,,Muzeul sătesc Veneţia” a adunat laolaltă cele mai vechi şi bine conservate exponate din satele Veneia de Jos şi Veneţia de Sus
Colecţia ,,Maria Boboia” a fost inclusă în muzeul organizat în acest an
Cine va ţine cheia muzeului, a fost problema care a dus la închiderea obiectivului
O mînă de oameni s-a străduit să realizeze un frumos muzeu în satul Veneţia de Jos din comuna Părău. Poate cel mai frumos muzeu sătesc din Ţara Făgăraşului ce poate rivaliza cu muzee de referinţă din ţară. S-a investit aici pe lîngă exponate vechi şi bine conservate, multă muncă, dar şi multă pasiune. Într-o clădire ce aparţine Parohiei Ortodoxe Veneţia de Jos situată pe şoseaua principală ce traversează satul au fost amenajate două încăperi în care au fost aranjate exponate cu vechime considerabilă, de la 100 de ani pînă la peste 300 de ani. Au fost respectate întocmai regulile muzeistice astfel că rezultatul obţinut de organizatori a fost unul de excepţie. Povestea acestui muzeu sătesc începe undeva în anul 2016 şi a avut în centrul ei o localnică din satul Veneţia de Sus, Maria Boboia, care deţine o colecţie impresionantă de obiecte vechi moştenite de la înaintaşii săi. S-au implicat mai apoi şi membrii fondatori ai unei asociaţii culturale locale care au înţeles că tradiţiile şi obiceiurile locale reprezintă un patrimoniu cultural de mare valoare pentru satul făgărăşean. S-a ajuns în anul 2018 cînd muzeul sătesc de la Veneţia de Jos a căzut în mijlocul unor dispute fără rost care au dus la destrămarea, deocamdată, a acestei averi locale.
Colecţia Mariei Boboia
Maria Boboia, o localnică de 42 de ani din Veneţia de Sus, după mai mulţi ani petrecuţi în Italia, s-a întors acasă hotărîtă să pună în valoarea o moştenire a familiei sale pe care o conservase de-a lungul anilor. Costume naţionale, ţesături, obiecte care au aranjat casa ţărănească în secolul trecut, război de ţesut, lăzi, unelte, atît de multe obiecte erau încît se putea organiza un muzeu sătesc. În 2016 a primit în custodie clădirea fostei primării din Veneţia de Sus şi, după ce a reparat-o şi împrospătat-o, a organizat aici muzeul satului Veneţia de Sus. Şi-a scos colecţia familiei din casa dinainte şi cu pasiune a aranjat obiectele în încăperile muzeului pe care l-a denumit ,,Maria Boboia” în semn de respect faţă de bunicii şi străbunicii ei. Iile, poalele, ţesăturile excelau prin albul strălucitor bine conservat de parcă acum erau scoase din războiul de ţesut şi nu în urmă cu 150 de ani. ,,Am fost plecaţi la muncă în Italia şi la sfîrşitul anului 2015 am revenit în ţară şi m-am implicat în viaţa culturală a satului. Am organizat evenimente culturale pentru păstrarea tradiţiilor. În 2016, am solicitat Primăriei Părău un spaţiu unde să amenajez un muzeu. Imediat s-a găsit locaţia şi cu titlul gratuit am folosit imobilul din satul Veneţia de Sus în care a funcţionat primăria cu anii în urmă. În 6 noiembrie 2016, am inaugurat muzeul ,,Maria Boboia” alături de invitaţi de seamă” a spus Maria Boboia. Dar nu s-a oprit aici, ci a ţinut ca averea familiei sale să fie apreciată şi de alţi iubitori de tradiţii. A organizat expoziţii temporare la Muzeul din Castelul Bran pentru a promova pe lîngă portul popular al satului ei natal şi obiceiurile locului. În 2016 a prezentat obiceiul ,,Turca” şi în anul următor ,,Plugarul”. ,,Am avut şansa să promovez tradiţiile şi obiceiurile satului la Castelul Bran. A fost o reuşită şi nu o spun eu ci specialiştii de la Muzeul castelului Bran” a mai spus Maria Boboia.
