Foştii deţinuţi politici au poposit la mănăstirea Petru Vodă din Neamţ, acolo unde se pomenesc martirii temniţelor comuniste
Itinerar cultural, istoric şi religios cu AFDPR
,,Dacă nu erau poeziile lui Radu Gyr şi ale lui Nichifor Crainic, se pierdea foarte mult din esenţa martirilor şi a celor care au trecut prin închisorile comuniste din România. Toate astea au menţinut duhul puternic al tineretului, al unui neam întreg! Duhul lor era atât de puternic în esenţa ţăranului nostru, a omului nostru legat de viaţa frumoasă, de codru şi de morţii noştri. Numai aşa s-a format rezistenţa la comunism în anii 1947-1950. Sînt oameni din rezistenţă care au suferit mult mai mult decât cei din închisori. Luptătorii din Munţii Făgăraşului au făcut adevărat martiraj! Ăsta este eroismul, este mult mai mult decît ce a fost în închisorile de la Gherla, Piteşti sau Aiud. Nu se vorbeşte despre asta, nu se prezintă în adîncime lucrurile” spunea părintele Iustin Pârvu despre temeiul spiritual al rezistenţei la comunism şi despre martirajul luptătorilor din Munţii Făgăraşului. Şi cine ar putea, astăzi, să spună altceva? Foştii deţinuţi politici merg an de an pe urmele Rezistenţei Anticomuniste. Poposesc în locurile care le-au adus multă suferinţă şi moarte în regimul comunist, dar şi la lăcaşurile de cult de pe teritoriul ţării care i-au adăpostit din calea furiei Securităţii comuniste. Aprind cîte o lumînare pentru cei fără de morminte şi le aduc cîte un omagiu. Sînt adevărate documentare istorice pentru cei care-i însoţesc pe foştii deţinuţi politici pe ,,Drumul Crucii”, aflînd astfel istoria vie a Rezistenţei Anticomuniste. În aceeaşi măsură sînt căutate locurile în care cultura şi tradiţiile au fost bine conturate de-a lungul timpului. ,,Trebuie să le onorăm memoria, să mergem pe Drumul Crucii şi să aprindem cîte o lumînare la mănăstirile unde se fac slujbe de pomenire în memoria lor. Astăzi mai sîntem puţini dintre cei care putem povesti despre ceea ce a fost atunci, dar sîntem şi singurele jaloane ale onoarei şi demnităţii pentru generaţiile de azi” a spus Octav Bjoza, preşedintele AFDPR. Foştii deţinuţi politici din judeţul Braşov au poposit în Moldova, la Mănăstirea Petru Vodă şi la Mănăstirea Paltin din judeţul Neamţ, acolo unde părintele Iustin Pârvu, condamnat la 12 ani de închisoare, dar eliberat din temniţe abia în 1964, a lăsat posterităţii un lăcaş de cult dedicat martirilor din închisorile şi lagărele comuniste.
