Maternitate unde am descoperit că la blocul operator s-ar efectua zilnic operaţii timp de 8 ore. Aşa arăta pontajul întocmit de asistenta şefă. Dar pontajul nu coincidea cu înscrisurile din condica de prezenţă. De fapt condica nici nu era semnată în fiecare zi de personalul medical. Această activitate de la blocul operator se reflectă în sporul de 50% la salariu pentru cei înregstraţi astfel. Am observat că doar 5 asistente medicale din cele 12 angajate în secţie beneficiau de acest spor de 50%. CA a dat o dspoziţie la 1 decebrie 2018 ca în  blocul operator să intre, în funcţie de caz,  toate cele 12 asistente medicale nu doar cele cinci, inclusv asistenta şefă. Am constatat că decizia CA nu a fost respectată, iar lucrurile continuă în acelaşi fel. Vor intra în comisia de disciplină unde se va analiza situaţia creată aici” a explicat Mariana Câju, preşedintele CA, în conferinţă de presă.

Prea mulţi medici faţă de gradul de ocupare al secţiei

La Secţia obstretică-ginecologie sînt angajaţi 7 medici şi 12 asistente medicale. Numai cinci asistente, mereu aceleaşi, beneficiază de sporul de 50% din salariu care le întregeşte leafa lunară cu cîteva mii de lei.  Aşa cum a mai explicat Mariana Câju secţia are prea mulţi medici şi asistente medicale faţă de gradul de ocupare al secţiei. ,,Sînt de un an de zile la spital şi aşa am găsit organigrama la această secţie. Sînt prea mulţi medici la Maternitate, iar la alte secţii este deficit de medici. În plus la Ambulatoriu nu avem medici după masa pentru că am constatat că nu vin. Gărzile sînt realizate  de medici care vin de la Braşov. Este o situaţie anormală. CA a mai dispus la de la 1 febriarie 2019, fiecare angajat să semneze condica zilnic, iar aceasta trebuie să coincidă cu pontajul” a mai spus Mariana Câju. Maternitatea din Făgăraş funcţionează cu 45 de paturi, 7 medici şi 12 asistente medicale. Faţă de secţia de dializă, de exemplu, care funcţionează cu un singur medic pentru cei 25 de pacienţi care depind de aparate. Şi la secţia Infecţioase este doar un singur medic. Despre Maternitatea din Făgăraş s-a mai dus vestea cînd o femeie gravidă a decedat.

Bloc operator cu trei săli

La Maternitatea Făgăraş există două săli de operaţie, iar din toamna anului 2017   s-a încercat amenajarea unei a treia săli. ,,Prin luna noiembrie 2017 s-au cerut bani de la primărie pentru a se cumpăra o lampă de operaţie pentru secţia obstretică-ginecologie. A fost achiziţionată, dar de atunci stă în cutie. Acei bani, 66.000 lei, se puteau folosi la altceva, mai ales că spitalul are nevoie de foarte multe materiale şi aparatură. Nu înţeleg de ce se vrea să se deschidă încă o sală de operaţie care nu este utilă? Avem 5 medici în secţie plus alţi 5 care vin periodic, le sînt suficiente două săli ” a spus, în noiembrie 2017, managerul de atunci Erik Cocchetti.  Aparatul achiziţonat din banii publici a rămas mult timp neutilizat. Acum se explică dorinţa personalului de la Maternitate de a mai înfiinţa încă o sală de operaţii.

Femei decedate în urma ,,asistenţei” de la Maternitate

  •   Claudia Fâţan de 31 de ani din Făgăraş a decedat,  la 28 iulie 2010, la Maternitatea din Făgăraş pentru că făcuse septicemie. Aştepta al doilea copil, un băieţel pe care l-ar fi numit Dragoş Nicolas.
  •   La 8 martie 2017, la Maternitatea Făgăraş s-a mai înregistrat un deces. Maria Iagăr de 49 de ani din Crihalma a decedat la o săptăînă după o operaţie la uter efectuată la această secţe.  Cerificatul medical constatator al decesului eliberat vineri, 10 martie 2017,  stipula ca şi cauză a decesului ,,Stare septică” cauzată de ,,Operaţie de histerectomie totală cu lezare ureteră stîngă”.   (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here