A mutat colecţia la Veneţia de Jos
Numai că entuziazmul n-a durat prea mult. În ianuarie 2018, aşa cum susţine Maria Boboia, Primăria Părău i-a cerut să elibereze spaţiul în care funcţiona muzeul satului Veneţia de Sus. ,,În luna ianuarie 2018 am fost invitată la o şedinţă a Consiliului Local Părău cînd am fost înştiinţată să eliberez spaţiul. M-a şocat decizia mai ales că nu mi s-a dat nicio explicaţie, deşi am cerut-o. Preotul de la Veneţia de Jos, Alexandru Socaciu, a auzit că trebuie să eliberez spaţiul şi mi-a propus să mut colecţia la muzeul satului ce funcţionează la Veneţia de Jos” a spus Maria Boboia. La muzeul de la Veneţia de Jos mai era loc în cele două încăperi, iar colecţia Mariei Boboia putea completa patrimoniul. Aşa se face că în luna mai 2018, colecţia ,,Maria Boboia” a fost mutată la muzeul din Veneţia de Jos.
Un muzeu complet
Muzeul are două încăperi, în prima sînt expuse obiecte bisericeşti, manuscrise de la 1600-1700, icoane foarte vechi pictate pe sticlă şi veşminte bisericeşti vechi. În a doua încăpere şi-a expus colecţia personală Maria Baboia cu lada de zestre, războiul de ţesut, paturi tradiţionale aranjate cu ţesături şi perne, costume populare mixte, ii, preşuri şi multe alte. A fost expusă şi o colecţie de poze vechi ,,100 de poze pentru 100 de ani de la unire”, organizată pe diferite teme, şcoala şi elevii satului, viaţa satului, concursuri de dansuri popopulare, obiceiuri şi tradiţii. Membrii asociaţiei au realizat colecţia de fotografie în memoria Marii Uniri de la 1918. Se obţinuse astfel un muzeu sătesc complet. Bucuria n-a durat însă mult pentru că au apărut disensiuni între organizatori care n-au mai putut fi oprite. Aşa se face că vineri, 12 octombrie a.c., Maria Boboia şi-a luat colecţia şi a mutat-o în spaţiul de la Veneţia de Sus.
Muzeul, motiv de dispută
Înainte de a-şi expune colecţia, Maria Boboia a impus cîteva condiţii care au avut la bază, spune ea, grija pentru păstrarea obiectelor din colecţia personală: să gestioneze personal muzeul şi să fie chemată la fiecare vizitator. ,,Poate am exagerat un pic, dar în timp ce amenajam muzeul mi-au dispărut cîteva lucruri din colecţie. Sînt foarte supărată pentru că preotul Socaciu din Veneţia de Jos a anunţat în biserică, nu demult, că o pensionară din sat se va ocupa de muzeu. Atunci i-am spus că nu sînt de acord ca altcineva să deţină chei la acest muzeu şi prin urmare îmi mut colecţia în fosta locaţie din satul Veneţia de Sus. Am muncit mult, am pus suflet pentru acest muzeu şi acum trebuie să plec. Îmi doresc ca lumea să înţeleagă că orgoliile şi prieteniile nu trebuie puse în faţa unei activităţi de promovare a locurilor natale” a spus Maria Boboia.
Asociaţie culturală cu multe proiecte
Tot despre orgolii vorbesc şi membrii fondatori ai asociaţiei culturale din Veneţia de Jos care s-au implicat în realizarea acestui muzeu. ,,Am reuşit să facem muzeul din Veneţia de Jos unde s-a investit destul de mult în renovarea locaţiei, dar ne bucurăm că am reuşit acest lucru. Pe lista noastră de realizări sînt multe obiective, vrem să facem case memoriale, să publicăm cărţi despre personalităţile satului şi să edităm monografia satului, vrem să înfiinţăm o bibliotecă unde elevii să vină să citească o carte sau să-şi facă temele. Pe lista noastră de priorităţi însă a fost muzeul pe care l-am denumit ,,Muzeul Sătesc Veneţia”, astfel că am cuprins ambele sate implicate, Veneţia de Jos şi Veneţia de Sus. Păcat că există orgolii între localnici care nu aduc nimic bun, ci ne dezbină. Vrem să spunem că acest muzeu nu era al asociaţiei ci al satului, noi ca asociaţie ne-am implicat pentru a face un lucru bun pentru sat” au spus membrii asociaţiei.