Petru Vodă, mănăstirea martirilor din temniţele comuniste
Nu putea lipsi din itinerariul documentar al foştilor deţinuţi politici Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ. Este mănăstirea dedicată martirilor din temniţele comuniste. Părintele Iustin Pârvu, cel mai cunoscut duhovnic din ţară, este şi cel care a dat viaţă acestei mănăstiri. A fost condamnat în trei rînduri, la 12 ani de închisoare, dar n-a văzut lumina decît în 1964, prin decretul de graţiere. Foştii deţinuţi politici din Braşov şi Făgăraş nu puteau să traverseze judeţul Neamţ fără să poposească la mănăstirea care aminteşte de suferinţele lor. A fost construită într-o manieră ce trădează influenţe ale stilului medieval şi se află amplasată în apropiere de satul Petru Vodă, drumul spre Tg Neamţ, în poiana Haşca. În zonă n-a existat niciodată un aşezămînt monahal, dar în 1992 s-a început construcţia mănăstirii sub supravegherea a doi monarhi de la mănăstirea Secu, iar părintele Iustin Pârvu a fost unul dintre ei. Era de loc din satul Poiana Largului, născut la 10 februarie 1918. A îmbrăcat haina monahală în 1936, la Schitul Durău fiind hirotonisit preot la 22 de ani. A luptat în al Doilea Război Mondial ajungînd pînă la Don, iar după lăsarea la vatră a urmat Seminarul la Roman. Dar în 1945 a fost arestat şi condamnat politic la 12 ani de închisoare. N-a ieşit din temniţele comuniste decît în 1964, odată cu decretul de graţiere. S-a stabilit la Mănăstirea Secu şi la Bistriţa, iar din 1992 s-a ocupat de construcţia Mănăstirii Petru Vodă. Cu mari dificultăţi financiare a reuşit să ridice biserica din grinzi de lemn şi i-a fost stabilit hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihalil şi Gavriil”. S-au mai construit alte trei clădiri, tot din lemn pentru stăreţie, chilii, trapeză cu bucătărie şi camere pentru oaspeţi. Impresionează această biserică prin luminozitate şi simplitate. Altarul este luminat de o fereastră aşezată la răsărit, catapeteasma este din lemn masiv de stejar care urcă pînă la bolta altarului şi desparte naosul, ornat cu abside puţin conturate, peste el fiind e o turlă mare, deschisă, în formă octogonală, luminată de patru ferestre. Am ajuns la acest sfînt lăcaş în timpul liturghiei de praznicul Naşterii Maicii Domnului. Era lume multă, deşi pare ascunsă în munţi, iar drumul nu te prea îndeamnă să-l urci. Stareţul spunea o predică în care îi amintea pe martirii temniţelor comuniste, care au putut rezista în faţa suferinţelor avînd credinţă în Maica Domnului. Pictura bisericii este vie, realizată în tehnica tempera de pictorul Mihai Gabor din judeţul Neamţ. Pe lîngă mănăstire funcţionează azi un azil de bătrîni, o casă de copii cu predare şi un dispensar medical pentru asigurarea asistenţei medicale. Foştii deţinuţi politici au ţinut un moment de reculegere la mormîntul pr. Iustin Pârvu şi au aprins o lumînare la chilia acestuia. A fost întemniţat la Suceava, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, Baia Sprie. A trecut la cele veşnice la 16 iunie 2013 şi este înmormîntat la Petru Vodă. Mormîntul lui este îngrijit de măicuţele de la Paltin şi este veşnic acoperit cu flori, iar tineri din toată ţara vin aici într-un continuu pelerinaj. Au coborît şi la mormîntul pr. Gheorghe Calciu, aşezat în cimitirul mănăstirii, cel care a fost osîndit la 21 de ani de temniţă comunistă.
- ,,Am o dragoste deosebită pentru această mănăstire şi o pietate deosebită pentru Părintele Iustin Pârvu, stareţul mănăstirii, probabil cel mai tare, după duh, monah al mănăstirilor româneşti, mai ales acum, cînd Părintele Cleopa s-a dus la cer, printre sfinţi” spunea părintele Gheorghe Calciu, fost deţinut politic cu 21 ani de închisoare, la Piteşti, Gherla, Jilava, Aiud, Bucureşti, Galaţi. S-a stins la 21 noiembrie 2006 şi este înmormîntat la Mănăstirea Petru Vodă
Mai jos de mănăstirea Petru Vodă, de călugări, s-a poposit şi la Mănăstirea Paltin, de maici. Aici şi-a petrecut ultimele luni de viaţă pr. Iustin Pârvu. În micuţa biserică era slujba praznicului ,,Naşterii Maicii Domnului”, şi fiind lume multă, cu greu se putea intra. Foştii deţinuţi politici au vrut să poposească şi în clădirea unde a fost îngrijit pr. Iustin Pârvu pînă în ultima zi, dar era închisă, măicuţele fiind la biserică.
