Pentru că luna decembrie s-a instalat, în gospodăriile făgărăşene a început déjà să se audă guiţatul porcilor duşi la sacrificat. Majoritatea localnicilor spun că vor tăia porc pentru a avea de sărbători preparate tradiţionale pe masă. Mulţi dintre ei spun că preţul cărnii de porc chiar dacă a crescut, nu este un impediment pentru a tăia măcar un porc de Crăciun. Sînt însă şi familii, în general pensionarii, care spun că nu-şi permit să cumpere un porc, pensile lor find foarte mici. În schimb îşi programează o parte din pensie pentru a cumpăra carne de porc din care să facă preparate tradiţionale şi astfel să simtă gustul sărbătorilor de iarnă. Făgărăşenii de la sate însă stau liniştiţi pentru că n-au avut ghinionul să dea pesta porcină peste patrupedele lor. Dacă familia este numeroasă şi are în bătătură 4 porci, doi vor fi vînduţi, iar ceilalţi tăiaţi.În acest an preţul cărnii de porc a crescut cu pînă la 10% faţă de anii trecuţi. Făgărăşenii pun această majorare pe pesta porcină care s-a identificat în ţară. În funcţie de greutatea porcului, acesta se vinde, la viu, cu 8 pînă la 12 lei, spun comercianţii. Cei mai bucuroşi de Ignat sînt copiii care aşteaptă să mănînce ureche şi soric după ce asistă la etapele pregătirii porcului. Nu există familie din Ţara Făgăraşului care să nu respecte tradiţia, iar de Crăciun să aibă pe masă cîrnaţi, caltaboşi, jumări, tobă. Excepţie fac vegetarienii care înlocuiesc preparatele din carne de porc cu soia sau alte leguminoase.
Maria L. 59 ani, pensionară, Hurez
,,În acest an nu cumpărăm porc pentru că nu ne permitem. Pensiile sînt mici şi am hotărît să cumpărăm carne din comerţ şi o să fac produse tradiţionale. Am făcut un calcul şi cu 300 lei ne luăm ce ne trebuie. Masa de Crăciun va fi festivă pentru că am un băiat care s-a născut chiar în data de 25 decembrie şi îl sărbătorim. Dacă se făcea recalcularea pensiilor aşa cum au promis parlamentarii atunci era altă situaţie şi cumpăram şi porc. Zeci de ani am lucrat în combinat, la secţia V, în pericol şi am ieşit la pensie cu 1.025 lei. A mai crescut şi a ajuns în prezent la peste 1.500 lei. Am muncit în secţie specială, dar nu avem pensie specială. La noi în secţie era pericol foarte mare şi acolo s-au înregistrat trei explozii la care am fost martoră. Nici nu vreau să-mi amintesc zilele respective”
Gheorghe Ciută, 46 ani, Făgăraş
,,Nu cumpărăm carne pentru că sîntem vegetarieni. De cel puţin 20 de ani nu am mai consumat carne. De Crăciun, la noi în familie carnea este înlocuită cu soia. Ca să fim sănătoşi trebuie să mîncăm sănătos. Proteinele le acumulăm din nuci, alune şi soia. În această perioadă practic vindecarea prin post. M-am informat bine înainte de a lua această decizie şi am început treptat postul cu apă. În prima zi am băut 2 litri de apă şi atît. Postul respectiv l-am ţinut o zi pe săptămînă, apoi următoarea săptămînă două zile şi am ajuns la trei zile de post pe săptămînă. Nu am ţinut cont să fie miercuri sau vineri, pentru că această decizie nu are treabă cu religia. În prima lună de post am slăbit 7 kg şi mă simt bine. Am decis să mă vindec prin post după ce am ajuns la spital cu dureri de spate. Medicul mi-a recomandat un tomograf, după care mi-a spus că este nevoie de intervenţie chirurgicală la hernie de disc. Nu am făcut intervenţia respectivă, dar acum nu mă mai doare spatele, deci vindecarea prin post dă randament. Înainte să încep vindecarea prin post m-am documentat bine, am studiat mult şi mi-am dat seama că este benefic pentru corp”
Maria Rău, 59 ani, Făgăraş
,,Normal că păstrăm tradiţia şi vom tăia porc în luna decembrie. Deja l-am arvunit de la nişte cunoştinţe din localitatea Sîmbăta de Sus. Porcul cîntăreşte 120 – 130 de kilograme, dar încă nu ştiu preţul de pe piaţă, vom vedea. În primul rind facem analiza la carne la medicul veterinar şi apoi pregătesc toate preparatele tradiţionale, cîrnaţi, tobă, jumări, etc”
Viorica Rohat, 46 ani, Recea
,,La noi nu a ajuns pesta porcină şi avem doi porci, unul îl tăiem şi pe celălalt îl vindem. Preţul pe piaţă este de la 8 la 12 lei/kilogram. Peste cîteva zile tăiem porcul şi apoi facem preparatele tradiţionale”
Ioan Dîmboiu, 50 ani, Făgăraş
,,Da, respectăm tradiţia cu tăiatul porcului în luna decembrie. Încă nu am stabilit data, dar în curînd îl vom tăia. Porcul are 130 – 140 de kg aşa cum e mai bun. Ne-am obişnuit să tăiem porc pentru că încercăm să mîncăm cît mai sănătos. Împreună cu soţia pregătim produse tradiţionale, iar ingredientele folosite sînt doar sare, piper, usturoi şi ceapă”
S.D. de 53 ani, Făgăraş
,,În acest an tai porcul de pe listă. Am cumpărat de la măcelărie o carcasă de porc şi m-a costat 700 lei. Vom face produsele tradiţionale, cîrnăciori şi jumeri, însă ne va lipsi caltaboşul pentru că nu am găsit şi organe”
Doina Rusu, 66 ani, pensionară
,,Nu este an în care să nu tăiem porc înainte de Crăciun, aşa este tradiţia şi aşa ne-am obişnuit. Dacă vorbim comercial este şi mai ieftin să cumperi porc decît să cumperi carne şi produse din carne. În perioada de iarnă facturile la utilităţi sînt mari. Dacă în ladă ai carne, slănină şi cîrnaţi în lunile de iarnă vom cheltui mai puţini bani pe mîncare. De trei luni am arvunit un porc de 140 – 150 kg, iar preţul stabilit a fost de 12 lei/kg. Nepoţeii mereu mă întreabă cînd tăiem porcul să mănînce şoric şi urechea porcului cum obişnuiesc în fiecare an. Preţul este mai mare comparativ cu anul trecut şi cred că acesta a crescut din cauza pestei porcine”
Traian Grancea, 52 ani, Sibiu
,,În fiecare iarnă tăiem doi, trei porci pentru că familia noastră este numeroasă. În acest an am crescut patru porci, doi i-am vîndut cu 13 lei/kg, iar pe ceilalţi doi o să-i tăiem. Porcii au fost hrăniţi cu porumb, nu le-am dat concentrate pentru că încercăm să mîncăm mai sănătos. 13 lei/kg este un preţ bun pentru că porcii au mîncat porumb şi cartofi”
Violeta Radu, 71 ani, Făgăraş
,,De cîţiva ani nu am mai tăiat porc pentru că este scump, iar pensiile sînt mici şi drept să vă spun nu mai mîncăm carn
e de porc. Pentru masa de Crăciun facem o excepţie şi vom cheltui mai mulţi bani comparativ cu alte perioade din an”