Biserica din Perşani a fost plină de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil cînd s-a sărbătorit şi hramulbisericii din sat. Liturghia a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi un sobor de preoţi, dar şi protopopul de Făgăraș, preot Marius Corlean și parohul Dorin Ioan Cristea. „Mulțumim Înaltpreasfințitului nostru Mitropolit Laurențiu care a binecuvântat venirea mea în această parohie, la sărbătoarea comunei dumneavoastră, care îi cinstește pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, trimițând binecuvântări Arhierești părintelui paroh Dorin și întregii comunități. Îl rugăm pe Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, pace și bucurie”, le-a spus PS Ilarion în predica de la sfîrşitul slujbei. Parohul Dorin Ioan Cristea a mulțumit Părintelui Episcop pentru prezenţa în mijlocul, menționînd că „acolo unde este Episcopul, acolo este Biserica deplină”. Icoana Maicii Domnului numită „Îndrumătoarea” a fost adusă spre cinstire și închinare în această biserică. Din această icoană în anul 2013 a început să izvorască mir. Totodată părintele Doru Gheaja de la Cenaclul Lumină Lină din Alba Iulia a fost prezent în mijlocul acestei comunități, la invitația părintelui paroh Dorin Cristea. A urmat Taina Sfântului Maslu, apoi părintele Episcop Ilarion Făgărășanul a miruit credincioșii, iar părintele Dorin a împărțit acestora câte o iconiță din partea Ierarhului. Evenimentul a continuat cu o agapă la care a participat tot satul.