Făgărăşean medaliat cu bronz la Jocurile Invictus

Pl. Dumitru Nicolae Paraschiva a cucerit bronzul la canotaj în sală, la Sydney

Militarul a fost declarat cetăţean de onoare al Făgăraşului în 2016

România şi-a adjudecat prima medalie la Jocurile Invictus prin Dumitru Paraschiva, care a cucerit bronzul în proba de canotaj în sală. La Jocurile Invictus, patronate de prinţul Harry al Marii Britanieii şi găzduite în 2018 de oraşul australian Sydney, participă militari răniţi pe front.Timp de 8 zile, 500 de participanţi din 18 ţări se aliniază la startul a 12 întreceri. La Sydney, delegația tricoloră este formată din 15 competitori.   Dumitru Paraschiva s-a născut în 1983, în judeţul Braşov şi este  tată a   două fetiţe, Anastasia de 6 ani şi Nectaria de 4 ani. Este  încadrat la Centrul de Instruire pentru Infanterie și Vânători de Munte “Constantin Brâncoveanu” Făgăraș.Tânărul a fost rănit în anul 2009, în Afganistan.   În 2016 a fost declarat cetăţean de onoare al Făgăraşului împreună cu   Nicuşor Dorel Bica, luptător în Afganistan.  Militarul a vorbit  reporterilor ,,Monitorul de Făgăraş” despre cumplitul accident suferit în misiunea din Afganistan în 2009.

Aerul Asiei, un şoc pentru plutonierul Dumitru Nicolae Paraschiva 

     ,,M-am angajat pentru prima dată în anul 2005. Am făcut Şcoala pentru Gradaţi Profesionişti la Caracal timp de un an în perioada 2005-2006“ spune plutonierul major Dumitru Nicolae Paraschiva.  Soţia sa, Roxana, i-a fost permanent alături în tot acest timp.  ,,În anul 2006 aparţineam de Batalionul Logistic al Poliţiei Militare de la Braşov iar în anul 2008 am plecat la centrul de pregătire de la Câmpulung Muscel. Acolo am făcut cursuri de pregătire şi misiune care au început în ianuarie iar pe data de 18 iunie am plecat în Afganistan, în cadrul Companiei 2, Plutonul 3 Infanterie. Nu mi-a fost niciodată teamă dar am avut un şoc cînd am ajuns la Kandahar şi s-a deschis trapa avionului. Nu-mi pot explica sentimentul dar nu mă aşteptam la aerul de căldură care a intrat înăuntru odată cu deschiderea trapei avionului. Am fost aşteptaţi de ai noştri în baza N.A.T.O unde se afla cantonat un pluton de români. Serveam în cadrul unor patrule mixte şi aveam la dispoziţie 6 AV-uri (N.R- maşini blindate de teren) americane. Colegii americani aveau şi ei traseele lor bine stabilite. Făceam parte din cadrul ,,International Security Afganistan Force şi supravegheam autostrada A1 care este singurul drum asfaltat din Afganistan ce ducea spre ruta Nord-Sud, adică Kandahar-Kabul. Prin zona noastră trecea rîul Tarnat care nu seca nici în sezonul ploios. Ca dimensiune se asemăna în mare parte cu Oltul dar în timpul sezonului secetos semăna cu debitul Berivoiului. Eram dotaţi cu arma de pe maşina de transport şi arma individuală pe care nu avem voie să o dăm publicităţii pentru că în meseria noastră este un consemn de armă conform protocoalelor aflate în vigoare. Misiunea noastră avea drept scop să ne facem prezenţa în rîndul civililor care se simţeau în siguranţă şi se bucurau atunci cînd ne vedeau. Se bucurau mai ales copiii pentru că le împărţeam dulciuri şi prăjituri“ a relatat  din experienţa sa din Afganistan plutonierul Dumitru Paraschiva.

Talibanii nu atacau locurile în care se aflau copiii

 Luptătorii talibani păstrau tradiţia mujahedistă şi nu atacau locurile în care se aflau copii, după cum spune soldatul făgărăşean. Este o deontologie multiseculară de luptători adevăraţi pe care rebelii ISIS nu o respectă. ,,Ne simţeam şi noi în siguranţă atunci cînd aveam copii în preajmă pentru că ştiam că luptătorii talibani nu acţionează în locul în care se aflau micuţii în preajmă. Face parte din politica şi deontologia lor de războinici“ explică Dumitru Nicolae Paraschiva.

Lanţul muntos al Himalayei

 ,,Noi acţionam într-o zonă muntoasă şi aridă care se află la 1000 de metri altitudine şi face parte din lanţul muntos al Himalayei. Temperatura urca şi pînă la 40 de grade. Acolo dacă nu te hidratezi pici. Personal nu am apucat să văd pe vreunul dintre colegii mei picînd dar am auzit că au fost asemenea cazuri. Am fost dislocaţi în oraşul Qalat din provincia Zabul, baza Lagman. Făceam parte dintr-o patrulă de teren pentru libertatea şi auto-apărarea autostrăzii. Eram la graniţa cu Pakistanul la Est şi China la Nord-Est“ mai explică făgărăşeanul.

