Miercuri, 28 noiembrie a.c. , începînd cu ora 18.00, Fundația Culturală ,,Negru Vodă“ din Făgăraș a găzduit lansarea volumului de poezii ,,Străinul din oglindă“ al inginerului Gabriel Vonica. ,,Cartea exprimă viața și moartea. Este felul meu de a spune ceea ce Nichita Stănescu a exprimat genial prin versurile: ,,Tristețea mea/ Aude necunoscuții cîini/Pe nenăscuții oameni cum îi latră“. Poezia înseamnă pentru mine ,,Prințesa DA/În rochia de seară a Reginei NU“ a spus Gabriel Vionica despre creația sa literară. ,,Este o mare bucurie să ne încălzim, în această vreme rece de afară, sufletele cu versurile pe care ni le propune Gabriel Vonica. Este tradiția fundației noastre să promoveze aceste producții artistice care apar la Făgăraș“ a spus profesoara Codrina Anghel, președinta Fundației Culturale ,,Negru Vodă“ din Făgăraș. ,,Îl cunosc pe Vonica de la liceul ,,Radu Negru“. În anii 50, poeții erau numiți în mod prolecultist ingineri ai sufletului românesc. Am citit cu mare interes acest volumaș, ceea ce înseamnă că esențele tari se regăsesc în lucrurile mici. Am citit volumul lui Gabriel Vonica pe nerăsuflate ca să am ce mărturisi. Conceptul de poezie modernă depășește ceea ce s-a numit mimesul sau imitația. În conceptul mimesic, poezia este o expunere de sentimente dar poezia modernă începe de la funcția limbajului. Poezia este o lume ce nu există, inventată, iar limbajul ei devine lume. Poezia înseamnă muzică totuși iar această muzicalitate există și în poezia lui Vonica. Poezia este metaforă iar însuși Eminescu vorbește despre mito-poezie. Volumul se deschide cu o poezie foarte dramatică și simplă- ,,Revenirea la scris“. Iată că avem aici un concept baudelairian, poezia devine destin și este un proces ireversibil. Poetul își impută faptul că s-a lăsat leneș dar concepe poezia ca pe un mod de existență spirituală. Poeziile lui Vonica nu sînt lungi, ele au o mare erezitate a sentimentului, a imagismului. Ne aflăm în însuși mitul poeziei. Poetul nu spune mai mult decît spune iar cititorul încearcă interpretări ascunse, în fond acesta este farmecul. Napoleon l-a întrebat odată pe Goethe: ,,De ce nu se mai scriu poezii?“ La care acesta i-a răspuns atunci: ,,Pentru că nimeni nu mai crede în fatalitate“ Rimele rare reprezintă ceva foarte interesant la Vonica, este o dublă rimă. Există un eu generator și unul empiric, pentru artă contează celălalt eu. Avem de-a face cu un volumaș cu totul de excepție și ne așteptăm ca autorul să ne mai incite și cu alte volume“ a spus profesorul Ioan Mihali. ,,Poezia, ca și alte arte, are un univers inepuizabil. Citind volumul inginerului Vonica l-am cunoscut ca și din primul. Toate acestea vădesc în ansamblu exercițiul liric, el construiește inginerește, geometric și adaugă în fiecare o vibrație afectivă convingătoare. Titlul volumului ,,Străinul din oglindă“ reia titlul uneia din poeziile din cuprins, semnalînd dintru început tema principală a cărții: trecerea timpului și, în consecință, nostalgia. Concură la aceste idei imaginile poetice construite în jurul unor termeni precum: orologiul, secundele, netimpul (veșnicia), ziua, dimineața, seara, noaptea, toamna, amurgul, ilustrative ale vremii în curgere și provocatoare de ,,păreri de rău“. Poezia ,,Străinul din oglindă“ este un dialog cu sine al omului care nu-și mai recunoaște chipul în oglinda ce, ,,fără milă“, înregistrează trecerea anilor, iar o asemenea pierdere a identității provoacă un strigăt de alarmă, cu o voce asemănătoare copilului de odinioară. Tonul grav, sobru, caracterizează registrul de comunicare pe o asemenea temă universală, destinul omului, în general fără vreo raportare la coordonate istorice și spațiale. Dat fiind momentul istoric al editării volumului, prețul a inclus și o poezie din specia liricii social-patriotice, intitulată ,,Cineva“. Acel ,,Cineva“ este România. Patria este o ființă generoasă căreia îi rămînem mereu datori și care se împlinește, de fapt, tot prin fiii ei- ,,Cineva, defilînd cu o teacă de sabie/Își îngrașă cu munții, cîmpia/Cineva te așteaptă la șold, Basarabie/ Numai ea. Care ea? România“ este sinteza profesorului Liviu Ioani cu privire la poezia lui Gabriel Vonica.
(Ștefan BOTORAN)