Mănăstirea Neamţ, ctitoria lui Şefan cel Mare
Străveche vatră monahală şi strălucită ctitorie voievodală, Mănăstirea Neamţ stă sub ocrotirea munţilor de peste 7 veacuri. Se spune că Domnitorul Ştefan cel Mare venea călare pe cărările munţilor şi trecînd peste vîrful Pleşu poposea aici cîte o săptămînă de hramul bisericii. Să ajungi la acest lăcaş de cult poţi alege calea voievodului, dar cel mai frumos traseu pare a fi cel care trece prin Humuleştii lui Creangă, pe lîngă Ozana cea frumos curgătoare, se trece apoi pasul Branişte, iar dacă laşi în stînga rezervaţia de zimbri Dragoş Vodă, dai în Valea Înălţării de unde răsare în zare cea mai frumoasă mănăstire a Moldovei, Neamţ. Se spune că aici ar fi existat o sihăstrie încă din sec XI. Domnitorul Petru Muşat a ridicat o biserică din piatră (1375-1391) cu hramul ,,Înălţării Comnului”, dar cutremurul de la 1471 a avariat-o grav. După cîteva decenii, Alexandru cel Bun uneşte bisericile Neamţ şi Bistriţa, stareţ fiind numit cel de la Neamţ. Sfîntul Voievod Ştefan cel Mare reface, între 1485-1497, biserica ,,Înălţarea Domnului”, fiind ultima ctitorie a marelui voievod. Începînd cu sec. XV, se deschide aici o şcoală de caligrafi şi miniaturişti, amintindu-l pe Gavriil Uric, care a scris pe pergament, cu miniaturi, Tetraevangheliarul de la 1429 ce se păstrează la Biblioteca Boldeiană din Oxford. Merită menţionat epitaful ,,Iisus în Mormînt”, lucrat de stareţul Siluan la 1437, manuscrisele de învăţătură ale călugărilor de aici sau lucrările în aur precum icoane, evanghelii, cruci, sfeşnice, potire, chivote, broderii, sculpture, ţesături, toate constituind un tezaur bogat pentru mănăstire. Prin secolul al XVIII-lea, un episcop rus o numea ,,cea mai mare şcoală duhovnicească a Orientului creştin orthodox”. Era perioada în care Europa trecea prin mari frămîntări spirituale. Sfîntul Paisie originar din Poltava Ucrainei a vieţuit aici pînă la 1794 şi a tradus paginile Filocaliei din limba greacă în limba slavonă. Am poposit la Mănăstirea Neamţ în dimineaţa de 8 septembrie, cînd era mare praznic, ,,Naşterea Maicii Domnului”. Ecourile clopotelor spărgeau uniform liniştea văilor şi a munţilor, iar enoriaşii grăbiţi îşi făceau loc prin gangul clopotniţei deschis de poarta din lemn masiv ce datează de la 1769. Dar clopotniţa este mult mai veche, începută de Alexandru cel Bun la 1407 şi finalizată abia la 1821 cu paraclisul ,,Buna vestire”. Aici se păstrează o pictură realizată în vremea lui Ştefan cel Mare inspirată din romanul ,,Varlaam şi Ioasaf”. Foştii deţinuţi politici au ţinut să se închine şi să aprindă cîte o lumînare pentru cei care au trecut la cele sfinte în anii de prigoană, cînd şi aici, la Mănăstirea Neamţ, şi-au găsit loc de refugiu. În memoria lor se oficiază parastase şi în ziua de azi. Merită amintit mitropolitul Visarion Puiu care după instalarea regimului comunist a luat drumul pribegiei şi moare în Franţa, la 10 august 1964. Casa lui de lîngă Mănăstirea Neamţ (schitul Vovidenia) devine Casa Memorială ,,Visarion Puiu” şi Muzeul ,,Mihail Sadoveanu”, aici poposind pe timpul verii marele scriitor, fost coleg de şcoală cu fostul mitropolit.