,,Mă doare cînd văd atîta încăpăţînare”
,,Imediat după inaugurarea muzeului s-a discutat programul de vizită, dar şi despre un număr de telefon a unei persoane care este disponibilă să deschidă muzeul atunci cînd sînt vizitatori. Maria Boboia a spus că lucrează în trei schimburi şi nu poate fi la dispoziţia vizitatorilor. Asociaţia abia s-a înfiinţat şi nu are bani pentru a plăti un angajat. Este păcat să se retragă din proiect Maria Boboia. Cînd vom avea bani, vrem să angajăm un tînăr care să facă cursuri de muzeograf şi să fie angajatul muzeului. Dar momentan toată lumea face muncă voluntară. Chiar mă doare cînd văd atîta încăpăţănare” a spus un membru din asociaţia culturală.
Din nou muzeu la Veneţia de Sus
Maria Boboia spune că nu se punea problema banilor ci a siguranţei obiectelor din muzeu. ,,Nu era cazul să angajăm vreo persoană care să fie la dispoziţia muzeului. Am propus ca muzeul să fie deschis doar la acţiuni culturale, iar dacă sînt vizitatori să venim cu cheia. M-a deranjat cînd s-a pus problema unei taxe de vizitare de 5 lei, ideea preotului. Consider că nu aşa se fac bani pentru muzeu sau asociaţie, din biletul de intrare, sînt alte metode despre care au vorbit fondatorii asociaţiei. Oricum, sătenii ştiu despre persoana care se vrea a fi angajată la muzeu şi chiar nu vreau să-mi las colecţia pe mîna ei. Eu, personal, nu mă gîndesc la bani, nu vreau profit din această muncă. Voi amenaja din nou muzeul la Veneţia de Sus” a adăugat Maria Boboia.
Primăria Părău pune la dispoziţie spaţiul din veneţia de Sus
Viceprimarul comunei Părău spune că regretă neînţelegerile ivite în jurul muzeului. ,,Nu am primit nicio solicitare din partea preotului de a plăti salariul unui angajat al muzeului, dar nici nu am fi putut aproba pentru că nu sînt bani la buget. Vom pune la dispoziţia Mariei Boboia spaţiul primăriei din Veneţia de Sus cu care vom încheia un contract legal” a spus viceprimarul comunei Părău. L-am contactat pe preotul de la Veneţia de Jos, Alexandru Socaciu, pentru a ne explica situaţia şi a-şi exprima un punct de vedere. ,,Nu vă pot da nicio declaraţie, vă rog să vorbiţi la Mitropolia Sibiu. Dacă primesc acceptul, voi da o declaraţie” a spus pr. Alexandru Socaciu. Nu am făcut acest demers întrucît era problema preotului de a respecta o regulă internă şi nu a redacţiei. Prin urmare, ,,Muzeul Satului Veneţia” a ajuns într-o altă etapă, de la bucurie la dezamăgire. (Lucia BAKI,
Muzeul satului trebuie condus de persoana care și-a adus cea mai mare contribuție și această persoană este Doamna Maria Boboia. și mai lăsați orgoliile domnilor din consiliul local Părău și domnul părinte slujitor al Domnului.ma întrebat un grup de parașutiști de la Buzău de satul cu comori și muzeul satului țărănesc care vor să-l viziteze dar văd că la Părău sunt păreri diferite. lăsați orgoliile dacă vreți să vă meargă bine.