Proiect european de 1,5 milioane euro
Drumul ce leagă orașul Victoria de cătunul Sumerna care n-a văzut niciodată asflatul se reabilitează în prezent, costurile lucrărilor fiind finanţate printr-un proiect european. Este vorba despre o lungime de 3,29 kilometri, reabilitarea şi modernizarea costînd 1,5 milioane de euro, proiect obţinut de Primăria Ucea. Lucrările sînt realizate de firma SC Geiger SA desemnată prin licitație. Proiectul are în spate o întreagă aventură din cauza birocrației. În urmă cu cîțiva ani Primăria Ucea a dat în judecată APDRP București cu scopul de a obține finanțarea lucrărilor la acest drum și a cîștigat procesul după 2 ani. Lucrările de modernizare a acestui drum forestier au început însă de anul trecut. Conform proiectului, firma de construcții a executat lucrări de lărgire drum, s-au mutat stîlpii de iuminat public, s-a construit un pod nou peste pîrîul Ucea, s-au amenajat podețe, rigole pluviale, iar asfaltarea se va face în două straturi. Primul strat de asfalt s-a turnat în perioada 16 – 18 octombrie 2018.
Istoria proiectului
Primăria Ucea, proprietarul acestei artere de drum, a întocmit proiectul cu pricina în 2012, dar abia în 2018, după 6 ani, lucrarea se apropie de final. Dar asta după ce Executivul de la Ucea s-a încăpățînat să demonstreze în instanţă agențiilor care administrează fondurile europene că greșesc, refuzînd finanțarea proiectului. ,,Procesul în instanță a întîrziat finanțarea cu doi ani, ca să nu mai vorbim despre evaluarea lui vreme de încă trei ani. Mulți metri cubi de documente înseamnă un proiect european întocmit de o primăre, multe avize, o serie de autorizații, numeroase ștampile de la agenții și servicii despre care nici n-a auzit nimeni pînă la momentul evaluării unui astfel de proiect, sume de bani ce golesc bugetele primăriilor și așa austere pentru birocrația impusă de organele statului român” explica primarul comunei Ucea, Marian Băcilă.