O icoană pictată în Lidia sfîntului Gheorghe
Biserica din piatră ,,Înălţarea Domnului” domină incinta, dar nu ai cum să nu vizitezi toate obiectivele împărţite pe laturile acesteia. O frumoasă bibliotecă este la etajul laturii sud-vest şi adăposteşte 19.000 de volume, spune un călugăr, dar şi manuscrise vechi, iar o colecţie de obiecte bisericeşti vechi este expusă în cele cinci săli ale muzeului. Paraclisul ,,Adormirea Maicii Domnului” este pe latura nord-vest, la etaj, Turnul octogonal denumit ,,Pîrgul” uneşte latura de nord cu latura de est, un turn de fortificaţie medievală clădit pe la 1743-1754. Biserica ,,Sf. Gheorghe” a fost strămutată pe latura de est prin 1956-1961, pentru a pune în valoare biserica ştefaniană. Trapeza este de la 1828 şi închide partea de sud a incintei. Mănăstirea a fost restaurată complet în 1997, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la sfinţirea bisericii ,,Înălţarea Domnului”. Este amplasată la loc de cinste în această biserică icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, datînd din anul 665, pictată în Lidia, patria Sf Gheorghe, dăruită de Împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul domnitorului moldovean Alexandru cel Bun, în anul 1429. Pe verso icoanei este pictat Sf. Gheorghe, ca un ostaş cu capul descoperit, stînd pe scaun, cu balaurul sub picioare, cu suliţa în mîna dreaptă şi sabia în stînga. Lumea se închină la acest ansamblu de icoane amplasate în naos.
Sfîntul necunoscut de la Neamţ
Impresionează povestea Sfîntului necunoscut. Un călugăr bătrîn de aici îmi povesteşte că a fost martor ocular la momentul descoperirii moaştelor. ,,S-a ridicat pardoseala cu vreo 10-15 cm. Aşa dintr-o dată. Era sărbătoarea Sf. Simeon. Pe vremea aceea nu se prea vorbea de cele sfinte. S-a săpat şi la vreo 1,5 m s-au descoperit osemintele sfîntului. S-a dus vestea” a spus călugărul bătrîn. Era 24 mai 1986 cînd ,,sfîntul necunoscut” s-a făcut simţit şi văzut. Abia după 1990, osemintele au putut fi puse în raclă şi expuse în biserică. S-a construit şi un baldachin din lemn care acoperă racla. Oamenii se închină şi spun că sfîntul le ascultă rugăciunile şi îi ajută. Nici astăzi nu se cunoaşte numele sfîntului ieşit din pardoseală pentru a-şi găsi locul cuvenit în preajma oamenilor.