,,Războiul ne-a afectat pe toţi” 

   ,,Nu era un program bine stabilit dar prindeai şi alarme cînd trebuia să te duci la buncăr pentru că era zonă de război. Cînd plecai în patrulă trebuia să ai obligatoriu casca şi armamentul cu muniţie de război la tine. Talibanii nu se vedeau, era un război de gherilă. Ei se bazau pe elementul surpriză. Ştiai că pleci în misiune dar nu ştiai dacă ai să te mai întorci viu sau mort. Am avut un coleg mort iar altul a paralizat de la brîu în jos. Altul a fost rănit la cap şi la coloană. Războiul ne-a afectat pe toţi, chiar şi pe cei care au scăpat cu bine“ povesteşte pl. Paraschiva.

,,Am fost în comă indusă” 

    ,,Am fost rănit în misiune de un dispozitiv explozibil improvizat ( DEI ). Dacă treceam cu maşina peste el acum nu aş fi mai avut cu cine vorbi dar norocul a făcut ca mina să fie declanşată cu cîteva secunde înainte ca să trecem peste mină. Acesta a fost norocul meu. Eram deasupra, cu partea stîngă în faţă cînd a avut loc explozia şi o bucată de asfalt m-a lovit în cap. Mi-a făcut o fisură pe cutia craniană care a fost lipită cu un fir de titan. Mi s-a mai pus o arteră mică de fier ca să-mi ţină oasele sudate la maxilar. O lună şi cîteva zile am stat în comă indusă şi aveam perioade cînd mă trezeam iar apoi adormeam la loc. Logica inducerii în comă este refacerea organismului. A fost de fapt o comă indusă de medici. Medicii de acolo sînt foarte buni. Primul ajutor mi s-a acordat de către sanitarul român care era cu noi în patrulă. Ştiu că un coleg de-al meu a murit şi întîmplarea a făcut ca fratele lui să fie sanitar. El era întreg dar şi-a rupt gîtul şi nu a mai putut fi salvat. Colegul acesta a avut incidentul pe data de 31 august şi era din Câmpulung. Acest coleg care a murit făcea parte din alt pluton. Pe data de 19 ianuarie am fost adus în ţară“ se destăinuie plutonierul făgărăşean.

,,Prima dată cînd m-am trezit am zărit-o pe mama”
,, Îmi aduc aminte că prin februarie eram în salon şi primul lucru care l-am făcut atunci cînd m-am trezit a fost să-mi caut instinctiv arma pentru că eu credeam că mă aflu încă în misiune. Era în 2009 cînd m-am trezit la Spitalul Central din Bucureşti. Prima dată cînd m-am trezit am văzut-o pe mama şi am avut un şoc. Am întrebat-o atunci: ,,Tu ce cauţi aici? Ea mi-a spus însă: ,,Stai liniştit că nu eşti unde crezi. Eşti la spital“. De atunci merg în fiecare an la spital pentru a-mi stabili gradul de invaliditate. Mă ţin acolo cam 2-3 săptămîni pentru tomograf şi toate cele necesare. Văd cu ochiul stîng doar în proporţie de 40 % şi sînt oprit de la misiuni de luptă. Mă ocup de hîrtii în cadrul unităţii din Făgăraş, cu alte cuvinte prestez muncă de birou…“.

,,Mîine aş pleca dacă m-ar trimite” 

     Nu îi este nici acum teamă de moarte pe care o sfidează în faţă. ,,Mîine aş pleca dacă m-ar trimite fără nicio reţinere. Poţi muri şi aici” spune sec soldatul Dumitru Nicolae Paraschiva.

  Doi făgărăşeni au plecat în misiune în Afganistan

De la Făgăraş au primit misiuni în Afganistan doi soldaţi, plutonierul major Dumitru Nicolae Paraschiva şi plutonierul major Nicuşor Dorel Bica. Au trecut pe lîngă moarte pentru a salva vieţi nevinovate. Şi-au văzut colegii pe cîmpul de luptă însîngeraţi sau dîndu-şi ultima suflare. S-au ales şi ei cu răni grave care le-au schimbat total destinele, dar armata şi misiunile riscante le-ar accepta şi acum cu fruntea sus. Spun fără să clipească amîndoi că ar pleca în orice moment să lupte sub steagul României. Sînt atitudini de eroi pe care plutornierii Paraschiva şi Bica le manifestă indiferent de loc şi timp. Meritele lor i-au impresionat şi pe aleşii locali de la Făgăraş care le-au acordat titlul de cetăţeni de onoare ai Făgăraşului în luna iunie 2016 în cadrul plenului CL Făgăraş. Sînt mulţi soldaţi răniţi şi mutilaţi în astfel de misiuni, dar statul român nu pare a fi preocupat de soarta acestora prea mult. În România nu există un spital sau un sanatoriu specializat pentru victimele misiunilor militare aşa cum mai toate statele membre NATO au. Răniţii din misiuni bat la uşile spitalelor de stat unde serviciile sînt deficitare, unde se stă la coadă, unde pacienţii se selectează în funcţie de timp şi bani.  (M.F.)