Fundația Culturală ,,Negru Vodă“ din Făgăraș a oferit o seară literară  în data de 15 ianuarie a.c. printr-un program intitulat ,,Eminescu între prieteni“. Evenimentul la care au fost așteptați iubitorii de artă și de frumos din Făgăraș a început la ora 18.00. S-au recitat poezii și s-au cîntat romanțe pe versurile poetului național. Copiii de la grupul Sirinx coordonați de Constantin Cîrstea au oferit fondul muzical, iar artiștii din grupul Evadart coordonați de profesoara Codrina Anghel au recitat poezii și au citit din proza și materialele jurnalistice ale lui Mihai Eminescu. Nu a lipsit nici corespondența dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle. S-a vrut să fie o seară între prieteni și totul s-a derulat sub formă de joc la care au fost invitați și spectatorii din sală. Prin diferite cotloane au fost ascunse bilețele cu operele poetului iar cei care le-au găsit au trebuit să refacă un puzzle. Odată puzzel-ul făcut s-a trecut la lectură. Fiecare membru din  Evadart și-a ales în acest sens voluntari din sală formînd echipe de cîte trei-patru persoane. Grupurile au fost împărțite în modul în care au găsit și completat piesele de la puzzle. Astfel am avut Eminescu poetul, Eminescu prozatorul, Eminescu ziaristul plus corespondența dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle. Au mai fost citite părerile contemporanilor despre marele poet cum ar fi Creangă și I.L. Caragiale. A fost o seară culturală sub formă de joc care a animat  publicul prezent în sediul Fundației Culturale ,,Negru Vodă“. ,,Ne-am propus să le oferim iubitorilor de cultură și de poezie o seară în care Eminescu să fie reconstruit chiar de către participanți printr-o activitate interactivă. Grupul de copii Sirinx a oferit momentul muzical iar cei din grupul Evadart s-au ocupat de momentul artistic în sine. Am invitat cunoscuți și prieteni care iubesc arta. Am vrut să fie o seară între prieteni în care să îl sărbătorim pe Eminescu într-un cadru mai intim“ a spus Codrina Anghel, președinta Fundației Culturale ,,Negru Vodă“ din Făgăraș, inițiatoarea și coordonatoarea grupului Evadart.

Stagiuni de teatru la Făgăraș

Sfîrșitul lunii ianuarie debutează cu noi stagiuni de teatru la Făgăraș. ,,În data de 31 ianuarie, ora 18.00,  va avea loc premiera piesei ,,Gară pentru noi“. Piesa se va desfășura la Fundația ,,Negru Vodă“ și este o monodramă în care voi uca singură.  În luna februarie vom relua piesa ,,Omul de zăpadă“ într-o distribuție nouă de data aceasta pentru că 12 dintre protagoniștii grupului Evadart au plecat la facultate. Vom mai avea un spectacol lectură, este vorba de ,,Jurnalul lui Adam și al Evei“ de Mark Twain. În martie vom pune din nou în scenă piesa ,,Locuiesc în sensul giratoriu“. În perioada 11-21 aprilie vom avea un maraton de teatru la Făgăraș“ a spus Codrina Anghel.

(Ștefan BOTORAN)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here