Mănăstirea Văratec, un colţ de rai
Un adevărat colţ de rai este Mănăstirea Văratec. Construcţia ei nu este legată de numele vreunui domnitor, ci de al maicii Olimpiada, a duhovnicul Iosif şi de mai multe monahii, care pe la 1781 au început construcţia unui schit, la cîţiva kilometri de Agapia. Numărul maicilor s-a înmulţit foarte mult, astfel că în anul 1808, în locul bisericii de lemn, prea mică pentru obştea numeroasă, stareţa Nazaria (1788-1814) a început construcţia unei biserici de piatră, care a fost sfinţită în 1812. În timpul Revoluţiei din 1821, schitul a fost asediat şi prădat de către otomani, odoarele au fost furate, iar călugăriţele izgonite sau ucise. Văratecul devine mănăstire de sine stătătoare în 1839, printr-un hrisov al domnitorului Mihai Sturza. Obştea mănăstirii număra atunci peste 600 de vieţuitoare. În prima jumătate a secolului al XIX-lea au fost ridicate zidurile de incintă, o trapeză de piatră, cîteva chilii şi turnul-clopotniţă cu trei nivele, situat spre est, unde s-a amenajat, prin 1840-1850, Paraclisul „Sfîntul Nicolae”.Un puternic incendiu a afectat mănăstirea în 1900, dar s-a construit actualul complex de clădiri, singurul corp păstrat în forma iniţială fiind doar zidul înconjurător, ridicat în perioada 1808-1812. În 1934, s-a înfiinţat într-o clădire de pe latura sudică a incintei Atelierul „Regina Maria”, unde maicile au lucrat broderii bisericeşti, covoare şi ţesături naţionale. În muzeul mănăstirii este expusă, începînd din 1960, o bogată colecţie. Statuia din bronz a Saftei Brâncoveanu a fost amplasată în faţa mănăstirii în 1935, realizată de Ion Jalea. Vierţuiesc aici 200 de călugăriţe. Ce impresionează azi este brutăria în care călugăriţele coc pîine şi produse de panificaţie, plăcinte, brînzoaice, merdenele. Sînt căutate şi dulceţurile şi siropurile naturale realizate de călugăriţe după reţete tradiţionale.
Humuleşti, satul Amintirilor din copilărie
,,Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care m- ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”. Cuvintele Amintirilor din copilărie descriu şi astăzi, ca şi în urmă cu secol, atmosfera din casa scriitorului Ion Creangă din Humuleşti. Casa în care s-a născut şi a copilărit Ion Creangă a fost construită în anul 1837 de către Petrea Ciubotariul, bunicul povestitor, şi a fost amenajată ca muzeu în anul 1951. Nu aveam cum să traversăm Humuleştii fără să ne încărcăm cu o ,,amintire” a copilăriei marelui povestitor. În curtea muzeului te întîmpină Ion Creangă, o statuie bine poziţionată chiar lîngă intrarea în bojdeucă. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice ,,Amintiri din copilărie”. Exponatele din muzeu stau mărturie traiului simplu al vremurilor, dar şi ale tradiţiilor în care a crescut Nică a lui Ştefan a Petrii. În tinda casei este amenajată o expoziţie cu documente de arhivă, scrisori, cărţi poştale cu autograf, manuale şcolare, ,,Metoda nouă de scriere şi citire”, ,,Învăţământul copiilor”, ,,Geografia judeţului Iaşi”, fotocopii ale manuscriselor şi fotografii. Casa memorială Ion Creangă este bine întreţinută de către autorităţile judeţului Neamţ, iar lîngă muzeu s-a amenajat un parc pentru copii. Citind volumul ,,Amintiri din copilărie” al lui Ion Gavrilă Ogoranu nu aveai cum să nu te duci cu gîndul la Ion Creangă. Cu un talent înnăscut, Ion Gavrilă Ogoranu îşi deapănă amintirile copilăriei sale folosind vorba dulce din Ţara Făgăraşului. Volumul te plimbă prin toate frumuseţile satului făgărăşean văzute de un copil: uliţa, casa, şura, buna, bunul, şcoala cu dăscăliţa, biserica şi popa satului, dar şi ,,domnii ăi mari” pe care însă îi plasează pe locuri secundare. Ion Gavrilă Ogoranu din Netotul Ţării Făgăraşului, conducătorul Grupului de partizani din Munţii Făgăraşului despre care a vorbit pr. Iustin Pârvu, este un talentat povestitor al literaturii române, un autor de documentare şi memorialistică şi un bun romancier. A plecat din această lume la 1 mai 2006 şi îşi doarme somnul de veci în cimitirul din Gâltiu, judeţul Alba. La mormîntul său, deseori poposesc foştii deţinuţi politici din Făgăraş şi Braşov pentru a-i aprinde o lumînare, drept recunoştinţă pentru activitatea sa în slujba neamului românesc. (Lucia BAKI)
